Eternal sunshine of the spotless mind – binecuvantati sunt cei care uita

0
619

Ignorance is bliss, zice poetul. Ce nu stii, nu te afectează. Iar pentru ceea ce ştii, există uitarea. Uiţi feţe, nume, locuri, imagini şi viaţa revine la normal, printr-o intervenţie la nivelul creierului. Aceasta șterge până şi cele mai bine ascunse amintiri, dar oare chiar reuşeşte să şteargă definitiv o persoană din viaţa ta?

Asta se întreba probabil şi regizorul Michel Gondry când a decis să facă Eternal sunshine of the spotless mind, filmul care rămâne până azi headlight-ul carierei sale cinematografice. Cu un scenariu semnat Charlie Kauffman, care pare să fie interesat în mod deosebit de ceea ce se întâmplă în creierul uman (e de ajuns să ne gândim la Being John Malkovich), la care se adaugă stilul uşor feeric cu orientare spre supranatural al lui Gondry (a se vedea La science des rêves, Human nature sau de curând anunţatul L’écume des jours), Eternal sunshine of the spotless mind e un puzzle pe alocuri derutant despre relaţii, monotonia în cuplu, iubire, suferinţă şi uitare.

Uşor trist, fără a fi melodramatic însă, plin de culoare şi de viaţă, filmul poartă spectatorul prin toate aspectele unei relaţii, cu suişurile şi coborâşurile ei. E o poveste în esenţă simplă, spusă aparent complicat, despre un bărbat, Noel (Jim Carrey) care întâlneşte o femeie uşor ciudată, Clementine (Kate Winslet) şi cu care are o relaţie. Dificultatea de înţelegere vine din faptul că nu există niciun indiciu cronologic, altul decât culoarea părului lui Clementine.

Atunci când intervine monotonia, intervin şi certurile şi cei doi se despart. Joel descoperă apoi cu stupoare că tânăra a recurs la o procedură care i l-a şters din memorie şi decide să facă la fel. Numai că în timpul procedurii, retrăirea episoadelor care o includ pe Clementine îl face să realizeze ce pierde şi încearcă s-o ascundă adânc în creier pentru a nu o uita. Procedura i-o şterge până la urmă din minte dar nu reuşeşte să şteargă impulsul de a merge în anumite locuri care îi aduc aminte de ea. Aşa că până la urmă e inevitabil să se reîntâlnească.

Unul dintre punctele forte ale filmului este distribuţia. Kate Winslet face un rol incredibil, pe care de altfel l-a şi meţionat ca fiind printre preferatele sale. Jim Carrey e de o candoare înduioşătoare, în special în scenele în care joacă rolul unui copil mare. Kirsten Dunst nu poate trece neobservată, deşi joacă un rol secundar. În distribuţie îi mai întâlnim pe Elijah Wood, Mark Ruffalo şi Tom Wilkinson.

Alt punct forte, faptul că Eternal sunshine of the spotless mind oferă multe: rămâi cu imaginea lui Kate Winslet cu părul în diferite culori; cu inocenţa lui Kirsten Dunst, cu poezia lui Alexander Pope, cu ideea că iubirea poate fi privită şi abordată şi ca un joc de copii şi, nu în ultimul rând, cu câteva „lecţii” de viaţă.

Lecţia numărul unu: poţi uita locuri, nume, întâmplări dar nu poţi uita amprenta pe care şi-au lăsat-o în viaţa ta. Lecţia numărul doi: unele lucruri pur şi simplu sunt menite să se întâmple şi, oricât ai fugi de ele, nu poţi scăpa.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here