Dhafer Youssef la Festivalul Enescu


    Cand: 23 Sep 2011
    Ora:19:00
    0
    495

    In cadrul sectiunii World Music a Festivalului George Enescu, adica muzica traditionala/folk inspirata de cultura din care provin solistii, s-au anuntat cel putin opt concerte interesante la Sala Radio, in care muzicieni cap de afis vor fi: Mario Brunello, Amjad Ali Khan, Rami Khalife, Missa Johnouichi, Yasmin Levy, Chava Alberstein, Dhafer Youssef si Gustavo Beytelmann.

    Poate cel mai asteptat concert din cele opt este al lui Dhafer Youssef, care de 20 de ani potenteaza creativ originile muzicale tunisiene (Dhafer este vocalist de muzica mistica Sufi si instrumentist de oud, un tip de lauta arabeasca) cu jazz, nu-jazz, muzica ambientala, muzica traditionala indiana, norvegiana etc, rezultatul fiind fie intens liric (datorita lamento-urilor tipice muzicii sacre arabe), fie electric, vital si vesel (in bucatile strict instrumentale).

    Peisajul auditiv creat de Youssef impreuna cu instrumentistii cu care experimenteaza este nou si neasteptat pentru urechea europeana: fluent, dramatic (pana la a atinge o seriozitate tipica operei, ceea ce s-ar putea sa nu fie tocmai pe gustul tuturor) si versatil. Intr-un singur concert poti asculta jazz pur cantat la instrumente clasice (pian, contrabas, chitara, tobe) plus oud sau o muzica transcendentala, menita la origine sa aduca ascultatorul in transa, provenita din glasul pluri-octavic al lui Dhafer care se ridica la inaltimi nenaturale printr-o tehnica vocala speciala.

    Dhafer Youssef este un artist experimentator, incercand de la stabilirea in Europa din anii '90 pana acum sa absoarba si sa sintetizeze cat mai multe stiluri si idei muzicale. Dhafer a colaborat cu multi muzicieni de jazz printre care pianistul Tigran Hamasyan, basistul Chris Jennings, tobosarul Mark Guiliana -colaboratori la albumul Abu Nawas Rhapsody(2010), Wolfgang Muthspiel (cu care a lansat albumul Glow in 2007), trompetistul Tom Harrell , tobosarul Alegre Correa, basistul Matthias Pinchler – colaboratori tot la albumul Glow (2007),  chitaristul Eivind Aarset, percutionistul Marilyn Mazur, basistul Audun Erlien, bateristul Rune Arnesen, trompetistul Arve Henriksen si Jan Bang la music-mixer – colaboratori la albumul Divine Shadows(2006), dupa unii critici cel mai cristalizat si compact album al lui Dhafer Youssef.

    Biletele costa 40lei sau 50lei si se pot achizitiona din reteaua Eventim, inclusiv online.

    Galerie video

    LASĂ UN COMENTARIU

    Please enter your comment!
    Please enter your name here