Dancer – Un spectacol de neuitat si o reflectie asupra faimei

0
584
foto: http://www.bidff.ro/the-dancer-ro

Mulţi şi-ar vinde sufletul pentru a putea fi pe scenă precum dansatorul Sergei Polunin, protagonistul documentarului Dancer, care a deschis cea de-a patra ediţie a Bucharest International Dance Film Festival.

Polunin are şarmul obraznic şi dezinvoltura unui rock star. Saltul viguros al unei feline agile şi graţia unui balerin. Ţintuieşte promiţând o captivitate plină de voluptate cu privirea ademenitor-enigmatică a unui decadent rafinat din zona slavă.

foto: http://www.bidff.ro/the-dancer-ro

Sergei Polunin uneşte forţa cu graţia, autodepăşirea cu autodistrugerea. Stăpâneşte mişcările ameţitoare ale unui dansator care te face să te întrebi dacă este pământean, dar mai ales versatilitatea celui ce îşi cunoaşte perfect limitele corpului pentru a trece dincolo de ele, precum şi anduranţa unui gimnast care a devenit un balerin cu viziuni deloc disciplinate asupra baletului.

Biografia lui îi face să adore baletul până şi pe cei tind să-l considere demodat şi practicat de nişte bărbaţi deposedaţi de virilitate. Regizorul Steven Cantor a ţinut cont de personalitatea efervescentă şi de spiritul rebel ale lui Polunin pentru a-ţi oferi un documentar intens, uimitor şi vibrant precum spectacolele în care marele balerin se dezlănţuia prin mişcări neomeneşti.

Încă de la primele cadre îţi vei da seama că ţi s-a pregătit o poveste memorabilă despre un balerin aparte. Acordurile puternice ale iconicei piese Iron Man de la Black Sabbath se potrivesc perfect cu primele imagini din documentar, ce ţi-l arată pe Sergei Polunin într-un spectacol. Asemenea acordurilor de chitară din piesa celor de la Black Sabbath, Polunin seduce prin amestecul electrizant şi vulcanic dintre energie şi umbre. Precum unui rock star în vogă, are privirea hipnotică, dezinvoltura celui conştient de potenţialul său, tensiunea ademenitoare a unui trup sculptat acoperit de tatuaje şi paşii ce trimit la eleganţa leonină a celui sigur pe forţa lui.

Se poate spune despre Sergei Polunin că este ca nimeni altul. Nu numai că a reuşit să le-o ia înainte colegilor de generaţie devenind la o vârstă foarte fragedă vedeta incontestabilă de la Royal Ballet, dar şi-a asumat curajul de a urma propriul drum, chiar dacă libertatea îi ameninţa gloria promisă de obedienţă.

Polunin putea avea lumea la picioare cu mult înaintea celor din generaţia lui. Asaltul lui asupra scenei de la Royal Ballet a fost precum apariţia unui star nesupus, curajos, şarmant. Acapara scena. Publicul îl adula, colegii îl admirau. Dar tabloidele îi speculau fiecare act de indisciplină, de abatere de la imaginea castă a unui balerin ce pluteşte deasupra vulgarităţii şi a tot ceea ce este năvalnic sau ţine de ispitele pământene, de parcă în viaţa reală Polunin ar fi trebuit să imite ceea ce face pe scenă – desprinderea cât mai rapidă de pământ, de tot ceea ce le este permis muritorilor de rând ce trăiesc în banalitate.

foto: http://www.bidff.ro/the-dancer-ro

Polunin a devenit celebru nu doar prin talent, ci şi datorită viziunii rebele asupra baletului. Abia ieşit din adolescenţă când a fost primit cu entuziasm pe marile scene ale lumii, Polunin a schimbat imaginea balerimului în memoria colectivă şi modul în care acesta luptă cu ameninţarea eşecului. Transformandu-şi trupul într-o expoziţie de tatuaje care te intrigă, adoptând privirea obraznic-sfidătoare a unui rebel fără cauză şi păşind pe scenă cu paşii celui conştient de talentul său, Sergei Polunin aduce în lumea somptuoaselor săli de spectacole atmosfera electrizantă pe care doar un star nesupus o poate întreţine.

