Dans le jardin de l’ogre – Cum sa (nu) lecuiesti o nimfomana

0
749

Vei tot auzi de scriitoarea Leila Slimani. A câştigat unul dintre cele mai râvnite premii literare – Premiul Goncourt. Dacă romanul care i-a adus acest premiu – Chanson douce – are un început ce te poate îngrozi, primul ei roman – Dans le jardin de l’ogre – promite să-ţi crească temperatura, după cum afirmă şi criticii literari ce au fost impresionaţi de analiza erotismului feminin exacerbat de care se lasă ghidată Adele, o replică pariziană şi mult mai adaptată la viaţa burgheză a protagonistei din filmul Nymphomaniac. Ai fi tentat să consideri acest roamn despre urmările devastatoare ale euforiei sexuale confundate cu adicţia drept replica debarasată de pretenţiile existenţialist-erudite a celebrei pelicule regizate de Lars von Trier.

Într-adevăr, unii critici au avut dreptate. Romanul Dans le jardin de l’ogre îţi ridică temperatura şi îţi accelerează pulsul. Din cauza revoltei…dacă empatizezi cu protagonista Adele. În loc să o critici, s-ar putea să o consideri o victimă a societăţii obtuze, care exibă, în culorile neoanelor, reclame la produse cu tentă pornografică, mai ales în cartierele boemei pariziene, dar este gata oricând să condamne o femeie plină de vitalitate senzuală, ce se plictiseşte lângă un bărbat care dispreţuia erotismul, dependent de muncă, dornic să rezolve problemele cărându-şi familia, dar mai ales consoarta infidelă, departe de ispite, la adăpostul unui orăşel de provincie pentru a urma o nouă modă instaurată în rândul noii burghezii obosite de gălăgiosul Paris.

Adele, personajul central, împarte cititorii în două tabere, mai ales datorită modului în care scriitoarea Leila Slimani căptuşeşte pasajele incandescente cu analiza imprevizibilă şi răvăşitoare a emoţiilor. Unii vor simţi compasiune faţă de Adele şi nu o vor considera o nimfomană, ci o eroină irezistibila a zilelor noastre, asumată, liberă, care urmează idealul femeii moderne – acela de a-şi permite orice plăcere vrea, că doar de asta s-a dorit emanciparea.

În ochii cititorilor nonconformişti Adele nu este o femeie bolnavă, ci doar neînţeleasă. Cei din tabăra opusă o vor crede o imorală, cu apucături ce frizează patologicul. Merită, în ochii lor, ostracizarea şi dispreţul soţului, un medic văzut de mama ei drept bărbatul ideal pentru mariajul securizant, jertfit pe altarul datoriei faţă de bunăstarea familală şi care îi oferă consoartei (mereu) ingrate şi statut, şi casă cu grădină, şi copil, şi bani de cheltuială.

Scriitoarea se joacă aţâţător cu aşteptările, valorile şi concepţiile despre viaţă ale cititorilor din ambele tabere. Doar că în locul verdictului expus clar urmează regulile dulcelui stil franţuzesc atunci când vine vorba despre erotismul dezinvolt şi amantlâcurile alambicate – satirizarea moraliştilor, apelul ferm la o analiză sofisticată şi acea ironie sfredelitoare (dar nu mai puţin rafinată) ce dă de pământ cu aparenţele din mediile burgheze.

Toate încercările de a o readuce pe Adele pe calea cea bună, de a o face să se simtă vinovată pentru apetitul sexual scăpat de sub controlul datoriei conjugale, prin care devine o adeptă a varietăţii, o devoratoare de bărbaţi, capătă o tentă caricaturală. Romanul nu se transformă într-o analiză împănată cu elemente de psihologie clinică. Nu abisalul inconştientului este vizat, ci rigiditatea din relaţiile de cuplu lipsite de autenticitate. La un moment dat de întrebi dacă Adele nu este de fapt o victimă a unui model social conform căruia femeia trebuie să se simtă măgulită că poate obţine un statul social de invidiat complăcându-se într-o căsnicie searbădă, bazată pe o relaţie de cuplu în care lipsesc, pasiunea, frenezia şi complicitatea erotică. Ţi se vor părea de tot râsul încercările sotului, medic renumit, de a-i găsi un leac, de a o vindeca de parcă soţia infidelă ar fi un pacient obligat să urmeze o cură. Explorând culisele afective ale soţului victimizat, nu-ţi rămâne decât să te întrebi dacă nu cumva bolnavul este altul.

Dans le jardin de l’ogre face parte din categoria romanelor în care sexualitatea dezlănţuită a personajului central este o replică sfidătoare dată modelelor sociale şi regulilor unanim acceptate de cei ce încă mai speră să dreseze latura erotică pentru a o educa şi a o supune unor norme şi reţete rigide de viaţă onorabilă. Apetitul (considerat) ieşit din comun al protagonistei poate fi un manifest împotriva ipocriziei sociale şi o palmă dată celor pregătiţi să ofere nonşalant soluţii bazate pe superficialitatea clişeelor. Dincolo de scenele fierbinţi, romanul dezvăluie o perspectivă cutremurătoare legată de semnificaţiile şi motivele din spatele comportamentului scandalos, din care nu lipsesc singurătatea, lipsa comunicării sau  alienarea în cuplu.

Romanul scris de Leila Slimani lansează întrebări despre conformism, dreptul şi legitimitatea celorlalţi de a pune un diagnostic legat de intimitatea unei persoane, dar mai ales despre legătura dintre singurătatea omului din marile oraşe, lipsa de afecţiune şi refugiul în hedonismul mai mult sau mai puţin adictiv.

Dans le jardin de l'ogreGallimard, 2014

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here