Eva – Salvarea Lolitei din lumea unor artisti perversi

0
641

Eva este un roman confesiv, scandalos de ispititor pentru cei dornici să regăsească într-o poveste de iubire tocmai imortalizarea dificilă a momentului fugar în care se întâlnesc reveria sentimentală, decadenţa, capcanele perversiunii estetizate, erotismul precoce, graţia şi ruina. Toate acestea se contopesc fascinant şi în imaginea nimfei punk Eva Ionesco, soţia scriitorului Simon Liberati.

Aducând laolaltă frivolitatea şi candoarea, Eva devine un roman emblematic pentru acel romatism trash specific unui scriitor considerat un reprezentant de seamă al artiştilor teribili formaţi în spiritul anilor ’70-’80, care au şocat printr-un cocktail stupefiant (la propriu, uneori) ce mixează o supraexpunere francă a viciilor, acel nihilism livrat în pasaje lubrice sulfuroase, atracţia pentru fantasmarea degradării în stridenţe burleşti şi excesele dublate de idealurile corozive ale unei noi generaţii pierdute. În ciuda unui subiect incandescent, începutul romanului anunţă o stranie învecinare a frumuseţii de la vârsta inocenţei cu efectele degradante ale pulsiunilor sordide, des întâlnită în cărţile scrise de Simon Liberati. Memoria personajului fixează acel cadru feeric atemporal în care se scufudau primele fantezii amoroase ale naivilor din alte veacuri, ce îşi reprezentau idilic marea iubire. Simbolice pentru oscilarea personajelor între inocenţă şi corupere, primele rânduri surprind momentul în care şuvoiul de amintiri resuscitate printr-o scenă din piesa de teatru The Playboy of the Western World a irlandezului John Millington Synge duce la reactivarea unor flashback-uri răzleţe. Legătura dintre scena în care dramaturgul prezintă imaginea unei fete scriind şi memoria personajului-narator sunt cuvintele: o tânără cu un aer sălbatic. Aceste cuvinte ar putea echivala cu gestul răsturnării unei cutii pline cu fotografii, împrăştiate fără a se ţine cont de ordinea cronologică. Apare Eva din anii în care abia se desprinsese de influenţa mamei pentru a rătăci între orfelinate, case de corecţie şi camere de hotel alături de anturaje dubioase, apoi imaginea Evei din prezent, reîntalnită la evenimente mondene decadente, frecventate de artiştii controversaţi, hrăniţi cu faima copiilor teribili ce au fost cândva, în anii în care Eva îşi făcea intrarea în lumea Lolitelor ce le condimentau viaţa.

Relaţia dintre protagonist şi Eva se înfiripă abia după mai multe decenii de la momentul întâlnirii ostile unei idile. Expunerea acestei iubiri seamănă cu apariţia insolită a cuiva gata să vorbească despre căutarea sufletului predestinat în mijlocul unei orgii cu prafuri interize. Scriitorul ce devine soţul Evei, aflat în pragul unui colaps emoţional şi inspiraţional, ţi se prezintă în postura visătorului incurabil, pregătit să renunţe la straturile superficialităţii hedoniste pentru a mărturisi bucuria oferită de cea la care visase zeci de ani privind nişte fotografii. Căutând-o sub forma unui ideal de frumuseţe feminină, dar scăpând-o printre degete, a încercat să investească entuziasmul amoros pentru inaccesibila Eva în dorinţa de a seduce, la rândul său, prin romane despre dramele unor femei-copil.

O veşnică femeie-copil, având farmecul îngerului căzut într-o lume pervetită şi care scoate la suprafaţă complexul salvatorului dintr-un bărbat ce-şi reprimă nevoia de candoare pentru a se arunca în ocenul petrecerilor fără limite sau tabuuri din Parisul rebelilor, Eva ascunde în propria personalitate mai multe femei. Romanul inspirat din viaţa ei ţi se prezintă asemenea unei revărsări de fotografii înainte de a fi aliniate într-o expoziţie care să-i prezinte metamorfozele. Cel mai tânăr model care a pozat vreodată pentru Playboy, victimă a unei mame pentru care arta vizualului erotic merita orice sacrificiu, chiar şi al copilăriei, Eva Ionesco a fost asemenea unei crisalide precoce, din care a ieşit un fluture de noapte atipic, dar perfect pentru colecţionarii delicateselor excentrice din anii ’70-’80. Un hibrid între inocenţa angelică a lui Shirley Temple şi neruşinarea (îndelung exersată) a unei adolescente decăzute ce aminteşte de rolul lui Jodie Foster din Taxi Driver, Eva Ionesco devine un personaj poetic într-un roman în care sordidul se transformă într-un omagiu compasiv (chiar dacă pare impudic) al feminităţii cameleonice.

