David Lynch: The Art Life – Pictorul a devenit regizor

0
792
foto: www.watershed.co.uk

Despre marele David Lynch, creatorul serialului Twin Peaks şi al unor lungmetraje devenite iconice pentru cinematografia secolului XX, s-a tot vorbit. Dar mai există o ipostază timpurie a lui Lynch, aproape eclipsată de cea de regizor. Această ipostază de la începuturi ni-l dezvăluie pe acel David Lynch apropiat mai degrabă de pictură. Dragostea pentru pictură l-a condus spre zona experimentală pură, reflectată de filmele scurte de la începutul carierei, perfecte pentru publicul ce preferă vizionarismul din zona underground, acolo unde se nasc artiştii progresişti ce dau lovitura la marile festivaluri. Tocmai pe acest David Lynch, aflat la început de drum, dar care a uimit prin scurt-metrajele sale avangardiste, devenite nişte delicatese pentru cinefili, îl vei descoperi în documentarul David Lynch: The Art Life.

David Lynch: The Art Life este documentarul-confesiune pe care îl meritau cei fascinaţi de universul bizar până la halucinant, creat de marele regizor. Îţi permite o imersiune vizuală puternică în acest univers, fără a a-i perturba enigmele şi fără a traduce simplist acel ceva intraductibil, abisal, ireal şi obscur, asociat filmelor sale. Totuşi, nu acel David Lynch aclamat datorită unor filme-cult este în prim-plan, ci David Lynch-pictorul, cu toate metamorfozele sale din adolescenţa plină de revelaţii la prezentul care înseamnă clipele petrecute alături de fiica sa în atelier.

David Lynch face parte din categoria regizorilor obsedaţi de forţa picturală a imaginii în redarea unor trăiri greu de exprimat şi mai ales a unei realităţi în care firescul alunecă spre o zonă a enigmelor ce rămân inaccesibile. Primele sale filme scurte ar putea sta oricând alături de marile capodopere ale filmului experimental de la începuturile cinematografiei. Ele amintesc de insolitul scurt-metrajelor interbelice, plasate la intersecţia dintre pictura suprarealistă şi absurdul cu tentă întunecată, în care cotidianul este distorsionat până se ajunge la oniricul ce îţi dă fiori.

Regizorii Rick Barnes, Jon Nguyen şi Olivia Neergaard-Holm au fost interesaţi mai mult de trecerea de la pictură la filme şi de anii dinaintea recunoaşterii internaţionale. Deşi pot fi puse alături de filmele marilor cineaşti avangardişti, ce au găsit noi formule vizuale pentru a reprezenta abisurile psihicului uman şi angoasa printr-o stranietate suprarealist-coşmărească, primele experimente cinematografice ale lui David Lynch au fost eclipsate de filmele celebre. Documentarul îi face dreptate lui David Lynch-pictorul, care şi-a transformat compoziţiile în scurt-metraje.

Cadrele acaparate de picturile realizate chiar în faţa camerei de filmat confirmă rolul vital pe care l-a avut pictura în evoluţia lui David Lynch în calitate de regizor emblematic pentru generaţia lui. Vei descoperi de unde vin temele şi obsesiile vizuale din filmele sale, ce oferă o perpectivă suprarealistă esteticii neo-noir, şi vei vedea cum a transformat universul bizar al tablourilor sale în punctul de pornire al primelor filme – nişte scurt-metraje experimentale, create după ce a primit o bursă de la American Film Institute, ce i-au deschis drumul spre cinematografie.

Înainte de a readuce în prim-plan scurt-metrajele experimentale din anii ’60 şi ’70, prin care David Lych a debutat în cinematografie – printre care The Alphabet şi The Grandmother – regizorii l-au invitat să îţi destăinuie amănunte din anii copilăriei idilice, ai unei adolescenţe în care şi-a descoperit partea rebelă şi întunecată, ce îl împingea spre excese, tentaţii şi pericole, şi a studiilor de arte plastice în Philadelphia postbelică, pe care Lych o considera un decor urban alienant, plin de clădiri şi hale industriale părăsite. Lych dă de înţeles că o parte dintre imaginile coşmăresti i-au fost inspirate de tabloul urban dezolant şi degradant din Philadelphia generaţiei sale.

Vei aprecia modul în care amintirile sunt devoalate, astfel încât să nu ia forma unui trofeu pentru vânătorii detaliilor picante, sub pretextul unui simulacru de analiză psihologică. Detaliile intime sunt redate mai degrabă prin mister şi flashbackuri opace, având unicul scop de a dezvălui legătura vitală dintre obsesiile regizorului, amintirile voalate şi estetica filmelor sale. Regizorii leagă mărturiile despre trecut de arta lui Lynch într-un mod subtil şi inteligent, prin jocul unor simboluri vizuale, suprapuse astfel încât să reflecte stranietatea (uneori angoasantă) din universul creat de Lynch.

