Djamilia – Iubirea in stepele Kargazstanului

0
1073

Djamilia este un roman mic. Nu are mai mult de 107 pagini. Însă după ce îl vei citi, îi vei aprecia marele rol pe care îl are în a te face să descoperi şi să iubeşti o lume străbătută cândva de caravanele de pe Drumul Mătăsii, lăsată apoi să le ţină piept cu un stoicism ieşit din comun marilor imperii, printre care şi cel sovietic. Lumea aparte pe care o vei descoperi este localizată în Kârgâzstanul de azi, care în anii desfăşurării acţiunii (anii ’40) era o anexă a Rusiei staliniste. În această lume vei descoperi povestea dintre apriga şi curajoasa Djamilia şi Daniar, un soldat rănit pe front.

Povestea de iubire dintre Djamilia şi Daniar este una care a trecut graniţele ţinuturilor misterioase de la marginea Rusiei, fiind considerată una dintre cele mai frumoase din literatura universală. Descrierea cutumelor, a peisajelor ce transformă stepa în imagini ireale, pline de magie în lumina apusului, şi captarea universului uman din Asia Centrală, prins între valorile ancestrale şi răzvrătirea tinerilor ce au alte aspiraţii decât restul colectivităţii, au impresionat generaţii întregi de cititori. Aceştia au fost seduşi de contrastul dintre tandreţea scriiturii şi a personajului-narator şi asprimea vieţii din stepa ai cărei locuitori simţeau efectele unui război mondial ce se desfăşura pe fronturi îndepărtate de satele lor. Era un război pe care nu-l înţelegeau, dar la care erau obligaţi să participle. Bărbaţii erau transformaţi în soldaţi, iar femeile şi copiii ajungeau să trudească peste puterile lor pentru a furniza cantitatea necesară de grâu.

Important pentru literatura kârgâză şi pentru includerea lui Cinghiz Aitmatov în galeria celor mai mari scriitori ai secolului XX, romanul Djamilia te va cuceri asemenea oricărui roman exotic despre o lume încremenită în timp şi tulburată de pasiunea unei femei ce nu se lasă dominată de legile învechite. Doar că te va cuceri într-un mod neaşteptat. Nu printr-o desfăşurare năvalnică a pasiunilor, ci printr-o scurgere lentă a emoţiilor şi a gesturilor tandre. Dovezile de afecţiune, deşi influenţate de trăiri intense, au fost îmbrăcate în subtilitate şi delicateţe.

Plasarea acţiunii într-o lume patriarhală musulmană şi în inima unei comunităţi la graniţa dintre prezent şi nomadismul atemporal te îndeamnă să-ţi imaginezi o iubire sfâşietoare, desfăşurată în secret. Informaţiile vehiculate despre mediile musulmane patriarhale te fac să prevezi reacţii impetuoase în scene în care pedepsele pentru infidelitate sunt cumplite, femeia ostracizată fiind condamnată la un viitor greu de îndurat. Ei bine, toate aşteptările îţi vor fi contrazise. Nici lumea musulmanilor din stepele kârgâze nu este descrisă în acest roman ca în miturile sordide sau ca în mărturiile unor supravieţuitoare, nici vigilenţa comunităţii nu devine intruzivă pentru femeia căsătorită, dornică de a-şi da frâu liber sentimentelor faţă de bărbatul pe care îl iubeşte, altul decât cel care a luat-o de la ai ei pentru a-i deveni soţie.

Aici, în stepa kârgâză descrisă de Aitmatov prin vocea personajului-narator, cândva martor al iubirii interzise dintre Djamilia şi Daniar, găseşti o lume patriarhală în care femeile au totuşi o mare influenţă, dobândită mai ales după ce mulţi bărbaţi ai satului au plecat pe front. Djamilia îşi poate permite să se bucure de privirile altor bărbaţi şi nu se teme să-i domine verbal şi să-i umilească pe cei ce vor să-i arate că femeia frumoasă trebuie să fie la cheremul masculului. Firea ei aprigă o ajută să-i câştige simpatia şi încrederea soacrei, despre care se spunea că era adevărata stăpână a casei, nicidecum bărbatul considerat marele patriarh al familiei.