Din parcursul evolutiv al Evei nu lipsesc experienţele sexuale timpurii, heroina, viaţa de noapte agitată şi figura unei mame abuzive, care, sub pretextul demersului artistic, o imortaliza în ipostaze vecine cu pornografia infantilă. Totuşi, autorul francez evită grotescul, senzaţionalismul indiscret şi exploatarea intruzivă a mărturiilor şocante, preferând să acopere amintirile abuzului printr-o perdea de abur care să domolească pâlpâirile stridenţei şi urmele unor experienţe care ar fi putut schimonosi frumuseţea femeii suspendate între siguranţa unei feline, sensibilitatea unei copile şi aspectul unei păpuşi retro amintind de modelele cu vârstă incertă. În acest roman, amestecul scandalos dintre inocenţă şi erotismul precoce, pe care Simon Liberati îl curăţă treptat de perversitate, capătă nostalgia izgonirii din paradis, complexitatea psihologică derutantă a damnatei cu suflet de estet şi aerul mistic desuet al unei poveşti legate de căutarea sufletului-pereche.

Simon Liberati continuă tradiţia unor artişti ce s-au lăsat subjugaţi de muza vulnerabilă şi curiozitatea unor scriitori nonconformişti pentru femeia seducătoare în derivă, considerată de alţii o instabilă din punct de vedere emoţional, dar înzestrată cu talentul neşlefuit într-o lume a bărbaţilor ce fetişizează femininul rămas la statutul de accesoriu extravagant. Scriitura lui de o senzualitate nostalgică reuşeşte să aducă stranietatea bulelor de timp şi plăcerea introspecţiei fluide absorbite de miturile asociate feminităţii într-o lume superficială. În lumina mistică a predestinării, povestea de iubire din romanul Eva pare un basm şocant şi melancolic despre salvarea şi regăsirea femeii perfecte. Este un basm invadat de ispita pierzaniei ca sursă indispensabilă de inspiraţie artistică pentru o expunere veridică a complexităţii umane. O perpetuă căutare a zânei-Lolite ce rătăceşte în luminile stridente ale unui Paris-cabaret având exuberanţa erei punk şi reveria languroasă a imaginarului nemărturisit, surprins în fantasmagoria noir moştenită de la Brassai şi Andre Kertesz, dornici să infiltreze suprarealismul în fanteziile deşănţate.

Citind acest roman, ai impresia că priveşti de sus o masă pe care sunt înşirate nişte fotografii realizate de un voyeur ce a surprins momentele din biografia tumultuoasă a Evei. În aceste instantanee, Lolita lui Nabokov a fost îmbrăcată într-o rochie de piele cu ţinte pentru a-l seduce pe solistul formatiei Sex Pistols, apoi plimbată în Parisul anilor ’70, unde farmecul angelic al fetei cu bucle aurii trebuia să capete sălbăticia ademenitoare a unui model din era punk. Drama Evei poate fi considerată însăşi radiografia unei epoci dezinhibate, în culori ţipătoare, decoruri de circ imortalizat în fotografii erotice suprarealiste şi mărturii şocante. Devoalând poetic existenţa muzei sale, Liberati revizitează un Paris unde totul era permis în numele artei, chiar şi expunerea la graniţa cu pornografia a corpului unei fete abia ajunse la pubertate. Era Parisul contemporan cu fascinaţia patologică pentru Lolite, unde esteticul friza amoralul cu efecte imorale dezastruoase. Fără a împrumuta un ton moralizator, Liberati reuşeşte să incite la o discuţie despre artă, morală, reprezentarea frumuseţii feminine şi efectele psihologice nefaste din viaţa modelului care pozează.

În memoria scriitorului ce şi-a transformat protagonistul într-un alter-ego, această Eva se multiplică pe o peliculă fotografică regăsită peste ani, în care imaginile încep să fie din ce în ce mai clare în lumină. Evitând capcanele unor flashback-uri neclare din anii petrecerilor interminabile şi urmând şirul unei cronologii discontinue, personajul central începe să rememoreze vârstele Evei. Şi-o aminteşte pe Eva de la pubertate, ţipând şi gesticulând în pragul unei crize de nervi, pe bancheta unei maşini ce o ducea de la un episod al pierzaniei la altul. Apoi îşi aminteşte de Eva unor fotografii indecente, distribuite prin lumea artiştilor decandenţi pentru care graniţa dintre o expunere cu valoare estetică a trupului feminin şi perversitate începea să se evapore, odată cu mustrările de conştiinţă amorţite de voluptatea exceselor din acei ani. Între aceste prime întâlniri cu Eva şi primele zile ale mariajului târziu sunt derulate fantasmele privind imaginea unei partenere ideale, având farmecul unei fecioare şi capacitatea femeii prefăcute de a oferi un spectacol al ipostazelor nebănuite.

