Des inconnues – Parisul fugarelor

0
8847

Redescoperit prin ochii unor personaje feminine, Parisul bulelor de timp, al nostalgiei şi al noptii precum o pâclă senzuală şi plină de umbre capătă vene, puls, emoţii accelerate dătătoare de hotărâri şi reacţii pe cât de imprevizibile pe atât de aproape de buza prăpastiei şi a mortii, de care personajele masculine se apropie cu pas lent, doar pentru a contempla un trecut evaziv sau a reflecta la golurile identitare. Patrick Modiano foloseşte rareori personaje-naratoare de gen feminin, dar când o face, dă peste cap aşteptările cititorilor săi obişnuiţi cu plimbările introspective ale personajelor masculine, care sunt nişte martori pasivi ai evenimentelor, de cele mai multe ori prinşi în trecutul bântuit de o imagine paternă fantomatică, devenită purtătoarea unui nimb al secretomaniei cu tentă malefică.

Protagonistele din cele trei poveşti ce alcătuiesc volumul Des inconnues nu sunt cu nimic mai prejos în tentativa lor de a recupera un trecut simţit cu voluptatea nostalgiilor, doar că, spre deosebire de personajele masculine, nu îşi potolesc durerile sfâşietoare prin imaginile fotografice ale unui prezent continuu, suspendat, folosite ca sedative de boemii de pe malul stâng atunci când anulează timpul şi destinaţiile precise ale propriei existenţe, ci le transformă în senzaţii palpabile, în temeri şi angoase ce pulsează sfredelitor, încât ajung să taie şi apoi sa disipeze acel abur misterios care le oferă cărţilor scrise de Modiano farmecul unor fotografii interbelice alb-negru, în care portretele anonimilor sunt străbătute de o enigmă inexplicabilă, ce îi salvează de la vulgaritate până şi pe marginalii din imaginile captate de Brassai. Protagonistele debusolate, ajunse la o răscruce deasupra căreia rămân suspendate fără a şti ce şi pe cine caută, devin vocile unei naraţiuni la persoana I în cadrul unor nuvele fără titlu, ce par mai degrabă nişte capitole din structura unui roman în care protagoniştii nu se cunosc între ei, dar sunt legaţi de repetitivitatea unor emoţii comune, de apartenenţa la acelaşi stil de viaţă şi la aceeaşi generaţie.

Cele trei personaje feminine sunt nişte fugare dornice de a-şi câştiga libertatea în inima Parisului. Cu excepţia unuia dintre ele, toate provin dintr-un oraş unde nu se întâmplă evenimente ofertante pentru visurile lor de a vedea lumea, despre care au o percepţie neclară, dar unde cei din jur le dau de înţeles ca ar fi posesoarele unei frumuseţi răpitoare ce le poate duce departe şi de care ele nu ţin cont atunci când se aruncă orbeşte în mijlocul unor prezenţe masculine ce le marchează trecerea de la copilărie şi adolescenţă la maturitatea revelată în iposteze cinice şi, unori hâdă şi hrăpăreaţă, alteori haotic-anxioasă, deşirată ca într-o defilare de imagini specifice noului val cinematografic din anii ’60. Îţi este greu să le plasezi într-o anumită perioadă. Ar putea să fie acele mondene anonime ale hedonismului efemer din Parisul interbelic, fugite cu primul tren din mijlocul unui provincialism domestic sufocant şi aterizate în apartamentul unei prietene veterane într-ale vieţii decadente şi unse cu toate alifiile, sau noile simboluri feminine ale reveriei Nouvelle Vague.

