Cum sa lecuiesti un fanatic – Luciditatea scriitorului

0
424

Cartea lui Amos Oz este lectura ideală pentru cei sensibili mai degrabă la mesajele artiştilor în momentele de criză decât la declaraţiile politicienilor. Publicate la putin timp de la atentatele din 11 septembrie 2001, eseurile incluse în volumul Cum să lecuieşti un fanatic te fac să te îndepărtezi de imaginea scriitorului naiv, izolat în turnul de fildeş pentru a reface mereu propria versiune umanistă a unei realităţi considerate a fi mult mai dură atunci când este traită de omul obişnuit. Fără a se angaja politic şi fără a găsi demoni printre semeni, ci doar oameni care au avut de înfruntat durerea celor izgoniţi, Amos Oz vrea să ofere nişte solutii normale împotriva fanatismului într-un context în care firescul este tot mai greu de atins pe măsura ce frica de terorism îşi face loc şi riscă să deschidă o portiţă spre rasism.

Toleranţa la care se ajunge prin efortul de a te pune în pielea celui având nişte opinii diferite, lectura, educaţia, dezvoltarea societăţii civile, sinceritatea manifestată în primul rând faţă de propriile intenţii şi luarea unor decizii grele ce implică renunţarea la un privilegiu sau teritoriu în favoarea unei existenţe care nu mai implică eroismul cu preţul vieţii, ci negocierea autentică. Iată câteva dintre elementele ce nu trebuie să lipsească atunci când se urmăreşte reducerea influenţei unor fanatici în Orientul Mijlociu. De fapt, cartea lui Amos Oz analizeaza propriile soluţii oferite pentru o învecinare paşnică.

Oferind propria lui viziune asupra modului în care se poate ajunge la o domolire a ostilităţii întreţinute de unii lideri ai celor două popoare ce s-au confruntat de-a lungul istoriei cu intoleranţa, dezrădăcinarea şi asuprirea – evreii şi palestinienii – Amos Oz te ajută să întrevezi soluţii lucide acolo unde alţii văd o încrengătură nebuloasă de conflicte ale căror origini se pierd în negura istoriei sau imposibilitatea unei vecinătăţi calme. Nu recurge la mesaje pacifiste croite după modelul celor din era flower-power. Nu le ţine partea nici alor săi atunci când se dovedesc a fi la rândul lor nişte fanatici zgomotoşi, fiind acuzat de trădare de unii conaţionali. Nu se aşteaptă nici la îmbrăţişări iertătoare între evrei şi palestinieni. Propunerea lui este divorţul echitabil, considerand că opusul războiului nu este iubirea, ci pacea. În conflictul dintre palestinieni şi israelieni, Amoz Oz propune soluţia bistatală printr-un divorţ în urma căruia fiecare să îşi poată reface viaţa în condiţii normale. În care fiecare să primească mai puţin decât s-ar fi aşteptat, dar să-şi câştige dreptul la o viaţă fără ameninţarea unui război. Datorită acestui divorţ între evrei şi palestinieni, Amos Oz crede că pot deveni vecini inofensivi atâta vreme cât va avea fiecare popor o ţară a lui, o casă recunoscută de ambele tabere, cu graniţe respectate după rezolvarea problemei legate de refugiaţii palestinieni, al căror drept la o viaţă decentă şi la demnitate Amos Oz îl susţine cu fermitate în această carte.

Dacă ai citit romanul Iuda, perspectiva lui Amos Oz ţi se va părea una bazată pe ani întregi de lecturi, de observare a semenilor săi, pe încercarea de a înţelege un Ierusalim precum un mozaic de culturi şi pe durerosul efort al unor părinţi alungaţi de nazişti de a uita o Europă după care au suspinat îndelung şi pe care au iubit-o, dar fără a fi iubiţi la rândul lor. O Europă căreia Amos Oz îi aminteşte, fără ură, de responsabilutatea avută în conflictul dintre evreii din Israel şi palestinieni. Ambii au cunoscut asuprirea şi ambii au încercat să îşi găsească un adăpost pe un teritoriu sigur, considerat de ambele popoare a fi sacru.