Deşi tumultuoasa istorie de viaţă a protagonistei are carnalitatea unui roman despre iubirile distructive ce se desfăşoară într-un ritm febril şi în jocurile masochiste între un salvator devenit sclavul femeii vicioase ce va capitula în faţa urmărilor nefaste ale abuzurilor din copilărie, Simon Liberati a preferat acea lentoare tipică unui roman introspectiv. Autodezvăluirea prin fluxul amintirilor ce permit o pendulare uneori bulversantă între prezent şi trecut, reflecţiile asupra propriului crez artistic, detaliile referitoare la cariera de regizor a Evei şi prezentarea lucidă a unei epoci prin date verificabile alcătuiesc o viziune caleidoscopică asupra unei poveşti de iubire plasată între documentar şi roman proustian infuzat de atmosfera efervescentă a nebunilor ani ’70. Simon Liberati ofera astfel crâmpeie din amintirile disparate, decupaje din informaţii reale, versuri scrise pe spatele unor vederi trimise de o Lolită arestată în New Yorkul lui Warhol şi al boemilor dependenţi de heroină şi cadre din filme despre adolescentele damnate (printre care şi My Little Princess, un film autobiografic regizat de Eva, în care a fost distribuită Isabelle Huppert). Peste toate acestea întinde un amestec între lirismul decadent al lui Bruckner, fascinaţia maladivă pentru Lolitele pervertite fără voia lor şi referiri la petrecerile cu excese din lumea lui Beigbeder.

Optând pentru erotismul voalat dintr-o lume unde arta fotografică se întâlnea cu fetişurile distructive pentru copilăria Evei, Simon Liberati reuşeşte să scrie o poveste despre salvare în registrul unui romantism contemporan, fără patetism şi fără pudoare. Ajunge astfel să capteze licărul de tristeţe din privirea unui model vulnerabil captiv într-un nud la limita pornografiei, prin care un fotograf a vrut să atâţe numai dorinţa instinctuală, debarasând-o de consecinţele morale.

Eva este un roman despre iubirea pură într-o lume sordidă, o meditaţie asupra vindecării prin scris, asupra legăturii dintre literatură, iubirea ideală şi confruntarea unei reverii fanteziste cu prezenţa în carne şi oase a femeii visate, trecute prin zeci de avataruri în imaginar. Mai este şi un roman al suprapunerilor, legat ombilical de Parisul atemporal şi, în acelaşi timp, atent porţionat în epoci reprezentative pentru arta vizualului decadent. Se suprapun imaginile arhetipale, coagulate în portretul Evei idealizate, cu acele imagini de arhivă, ale Evei reale, descrise în pasaje documentare. Se suprapune retrospetiv Parisul revoluţiei sexuale din anii ’60-‘70 cu imaginile unui Paris clişeistic, tributar degringoladei interbelice, în care se contopeau burlescul, melancolia crepusculară, fotografia explicită şi amorul plasat între bordelul reprezentat estetic, fastul extravaganţei deşucheate, sentimentalismul picant şi lirismul carnal. Pe fondul acestui oraş ce si-a construit faima şi pe senzualitatea cameleonică amorală, identitatea Evei poate fi cât se poate de reală şi în acelaşi timp difuză, precum o făptură spectrală a nopţii în zonele rău famate. Şi farmecul sentimental aparte al romanului se bazează tocmai acest joc între claritatea explicitului şi erotismul voalat, între certitudinile oferite de un documentar şi evazivul ce o plasează pe Eva în lumea ireală a unei fiinţe mitice a cărei evoluţie s-a oprit undeva la graniţa între zâna inocentă şi starleta controversată, între femeia asumată şi copilul fragil, a cărui sete de afecţiune nu a fost identificată la timp.

La final poţi spune că Simon Liberati foloseşte acele trimiteri spre decadenţa erotică doar pentru a-i oferi alibiul frivolităţii unui sentimental ce preferă să braveze afişând masca nonşalanţei hedoniste. Eva poate fi un roman al visătorilor dezabuzaţi, ce au nevoie de acea învecinare a graţiei cu degradarea expusă în metafore fără pudoare, doar pentru a le mai da o ultima şansă poveştilor despre căutarea sufletului- pereche.

Eva - copertaEditura Polirom, 2016

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here