E-un rege nebun in Danemarca – Istoria se tot repeta

0
1049

Acest roman plin de umor, personaje vulcanice şi maşinaţiuni politice te face să spui că istoria se repetă. Dar nu din cauza personajului labil psihic ajuns la putere, ci din cauza ostilităţii oamenilor influenţi faţă de iniţiativele ce pot duce la progresul unei societăţi prin renunţarea la privilegiile nemeritate.

Iniţiatorul unor reforme deloc pe placul nobilimii daneze de la 1700 este nimeni altul decât regele Christian VII, declarat un ţăcănit fără speranţă de lecuire şi care, în puţinele sale momente de luciditate, a făcut tot ceea ce predecesorii săi fără diagnostic ruşinos nu au avut curajul. Datorită reformelor suprarealiste pentru epoca lui (eliberarea sclavilor din colonii şi a ţăranilor legaţi de glie, facilitarea accesului la educaţie pentru copiii din familiile sărace, libertatea presei şi modernizarea spitalelor) poate fi considerat un conducător ideal, aflat cu mult înaintea vremurilor sale.

Regele Christian VII face parte din galeria personajelor excentrice intrate în memoria colectivă mai mult prin legende şi povestiri bizare despre excesele sale decât prin adevărul istoric. Sunt mult mai ofertante descrierile unor întâmplări care amuză sau scandalizează, dar ale căror surse pot fi puse la îndoială, decât informaţiile furnizate de istorici.

Dario Fo este conştient de apetitul cititorilor pentru acele detalii colorate din biografiile regilor şi ale femeilor influente, iar biografia lui Christian VII are multe detalii picante (era un obişnuit al bordelurilor, marea lui iubire fiind ea însăşi o curtezană). Dar scriitorul italian ştie cum să echilibreze balanţa pentru a oferi atât informaţii serioase, cât şi entertainment pentru amatorii de poveşti lubrice în decoruri de epocă. Dozează informaţiile de calitate, legate de reformele social-politice, satisfăcând şi apetitul pentru spectaculosul cu tentă scandaloasă (evitând vulgaritatea).

Totuşi, cei dornici de a vedea un film în proză cu triunghiuri amoroase, gelozii, scene ce descriu în amănunt deliciile interzise şi excesele de tot felul din apartamentele regale vor fi dezamăgiţi (ştiind cât de ofertante sunt biografia regelui şi a soţiei sale, Caroline Mathilde). În schimb, romanul va fi pe placul acelora ce preferă scriitorii care transformă derapajele scandaloase ale aristocraţilor din trecut în dialoguri cu tâlc şi umor, sub care se ghicesc aluziile la excesele politicienilor din vremurile noastre. Nu întâmplător Dario Fo este apreciat datorită abilităţii de a-i oferi adevărului istoric (aşa cum a fost consemnat în sursele de încredere) verva satirică prin care trecutul se apropie de cititorul din prezent, oferindu-i cheia înţelegerii unor probleme actuale, ce s-au repetat de fapt în toate secolele.

Cei care au citit şi romanul Fiica papei, dedicat Lucreziei Borgia, vor afirma că Dario Fo ştie cum să-ţi capteze atenţia prin reinterpretarea clasicelor tablouri cu personaje istorice expresive, jocuri de putere, intrigi, scene comice, trădări şi comploturi, îmbogăţindu-le cu dialoguri pline de replici obraznic-explozive, dar spirituale. Imediat îţi vei da seama că scriitorul italian distins cu Premiul Nobel pentru Literatură se foloseşte de romanele sale istorice pentru a transmite un mesaj satiric despre un prezent dominat de politicieni corupţi. Slăbiciunile nobililor de altădată sunt precum acele costume şi măşti ce le permit oamenilor din prezent să-şi dezvăluie sinele ascuns prin alegerea un anumit personaj controversat a cărui identitate să şi-o însuşească în zilele de carnaval, pentru a-şi da voie să se bucure de lucruri neasumate de adevărata lor identitate.