O adolecentă respinsă la o selecţie de manechine pentru un magazin de lux care ia primul tren către Paris, unde o aşteaptă o străină pe care a întâlnit-o în timpul unei vacanţe în Spania, fiica unui bărbat controversat în micul orăşel, care, abandonată de mama ursuză într-un internat ţinut de nişte maici rigide, ajunge să viseze la Paris, fără a intui şi reversul admiraţiei trezite de timpuriu în rândul bărbaţilor, şi o tânără londoneză rugată să aibă grijă de un apartament din Paris în lipsa proprietarului împrumută vocile pentru noi perspective feminine asupra acelui oraş ieşit din timp atunci când este străbătut de personajele create de Patrick Modiano. În primele pagini, scriitorul Parisului himeric vrea să te ademenească prin acea prospeţime nonşalantă, de o senzualitate luminoasă, pe care o regăseşti în portretele tinerilor de la cafenelele faimoase, transformaţi în emblemele unui stil de viaţă invidiat de toţi admiratorii lui Bresson şi ai generaşiei sale, apoi promisiunea trândavei reverii ludice sub forma unor instantanee din viaţa boemilor este disipată de atmosfera unei lumi având orizonturi obturate ce se strâng în jurului protagonistelor, sufocându-le şi obligându-le să se lase în voia unor personaje masculine pline de secrete mistice, sumbre sau perverse, de care se vor debarasa prin decizii neaşteptate.

Dacă în povestea primului personaj feminin regăseşti o parte din atmosfera unui Paris nostalgic suspendat deasupra timpului, un Paris al boemilor fără ţintă ce lasa malul stâng al Senei pentru nişte localuri mondene cochete, în povestea celui de-al doilea personaj, Parisul devine un vis inaccesibil, aruncand-o pe tânăra singuratică într-o situaţie-limită. Abia în povestea celei de-a treia protagoniste găseşti Parisul umbrelor evanescente, dar sunt niste umbre transformate în senzaţiile inexplicabile ale unor frici difuze, ale unor angoase ce par desprinse dintr-un film psihologic întunecat, în care personajul central este prizonierul propriilor emoţii care devin un filtru bizar, ce reţine doar anumite percepţii anxiogene, dar anesteziate numai în prezenţa unui aşa-zis profesor cu preocupări oculte şi aura unui îndrumător spiritual (genul de personaj cu preocupări ezoterice, întâlnit şi în romanul Accident nocturne). Toate cele trei personaje feminine, care îşi rememorează anii adolescenţei (timpurii sau târzii), au în comun lipsa unei identităţi clare, abandonul, fragilitatea legăturilor familiale,  revolta, anxietatea care le parazitează explorările, dar mai ales un şarm neasumat, care va îndrepta căutarea unei figuri paterne absente, a unei fotografii sau a unui oraş închipuit spre o destinaţie neaşteptată.

Atunci când îşi alege personaje feminine pentru a le transforma în acel gen de narator gata de a ţi se confesa prin tonul unei sincerităţi înşelătoare, care, paradoxal, foloseşte amănuntele şocante pentru a lăsa cât mai multe goluri atunci când vrei să alcătuieşti un puzzle din aceste destăinuri, Patrick Modiano lichefiază pâcla misterelor din jurul protagoniştilor ce par desprinşi din fotografiile realizate de Brassai pentru a le da consistenţă unor eroine întâlnite mai degrabă într-un thriller noir, în care sursa fiorilor se găseşte doar în interiorul lor. În poveştile din volumul Des inconnues, toate stările afective ce s-ar fi putut disipa într-o memorie inaccesibilă devin apăsătoare, dar imaginile vagi capătă o consistenţă narativă în care suspansul dens înlocuieşte, în multe scene sau dialoguri, ambiguitatea care domină în romanele în care personajele centrale sunt cele masculine.

Des inconnues îţi dezvăluie un Modiano care poate ieşi lejer din zona subtilităţii absolute pentru a se juca într-un mod rafinat şi cât se poate de tăios cu trăirile feminine vizibile şi trepidante, ce despart adolescenţa de acele revelaţii zguduitoare care prezic o şlefuire iminentă a sinelui gata de a înfrunta orice dramă. Conştiente de trăirile bulversante ce ies din zona emoţiilor difuze care pulsează mocnit, protagonistele sale se abandonează apoi în apartamentele unor parizieni salvatori, reîntorşi în lumea unor amintiri neclare odată jucat rolul episodic al enigmaticului excentric.

Editura Gallimard, 1999

sursa imaginilor: Andre Kertesz; en.wikipedia.org

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here