Culoarea rodiei – Extaz vizual

0
1076

Culoarea rodieite face să visezi, să îţi recapeţi încrederea în puterea fiinţei umane de a-şi găsi alinare în Frumos. Timp de aproape optzeci de minute uiţi de tine şi te abandonezi unui extaz vizual, menit să aducă arta cinematografică în lumea imaginarului oniric arhetipal, ieşit din spaţiu şi timp. Încă de la primele scene vei fi acaparat de universul în care simbolurile armene medievale, culorile abundente ale ţesăturilor, trubadurii şi versificatorii nostalgici devin personajele unui basm redat în cheie suprarealistă, doar că nu ai parte de suprarealismul obţinut prin distorsionarea ostentativă a obiectelor, prin fanteziile în care detaliile fireşti sunt exacerbate cu ajutorul unor aluzii de inspiraţie psihanalistă, ci de acel suprarealism rezultat din întâlnirea cu iconografia ermetică a unei culturi străine şi îndepărtate în timp şi spatiu de lumea ta, aşa cum era şi cea a poetului armean Sayat Nova, a cărui biografie este răstălmăcita printr-o abundenţă excentrică de scene alegorice având un impact vizual straniu, asemenea unui vis, căruia i se adaugă nişte cugetări despre iubire nealterate, capabile să atingă şi coarda sensibilă a omului contemporan.

Păuni ce par desprinşi dintr-un covor persan, trubaduri orientali având chipuri de o frumuseţe androgină misterioasă, fecioare mişcându-şi gleznele împodobite cu brăţări ce zornăie în timp ce picioarele lor trec peste ţesăturile în culori vii, heruvimi şi amorezi ce fac schimb de priviri enigmatice. Este lumea unui poet legendar, ce pare a fi plămădită printr-un amestec dintre forfota redată într-o miniatură persană, aşa cum este descrisă într-un roman fantezist scris de Orhan Pamuk (Mă numesc Roşu), candoarea îndrăgostiţilor dintr-o pictură naivă de Ştefan Câlţia şi acea solemnitate senină găsită în icoanele bizantine. Toate aceste detalii ale unei fantezii cinematografice dezlănţuite creează, alături de personajele de fundal ce par să leviteze, un basm vizual extravagant şi nostalgic. Exuberanţa vizuală este dublată de profunzimea versurilor scrise de Sayat Nova, ce a trăit în perioada în care poezia era un mod de a exista şi de a exprima prin aluzii şi metafore toate acele răspunsuri legate de pierderea fiinţei iubite, de sensul vieţii şi de moarte, care, în lipsa unui vis liric ar fi strivit fiinţa umană. Pentru oamenii din lumea lui Sayat Nova, poezia era căutare, eternitate, rugăciune, izbăvire.

Sayat Nova s-a născut în secolul al XVIII-lea, la o margine de Europă care îşi păstrase încă moştenirea medievală târzie, dar în acest film, biografia istorică este anulată, iar Armenia din Culoarea rodiei iese la rândul ei din spaţiu şi timp, devenind un tărâm al feeriei cromatice prin care plutesc nişte personaje ce împrăştie acel mister ireal. Prin reinterpretarea neconvenţională a unei biografii confundate cu legenda, regizorul Sergei Parajanov a redefinit sublimul în cinematografie, forţând limitele expresivităţii lirice şi ale puterii pe care o au simbolurile subtile şi pantomima pe un ecran de mari dimensiuni care solicită exuberanţa vizuală şi amănuntele vibrante, iar acest film le are, doar că în locul acţiunii ai parte de tăcerea trepidantă prin revărsarea detaliilor cromatice şi a suprapunerii de simboluri ce unesc arhetipurile, misticismul şi poezia cu melancolia unui trubadur ce a cunoscut una dintre cele mai tulburi perioade din istoria poporului său, aflat la răscrucea dintre Persia şi Imperiul Otoman. Dar Sergei Parajanov iese din zona de confort a unei biografii clasice, urmând calea metamorfozelor alegorice ale conştiinţei poetice, explorate nu prin bisturiul analizei psihologice intruzive, ci apelând la tehnicile unui film experimental, în care dialogurile sunt înlocuite de pantomimă şi de mişcările ce par să facă parte dintr-o coregrafie prin care simbolurile unei culturi scăpate din adâncul inconştientului colectiv alcătuiesc un spectacol vizual avangardist.

Deşi au trecut aproape cincizeci de ani de la premieră, Culoarea rodiei poate face parte oricând din programul unui festival de film experiental actual, punându-l pe Sergei Parajanov alături de vizionarii ce au modificat percepţia asupra imaginarului cinematografic, printre care Alejandro Jodorowsky şi Andrei Tarkovski. Scenele par nişte grandioase picturi suprarealiste rezultate din transformarea acelor miniaturi ce înfrumuseţau manuscrisele din Orient într-un colaj halucinant, asemenea unui vis în care se întâlnesc detalii simbolice într-o combinaţie insolită, ce îşi pierde sensul exprimat logic, dar îşi păstrează impactul asupra celui ce le-a visat. Este genul de film dedicat spectatorului capabil să se bucure de acele reverii vizuale dătătoare de voluptăţi stranii, pe care doar cei ce mai cred în libertatea absolută a imaginarului le mai simt.

Pentru cei care au preferat artiştii ce au găsit originalitatea în distorsionarea unei realităţi devenite prea brutale, acest film arată cum poţi pleca de la tipologiile şi elementele unei picturi naive pentru a creea o desfăşurare suprarealistă păstrând firescul ce urmează a fi dilatat şi apoi fragmentat, încât fiecare detaliu să capete propria liberate în suita vizuală. Astfel, scenele formează coridoarele unui labirint ermetic, unde ai impresia că treci dintr-un vis în altul, straniul devenind din ce în ce mai acaparant pe măsura ce te îndrepţi spre ieşire.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here