Poveştile din trecut i-au permis lui Dario Fo să deghizeze prezentul pentru a-i denunţa problemele. Nu de puţine ori a fost ţinta ameninţărilor când a folosit în spectacolele sale originale nişte elemente din commedia dell’arte, personaje din lumea circului sau detalii carnavaleşti pentru a demasca păcatele conaţionalilor ajunşi în funcţii de conducere. Aluziile la problemele omului contemporan se iţesc şi de sub deciziile protagonistulului din romanul E-un rege nebun în Danemarca, titlu care parafrazează o replică din Hamlet.

Odată cu piesa Hamlet, regalitatea scandinavă a căpătat faima asociată unui mit sumbru, cu suverani ce-şi pierd minţile, iubiri tragice şi lupte pentru putere în care nu mai este loc pentru scrupule. Dar în acest roman, negura intrată în minţile acaparate de boală este disipată de lumina adusă de reformele fără precedent iniţiate de un rege care descoperă ideile marilor cărturari. Trebuie reamintit că acţiunea romanului se petrece în secolul al XVIII-lea, când generozitatea senzuală întâlnea Iluminismul, cu ai săi promotori ce au schimbat Europa din temelii, de la Vest la Est, din Sudul pasiunilor impetuoase până în punctele cele mai îndepărtate ale îngheţatului Nord.

Christian VII, considerat nebun de către nobilii de la Curte, a reuşit să urnească din loc o societate împotmolită în primitivism, deşi mama lui vitregă a încercat să facă tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i opri urcarea la tron şi pentru a-i face de petrecanie medicului vizionar Johann Friedrich Struensee, devenit confidentul, consilierul şi mâna dreaptă a regelui (dar şi amantul reginei Carolina Mathilde). Se poate spune despre acest rege declarat bolnav că a însănătoşit Danemarca prin măsurile sale, continuate de fiul său. Nu fără ca el, soţia lui şi medicul adept al Iluminismului să plătească pretul cel mare pentru o asemenea îndrăzneală.

Te-ai fi aşteptat, probabil, să ai parte de o atmosferă terifiantă, de basm sumbru, ce are acţiunea în ţinuturile reci, unde lumea celor buni este ameninţată de sadici însetaţi de putere. Totuşi, vei fi surprins de vivacitatea luminoasă a dialogurilor, de umorul spumos degajat de gândurile personajelor şi de scenele ce trimit mai degrabă la dezinvoltura de la curtea unui nobil meridional sau a unui rege francez hedonist, retras în palatul de vară pentru a se bucura nestingherit de petrecerile galante.

Nu vei găsi tablouri mohorâte în acest roman, în ciuda atmosferei apăsătoare întreţinute de regina-mamă zisă şi Băbătia, şi nici preţiozitatea unor formule de adresare învechite, ce fac parte dintr-un ceremonial de linguşire pe care un cititor din ziua de azi l-ar considera enervant. Regele danez şi apropiaţii săi adoptă oralitatea din popor, ce trimite mai degrabă la pestriţa artă a conversaţiei stăpânită de guralivii unei mahalale din ţara lui Dario Fo. Această înzestrare a unui aristocrat nordic (bănuit a fi ceva mai sobru) cu vorbele colorate aruncate de cheflii unei cârciumi mediteraneene este cât se poate de credibilă în contextul reformelor iniţiate de un personaj nonconformist, pregătit să adopte limba oamenilor din popor pentru a însănătoşi o societate schizofrenă, în care nobilimea şi plebea vorbeau două limbi incompatibile.

Citind E-un rege nebun în Danemarca te vei bucura de voluptatea satirei sofisticate şi de o poveste bine spusă. O poveste în care personajele defilează prin faţa ta precum siluetele ce transformă istoria într-n carnaval în care frumuseţea, comicul, grotescul, ironia, cruzimea, înţelepciunea, sminteala şi puritatea pe cale de dispariţie îşi schimbă măştile între ele. Vei mai avea şi ocazia de a descoperi nişte personalităţi care te vor fascina datorită curajului de a susţine idei nobile când toţi cei din jur încercau să le saboteze pentru a-şi păstra nişte privilegii dezumanizante.

Citeşte şi Fiica papei – Aveţi ceva de zis în apărarea Lucreziei Borgia?

Top 10 filme de epocă pe care trebuie să le vezi

Fiica papei – Aveti ceva de zis in apararea Lucreziei Borgia?

Top 10 filme de epoca pe care trebuie sa le vezi

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here