De fapt, puştiul-minune venit din sudul Ucrainei post-comuniste şi ajuns cel mai tânăr solist din istoria pretenţiosului şi exigentului Royal Ballet a urcat pe scenă pentru a reiventa baletul. Dar mai presus de toate ajunge să schimbe modul în care publicul percepe viaţa unui star al baletului ajuns la apogeu, care în loc să se bucure de glorie, decide să renunţe la tot ce şi-ar dori vreodată un asemenea artist.

Într-o bună zi, acest zeu al dansului care a dominat ierarhia celei mai bune şcoli de balet din Londra, realizând la mai puţin de 25 de ani cât alţii într-o carieră îndelungată, renunţă la raiul visat – Royal Ballet – apoi imortalizează bucuria noii libertăţi tăvălindu-se gol prin zăpadă. În perioada răzvrătirii sale, tabloidele l-au transformat într-un teribilist căzut în patima viciilor pe care le regăseşti de obicei în lumea dezordonată a unui rock star, nicidecum în viaţa unui balerin ce încântă un public rafinat.

După ce se răzvrăteşte împotriva disciplinei de la Royal Ballet, nici un alt mare director de teatru nu mai are încredere în el, cu excepţia unui înger păzitor din Rusia – Igor Zelenksy, directorul teatrului de balet Stanislavsky din Moscova. El îi mai oferă o şansă după ce Occidentul îi refuză vehement o revenire glorioasă celui considerat a fi cel mai bun din generaţia lui. Amintind de reţinerea marilor directori de teatre faţă de rebelul Polunin, regizorul te invită să reflectezi asupra şanselor pe care le are un artist plin de talent de a redefini dansul, de a-şi exprima propriile viziuni, de a se reinventa.

Toţi au spus că plecarea de la Royal Ballet şi articolele despre excesele sale anunţau decăderea ameţitoare şi răsunătoare a unui geniu ce şi-a bătut joc de menirea sa. Însă Polunin dovedeşte că ştie să aterizeze în picioare, la fel de bine ca după un salt uluitor executat pe scenă, ce dădea impresia unui zbor prea riscant pentru un pământean. Nu numai că nu se distruge, dar transformă criza şi debusolarea într-un act creativ, într-o renaştere prin renunţarea la povara faimei aşa cum au definit-o alţii în locul lui.

Renunţarea la faimă îi permite să îşi reanalizeze relaţia cu dansul, cu propriul corp, cu sine, cu mama care l-a dus prima oară la şcoala de balet, cu teama de eşec. Regizorul captează această autoanaliză prezentând imagini din arhiva lui Polunin. Vei vedea scene din copilăria lui, din timpul primelor spectacole în care a impresionat, din anii londonezi şi din reprezentaţiile prin care vrăjise publicul. Nu sunt uitate nici mărturisirile dureroase despre anii în care îşi pieruduse sensul, în care se simţea responsabil pentru sacrificiile părinţilor şi pentru divorţul acestora.

Asemenea lui Polunin, documentarul lui Steven Cantor te seduce, mai ales prin sincronizarea dintre evenimentele biografice şi coloana sonora ce include hituri actuale bine puse în context. Apogeul documentarului îl reprezintă filmarea dansului uluitor, senzual şi răvăşitor pe hitul Take Me to Church al lui Hozier. Clipul ce a strâns milioane de vizualizări pe Youtube l-a transformat pe Sergei Polunin într-un zeu al tinerei generaţii, dându-le o palmă elegantă celor ce s-au îndoit de talentul său doar pentru că marele talent era întreţinut de un suflet nesupus, neliniştit, mereu în căutarea a ceva nou.

Dancer va rămâne în memoria ta nu numai datorită modului în care se apropie de universul intim al unui artist seducător. Ceea ce vei aprecia este modul în care Polunin spulberă mitul artistului adulat, care ajunge să cunoască gloria prea devreme, fiind alungat din paradis după ce se lasă dus de ispite pe calea decadenţei. Polunin este cel mai bun exemplu că părăsirea unei mari scene nu aduce eşecul distrugător, ci mai degrabă regăsirea de sine. Acolo unde alţii vedeau finalul unei vieţi consumate mult prea rapid, el a găsit reinventarea după un dialog autentic şi necesar cu sine, cu propriul trecut şi cu proprii demoni.

Citeşte şi La denseuse – Povestea unei vizionare din Parisul de altădată

Mr. Gaga – Un monstru sacru al dansului contemporan

La Danseuse (The Dancer) – Povestea unei vizionare din vechiul Paris, intr-un spectacol uluitor

Mr. Gaga – Un monstru sacru al dansului contemporan

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here