Este un conflict între două foste victime ale aceluiaşi tiran. Asta nu uşurează lucrurile, ci le îngreunează. După cum ştim, poate din experienţa personală, din experienţa familială – unele dintre cele mai acute conflicte apar tocmai între două victime ale aceluiaşi tiran, doi copii ai unui părinte violent. Se uită unul la celălalt şi îl văd pe părintele violent. Chiar aşa stau lucrurile între israelieni şi palestinieni, între israelieni şi ceilalţi arabi. Să nu uităm că atât evreii, cât şi arabii au suferit înfrângeri, umilinţe, discriminări, mari persecuţii şi asuprire din partea civilizaţiei europene.

Amos Oz nu se teme să afirme că ambele popoare au dreptul de a rămâne în acest teritoriu, dar având fiecare ţara lui, cu graniţe bine stabilite şi negociate. Soluţia pentru evitarea unui război este compromisul, dar nu acel compromis pe care mulţi europeni îl consideră umilitor, un semn al neputinţei şi al capitulării morale. Amos Oz sustine că în Orientul Mijlociu compromisul înseamnă salvarea vieţii, graniţa dintre viaţă şi moarte. Atât evreii israelieni, cât şi palestinienii trebuie să renunţe la ceva pentru a obţine în schimb ceva mult mai vital: siguranţa, dar o siguranţă bazată pe şansa ambelor popoare de a trăi în vecinatate, având fiecare statul său, unde fiecare cetăţean să poată duce o viaţă normală, şi nişte graniţe recunoscute de liderii ambelor state.

Într-o lume în care acest conflict poartă cu sine rănile popoarelor din Orientul Mijlociu şi împarte spectatorii internaţionali în două tabere: cea favorabilă Israelului şi cea gata să fie solidară doar cu palestinienii, Amos Oz are curajul de a căuta exemple ce ţin de metamorfozele fanatismului chiar în ţara lui (aşa cum a făcut-o şi în romanul Iuda), în Ierusalimul unde şi-a derulat existenţa şi unde pulsează chemarea identitară a multor credincioşi fideli religiilor diferite. Folosidu-se de umor şi de pomenirea clasicilor ruşi pentru a explica dramele din Ierusalimul copilăriei sale, Amos Oz prezintă diversitatea acestui oras dintr-o altă perspectivă – cea a fanatismului multicultural. În Ierusalim toţi se cred profeţi şi fiecare vrea ca viziunea lui asupra dreptei credinţe să deţină supremaţia.

Această perspectivă asupra oraşului de suflet l-a făcut pe Amos Oz, încă din copilărie, să vadă acea babilonie polifonică, să fie conştient de ciocnirile ideilor şi de tentaţia de a-l anula pe celălalt atunci când are opinii diferite. Leacul împotriva fanatismului a fost pentru Amos Oz diversitatea acestui oraş. Aici a putut vedea ravagiile intoleranţei şi durerile fiecărei tabere. Amintirile secrete ale părinţilor ce tânjeau după Europa dinaintea nazismului, casa din Ierusalim, mai mult decât modestă, dar generoasă în ceea ce priveşte oferta de lectură, şi învecinarea cu străinul, cu acela considerat diferit, au pregătit drumul spre curajul de a denunţa în primul rând fanatismul din propria ţară, imediat după războiul din anii ’60.

Punctele de vedere exprimate de Amos Oz prin trimiteri care împletesc simţul umorului, autoironia şi luciditatea, adică exact calităţile care îi lipsesc unui fanatic, oferă exemplul unei implicări sănătoase a unui scriitor în problemele politice ale ţării sale, dar fără a fi înregimentat politic. Pentru Amos Oz, legătura cu propria ţară este uneori incomod de sinceră pentru anumiţi politicieni, dar vindecătoare pentru ambele tabere, atâta timp cât sunt gata să aleagă soluţiile ce îşi vor dovedi eficacitatea în timp, cu preţul unei renunţări din prezent. După ce îi vei citi eseurile, vei înţelege mai bine de ce legătura cu ţara natală trebuie sudată de lectură şi de luciditate, şi de ce efortul de a însănătoşi lumea prin literatură şi educaţie nu este unul demodat, oferit de şoarecele de biblioteca naiv, care habar nu are despre ce se întâmplă cu adevărat în afara zidurilor ticsite de cărţi până-n tavan.

Cum sa lecuiesti un fanatic - copertaEditura Humanitas Fiction, 2016 (reeditare)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here