Însuşi David Lynch decalară în film că trecutul intervine mereu în crearea unui tablou nou. Acastă mărturie se reflectă foarte bine în modul în care este captată legătura dintre picturile create chiar în faţa ta, de către regizorul ce îşi petrece timpul în studioul inundat de lumina Californiei, şi crâmpeiele de amintiri coagulate simbolic în siluetele sau formele indefinibile ce iau naştere din suprapunerea pigmenţilor păstoşi.

Elementele biografice nu devin o succesiune clasică de imagini din arhiva personală, folosite pentru a stabili o legătură clară între nişte evenimentele dramatice şi anumite subiecte sau imagini din filmele sale. De fapt, aceste imagini de arhivă devin mai degrabă un colaj în care amintirile sunt readuse la suprafaţă de un David Lynch actual, care pictează frenetic în studioul său de pe Hollywood Hills, în timp ce fiica lui mai mică stă pe lângă el, în secvenţe pline de candoare.

În acest documentar îl vei cunoaste mai degrabă pe David Lynch izolat în atelierul său de pictură, obsedat de micile detalii pe care le tot modifică pentru a obţine compoziţia dorită. Pe măsură ce îşi povesteşte viaţa, camera se focusează pe mişcările sale din timpul realizării unor picturi abstracte. Vei descoperi o sincronizare plină de metafore evazive între adăugarea unui detaliu bizar şi devoalarea unui aspect mai puţin plăcut din trecut, dintre gestul prin care întinde pigmenţii şi anumite emoţii sau dintre reprezentările umane ciudate şi anumite experienţe la fel de stranii şi anxiogene. Ai impresia că, pe măsură ce îşi povesteşte copilăria, adolescenţa influenţată de pictorul Bushnell Keeler, care l-a făcut să îşi descopere vocaţia de artist plastic, şi primii ani de experimente cinematografice, David Lynch pictează abstract propriile trăiri inexplicabile, punându-şi de fapt psihicul pe o pânză.

Picturile lui David Lynch, care marchează fiecare destăinuire intimă, reflectă perfect acea atmosferă din filmele sale, în care frumuseţea şi terifiantul se întâlnesc. Regăseşti în scurt-metrajele prin care s-a lansat aceeaşi frumuseţe vizuală care îţi dă fiori. Aceste filme scurte par mai degrabă nişte picturi avangardiste mişcătoare. Pictura îmbină sensibilitatea şi grotescul stilizat. Nuanţele întunecate permit alunecarea spre acelaşi univers ireal din primele sale filme, în care acţiunile personajelor devin absurde, iar claritatea narativă se dizolvă într-o desfăşurare aberantă, fără a părea dezlânată. Aşa cum observi în timp ce pictează, David Lynch a ştiut să îşi asume excentricitatea şi să gestioneze vizual alucarea din real în halucinant.

Meritul acestui documentar constă nu numai în readucerea în atenţia cinefililor a primelor filme realizate de regizor, ci mai ales în reamintirea rolului puternic jucat de pictură în evoluţia cinematografiei de artă. David Lynch a visat să devină pictor încă din adolescenţă, când frecventa atelierul mentorului său, Bushnell Keeler, de unde nu ieşea cu zilele. Cinematografia nu a fost decât o consecinţă a pasiunii sale pentru pictură, care s-a suprapus peste o calitate rară, care i-a transformat pe mulţi regizori în monştri sacri – abilitatea de a depista irealul din real, care transformă o întâmplare de neînţeles într-o amintire cu tentă halucinantă. În cazul lui David Lynch, întâmplarea pe care percepţia lui a transformat-o într-o scenă stranie a fost plimbarea unei femei goale pe străzile orăşelului liniştit din copilărie, genul acela de orăşel devenit simbolul Americii profunde, tradiţionaliste. A fost prima întâlnire a lui Lynch cu stranietatea ascunsă în cotidian şi avea să-l obsedeze sub forma unei amintiri ce scapă interpretării logice.

Documentarul te uimeşte şi datorită modului în care David Lynch se raporta la arta care avea să-i aducă faima şi să-l împună în galeria personalităţilor care au influenţat secolul XX prin creativitatea lor. Vei descoperi o discrepanţă între imaginea unui mare cineast, aşa cum este ea modelată de percepţia colectivă, şi modul în care David Lynch a descoperit cinematografia. Nu vei da peste mărturiile un David Lych care de mic se visa regizor, unul ovaţionat în toată lumea, după ce a fost mai întâi un cinefil avizat, interesat de capodoperele vizionarilor. Nu l-au atras notorietatea şi gustul spectacolului asociate industriei cinematografice, nici şansa de a deveni la rândul său un mare vizionar prin renunţarea la canoane. Documentarul îţi dă de înţeles că Lynch i-a rămas fidel primei sale mari pasiuni – pictura, cinematografia fiind o prelungire a interesului pentru arta plastică, prin oferirea unor noi modalităţi de exprimare a fanteziei sale debordante, a conţinuturilor stranii ascunse în imaginarul său.

Citeşte şi L’amant double – Fantezii cu gemeni într-un thriller psihanalitic

L’amant double (The Double Lover) – Fantezii cu gemeni intr-un thriller psihanalitic

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here