Dusmanca. Balul – Senzualitatea otravitoare a primei revanse feminine

0
372

Redescoperită la începutul secolului XXI, Irene Nemirovsky este considerată de unii cititori o Francoise Sagan a Parisului interbelic. Demonstrează acelaşi talent precoce în a observa cum tristeţea şi dramele singurătăţii adolescentine se prefac într-o senzualitate otrăvitoare, transformând acea trecere de la copilăria târzie la feminitatea ivită brusc într-o metamorfoză prin care frustrările fetiţei neglijate pulsează în tăcere, se maturează în arome întunecate apoi se prefac în jocuri psihologice pe cât de ispititoare, pe atât de malefice pentru cei din jur.

Duşmanca şi Balul sunt cele două microromane care au făcut din Irene Nemirovsky o deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte romanul psihologic, într-o perioadă în care feminitatea începea să fie analizată în profunzimile ei, dincolo de tabuuri.

Deşi fac parte din romane diferite, ambele protagoniste, Gabri şi Antoinette, au multe în comun. Sunt un amestec răvăşitor între copila fragilă, neprihănită, abandonată de o mamă egoistă, şi o Lolită dintr-o colvie de aur, cu apucături de femme fatale în devenire, ascunzând nişte aspiraţii de vampă revanşardă, şlefuite însă de gândurile sofisticate ale unei seducătoare diabolice, gata să-şi ia înapoi libertatea furată. În ambele cazuri, hoţul de fericire ia chipul mamei care se teme de propria menire protectoare. Este acea tipologie a mamei care şi-a trăit cei mai frumosi ani în lipsuri, sacrificându-şi visurile şi lejeritatea cohetăriei pe altarul vieţii chibzuite într-un Paris în care lipsa unui parfum rafinat, a unei pudriere înmiresmate şi a unei rochii de mătase putea fi considerată de multe femei o crima a destinului ingrat. Când parvenirea soţului anost, care dă un tun în lumea speculaţiilor dubioase, le permite un trai luxos, mamele celor două protagoniste îşi recuperează timpul pierdut în sărăcie prin trimiterea în plan secundar a copilelor devenite nişte adolescente promiţătoare, astfel încât să nu le devină rivale şi, mai ales, să nu dezvăluie adevărata vârstă a burghezelor cu trecut ascuns, care, ajunse în lumea femeilor respectabile, se plictisesc şi devin obsedate de izvorul tinereţii veşnice promise de relaţiile clandestine în compania unui amant capricios.

Citindu-i romanele, ai impresia că asişti la o renaştere a urzelilor nemiloase din Les liaisons dangereuses în mintea unei Lolite grăbite să îşi descuameze acea epidermă irezistibilă a unei adolescente ce se bucură din plin de confuzia răspândită de statutul incert de la graniţa dintre copil şi femeie, reuşind, în sfârşit, să atingă stadiul maturizării pentru face din prezenţele masculine nişte marionete folosite în spectacolul confirmării erotice în plan social. Având în faţă nişte protagoniste înzestrate cu spiritul de observaţie incisiv precum un bisturiu, cu o putere de a-şi privi şi simţi propriile trăiri şi de a-şi accepta deviaţiile vecină cu sângele rece, nu te poţi aştepta decât la genul de confirmare al feminităţii printr-un păienjeniş de gânduri autodistructive, dar voluptuoase, de minciuni, amăgiri şi autoamăgiri, sexualitatea fiind imediat deposedată de latura vulgară în favoarea unui stadiu complicat, în care plăcerea este amânată pentru a fi îndeplinite nişte scopuri strânse precum aluviunile aduse de apele unor amintiri timpurii şi toxice.  

În cele două romane, acţiunea se încheagă din fantasmele în care anumite reverii tabu, nevoia de afecţiune şi dorinta de răzbunare alcătuiesc un dans al rivalităţii mamă-fiică, exact când mama se teme de atracţia exercitată de fiica ajunsă adolescentă, iar fiica se simte copleşită de magnetismul erotic îndelung exersat de mamă în cercurile sociale. Dacă în romanul Duşmanca prezenţa rivalităţii are la bază afaceri neîncheiate din copilărie, în Balul, această rivalitate păstrează acea pojghiţă fetidă a ranchiunei la suprafaţa relaţiei, apoi eşuează într-o farsă cu accente caricaturale, nepermiţându-i mamei vanitoase un alibi emoţional în propriile neputinţe moştenite din copilărie. Deşi planurile vindicative par la început previzibile, talentul scriitoarei de a-i face pe victimă şi pe călău să-şi schimbe rolul, prin luminarea treptată a diverselor faţete ascunse ale protagonistelor, te derutează suficient de mult încât să amâni răspunsul cu privire la deznodământ. Totuşi, un singur element rămâne predictibil – statutul de pion ghidat mai mult de impulsuri al personajelor masculine vizate de războiul tăcut şi de tacticile meticuloase adoptate de cele două rivale, care nu îşi conştientizează ura toxică decât atunci când este prea târziu pentru intervenţia salvatoare a remuşcărilor.

În cazul în care nu te-ai mai întâlnit cu proza lui Nemirovsky până acum, s-ar putea să te declari captivat de analiza sfredelitoate a psihicului feminin, demnă de cea a unui psiholog cu experienţă, şi de protagonistele ce nu îţi permit blocarea lor într-o anumită categorie morală. Dacă acestor jocuri emoţionale ce definesc o maturizare atipică, uşor malefică (ar spune unii), li se adaugă magia unor decoruri pariziene din anii ’20-’30, lectura poate fi una memorabilă pentru cititorul dornic să aprecieze o scriitură precum o femeie care te ţintuieşte cu privirea şi te atrage prin surâsul amar al seducătoarei înveninate, ce nu mai are nimic de pierdut.

Cartea poate fi comandată de aici. Editura Polirom, 2015

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here