Dheepan – Starea de asediu psihologic

0
543

Când filmul realizat de Jacques Audiard a câştigat Palme d’Or, mulţi s-au grăbit să declare că toată lumea bună de pe Riviera şi-a îndreptat privirile spre dramele refugiaţilor din Orient, alungaţi de războaiele civile. Dheepan aminteşte de un astfel de conflict, mai puţin cunoscut în Occident, în care sunt implicaţi luptătorii denumiţi Tigri Tamil, din Sri Lanka. Totuşi, Dheepan nu este o dramă politică, iar perspectiva realistă aleasă de Audiard pentru a crea o lume sub ameninţare nu are tonul unui reportaj ce vrea să mobilizeze conştiinţele, deşi filmul are acest efect, în sensul în care invită la compasiune, dar fără a miza pe un personaj umil, Dheepan fiind un supravieţuitor al cărui psihic poate fi simbolizat de acel elefant ce apare obsesiv în prim-plan la un moment dat. Asemenea imensei vietăţi sacralizate în cultura hindusă sub denumirea de Ganesh, protagonistul este paşnic şi candid, în ciuda staturii impunătoare de fost luptător, dar feroce atunci când este încolţit, mai ales în momentul în care viaţa unei fiinţe plăpânde ce îi trezeşte sentimente paterne este în pericol şi gloantele ameninţă să-i devasteze (din nou) lumea.

Dheepaneste departe de a fi un protest militant sau un film ce naşte controverse politice legate de criza refugiaţilor. Este mai degrabă un portret al lumii civilizate văzute prin conştiinţa unui imigrant modelat de traumele suferite în ţara natală, despre care spectatorul află prin aluziile oferite de imaginea unor păduri de palmieri incendiate şi de scena în care un bărbat le oferă lui Dheepan şi unei femei dintr-o tabără de refugiaţi nişte acte de identitate false, ce le-au aparţinut cândva membrilor unei familii decedate. Din această familie dispărută făcea parte şi un bărbat pe nume Dheepan (adevăratul Dheepan). Aşadar, eşti introdus brusc şi fără melodrame în lumea personajelor disperate, nevoite să se ascundă în spatele unor identităţi inventate pentru a fugi din infern, de parcă ar fi nişte soldaţi ascunşi sub cadavrele camarazilor pentru a scăpa de raziile inamice. Călătoriei spre ţărmul făgăduinţei, unde se cântă Marseilleza de ziua naţională, i se alătură o femeie şi o fetiţă orfană, care va trece drept fata acesteia şi a lui Dheepan în ochii autorităţilor franceze.

Imaginea protagonistului contrazice temerile ce hrănesc prejudecăţile occidentalilor privind latura întunecată a refugiaţilor. Dheepan este un taciturn ascultător şi un îngrijitor de nădejde în cartierul mărginaş unde sunt repartizaţi (şi) refugiaţii, nicidecum străinul cu ten exotic venit să se îmbogăţească de pe urma traficului de stupefiante vândute în gangurile întunecate, printre borfaşi, mafioţi şi proxeneţi. Dacă tenul măsliniu le dă xenofobilor de bănuit, blândeţea chipului său, în care doar ochii mai amintesc de semeţia unui luptător aprig, şi atitudinea grijulie faţă de micuţa adoptată fără acte îl transformă pe Dheepan într-un personaj aflat în căutarea umanităţii pierdute, într-un uriaş inofensiv ce se bucură de zborul unor porumbei eliberaţi din clădirea insalubră unde îşi fac veacul liderii găştilor din cartier.