Vei fi surprins nu doar de libertatea emoţională a personajelor feminine şi de gesturile lor exuberante într-o lume guvernată de valorile rigide, ci şi de modul în care este redată povestea de iubire. În această lume a oamenilor aprigi, iubirea pătimaşei Djamilia seamănă mai degrabă cu poveştile de iubire din romanele japoneze introspective, în care declaraţiile înflăcărate sunt amânate, iar trăirile personajelor sunt reflectate de frumuseţea naturii. Exact ca într-un roman japonez, vei descoperi nişte pasaje vizuale uimitoare, poetice.

Personajul-narator, devenit din cumnatul vigilent complicele iubiţilor, îşi începe cu descrierea unei picturi rememorarea evenimentelor din vara în care legătura secretă a Djamiliei i-a schimbat viaţa (rememorare transformată într-un roman). De fapt, eşti ajutat să călătoreşti imaginar spre locul desfăşurării acţiunii citind descrierea unei picturi reprezentând nuanţele stepei, uimitoare pentru cei ce se aşteptau la un tărâm plat, monoton. Peisajul stepei pictate este insufleţit de siluetele a doi călători. Despre identitatea lor vei afla în paginile următoare.

Vei descoperi în această carte nu numai unul dintre cele mai frumoase mesaje transmise de cel devenit martorul unei relaţii de iubire care l-a făcut să-şi descopere vocaţia de pictor (şi) prin reflectarea asupra libertăţii individuale în raport cu normele colectivităţii. Descrierile picturale ale stepei (unele dintre cele mai frumoase din întreaga literatură) sunt adevărata sursă a plăcerii oferite de lectură. Cinghiz Aitmatov reuşeşte să-i impresioneze până şi pe cititorii mai puţin răbdători în faţa pasajelor descriptive ce încetinesc ritmul naraţiunii. Descrierea stepei de către un personaj ce îşi dorea să devină pictor îi va convinge pe mulţi să viseze la o călătorie în acele ţinuturi, de unde să transmită imagini cu apusuri ce transformă peisajul plat într-o intindere stranie de nuanţe nemaivăzute.

Djamilia este si un roman despre modul în care iubirea nu îi schimbă doar pe îndrăgostiţi, ci mai ales pe cei deveniţi martorii, apoi protectorii ei. Astfel, cartea scrisă de Cinghiz Aitmatov îţi va rămâne în memorie şi datorită legăturii dintre iubirea interzisă, libertate şi maturizarea emoţională a complicelui devenit narator. Acest complice, nimeni altul decât Seit, cumnatul protagonistei, începe să descopere nevoia de a-şi construi propria identitate departe de presiunea familiei tradiţionaliste. Refuzul Djamiliei de a se conforma, de a suporta un trai nefericit de soţie supusă, îi insuflă adolescentului ce-i devenise cumnat acel curaj de a urma chemarea dorinţei de a picta. Datorită nesupusei Djamilia, acesta îndrăzneşte să conteste reguli nescrise, apoi să viseze, chiar dacă ştie că marele său vis, acela de a deveni pictor, îl va îndepărta de ai săi şi de modelul ancestral de masculinitate, bazat pe asumarea datoriei de bărbat al casei după ce fraţii mai mari au plecat la război.

Ce începe prin descrierea unei poveşti de iubire din timpuri trecute va continua cu mesajul mereu actual: acela de a-ţi construi propria libertate cu preţul încălcării unor cutume şi al dezaprobării coletive. Povestea acestui personaj-martor aşează romanul lui Cinghiz Aitmatov nu doar pe raftul celor mai frumoase poveşti de iubire, cât şi pe cel dedicat poveştilor despre vara maturizării bruşte ce schimbă traiectoria şi conştiinţa unui adolescent.

Citeşte şi 5 filme care îţi arată dramele unor lumi mai puţin cunoscute

5 filme care iti arata intr-un mod original problemele unor lumi putin cunoscute

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here