Urmărind filmul şi comparându-l cu declaraţiile naţionaliştilor împotriva străinilor, ai spune că Jacques Audiard a schimbat tabăra, alegând să arate o faţă a Occidentului deloc măgulitoare, la fel de periculoasă precum o periferie dintr-o ţară plasată de xenofobi în lumea a treia. Dheepan nu scapă de gloanţe nici în Occident, doar că-n locul unui război civil găseşte războiul dintre bandele delincvenţilor ce iau cu asalt cartierele sărace, pe care le transformă în propriile teritorii. Această nouă lume în stare de asediu este prezentată de Audiard prin clădiri dezolante, cu pereţi scorojiţi, adolescenţi cu privirile unor supravieţuitori înrăiţi de timpuriu în cloaca unde au cunoscut şcoala vieţii, izolată de societatea normală. Cartierul în care este abandonat Dheepan odată ajuns în Franţa pare decupat de restul lumii, asemenea unei insule sălbatice, de unde umbra autorităţilor ce s-au retras promite sa vină doar pentru a-i pedepsi pe cei obligaţi să devină la rândul lor violenţi pentru a supravieţui când nimeni nu-i mai poate apăra. În acest no man’s land occidental, Dheepan se retrage în spaţiul propriului apartament, unde o mângâie patern pe copila adoptată şi face gesturile unei apropieri timide faţă de soţia primită la pachet cu identitatea furată. Din când în când, mai urmăreşte luminile focurilor de artificii, prin care nu este marcată ziua de 14 Iulie, ci eliberarea unuia dintre interlopii-vedetă ai cartierului.  

Audiard îşi aruncă personajele fără menajamente într-o nouă lume, unde se pot vindeca, dar nu înainte de a-i descoperi latura feroce. Pe tot parcursul filmului asişti la efotul lor de a-şi explica noua lume încercând să o traducă prin propriile lentile simbolizate de tradiţiile şi experienţele traumatizante acumulate în ţara de origine. Treptat, ajungi să vezi de fapt coliziunea unor lumi lăsate de izbelişte. De-o parte, ai lumea unor marginali din Franţa, pentru care Dheepan şi familia lui sunt nişte apariţii exotice stranii, personajul feminin ce-i serveşte drept soţie în ochii celorlalţi stârnind amuzamentul unui şef de bandă atunci când îşi punctează fiecare propoziţie şi stare emoţională dând din cap de parcă ar executa un dans dintr-un film turnat la Bollywood. De cealaltă parte, îi vezi pe Dheepan şi ai săi urmărind spectacolul oferit de bandele adunate în faţa blocului, de parcă ar fi martorii unui dialog vorbit în altă limbă. Protagonistul nu îşi expune gândurile stârnite de spectacolul străzii, nici stările şi nici interpretările. Contactul avut cu noua lume necunoscută, uneori brutală, alteori dătătoare de speranţă, este unul tăcut, exprimat doar la nivel vizual, printr-o mimică expresivă, în care sunt adunate parcă toate frazele acoperite de o tăcere de nepătruns înainte de a fi dezvăluite. Nici măcar scenele în care îşi iese din minţi asemenea unei vietăţi încolţite nu sparg tăcerea ce-i înconjoară gândurile şi emoţiile în momentele de cotitură.

Privindu-l pe Dheepan începi să analizezi imaginea elefantului ce apare izolată de restul filmului, dar având puterea unui flashback, fiind considerat şi un alter-ego totemic al protagonistului, nicidecum o trimitere mitologică facilă, al unui occidental ce se rezumă la articolele de almanah atunci când se raportează la cultura orientală. Asemenea elefantului reprezentat într-o aură de linişte misterioasă în timp ce se apropie majestos de camera, protagonistul exprimă acea măreţie inofensivă, până în momentul în care ameninţarea îi tulbură siguranţa. Încolţit, Dheepan învaţă pe cont propriu când să-şi arate forţa vitală într-o junglă necunoscută, unde trebuie să facă distincţia între gangsterii periferiei franceze şi luptătorii din războiul purtat în ţara natală, aşa cum un străin începe să înveţe semnele unui alfabet nou.

Dheepana fost proiectat în cadrul ediţiei din 2015 a evenimentului Les Films de Cannes a Bucarest.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here