eXplore dance festival – prima zi

0
243

eXplore Dance festival– ediţia a IX-a a debutat cu nu mai puţin de trei spectacole internaţionale: Absolute Helligkeit de Naoko Tanaka – o instalaţie performance, Treasured in the Dark de Thiago Granato  – performance work in progress şi Score #21 – Method of Elimination de Thomas Steyaert – dance performance. Iată câteva impresii:

Absolute Helligkeit de Naoko Tanaka – primul spectacol și poate cel mai interesant al serii, Absolute Helligkeit ne introduce în universul intim al performerului Naoko Tanaka, o cameră suprarealistă cu un birou dezmembrat, ale cărui sertare aproape devastate, se regăsesc în jurul lui, sprijinite pe suporturi foarte fine, ce par că plutesc. Bazat pe fascinația din copilărie a lui Naoko pentru umbra ei și manierele prin care i se pot manipula dimensiunea și perspectiva, și spectacolul explorează aceste manipulări ale umbrelor biroului și sertarelor cu conținuturile lor, proiectate pe un ecran alb semicircular. Pentru aceasta, artista se folosește de o luminiță plasată la capătul unui suport subțire și lung cu care investighează, explorează și penetrează obiectele din jur. Și totuși, în întunericul încăperii, acea luminiță pare uneori autonomă, cercetând singură, detașată de artista care se pierde în umbră. În prima parte, Naoko creează o lume ireală, instabilă, fantomatică pe care o poate expanda sau compacta după voie. Apoi, în ultimul moment al performance-ului, ea desprinde luminița de suport lăsând-o să atârne de un cablu și începe să o rotească, cuprinzându-și fața într-un chenar luminos ce creează un efect neașteptat. Fața ei, încadrată fiind în zona desemnată de luminița rotită, este lovită de lumina ce variază în grade de intensitate, făcând-o astfel să își schimbe constant aspectul (fiindcă fețele noastre arată diferit în funcție de intensitatea luminii din cameră) și pare că vedem mai multe chipuri succedându-se, unul după altul, la o viteză amețitoare, ca un soi de shapeshifter ce își caută chipul real.

Treasured in the Dark de Thiago Granato – al doilea performace work in progress al serii, realizat de coregraful Brazilian Thiago Granato este o odă concepută de acesta pentru figurile marcante din evoluția lui ca artist. Acesta își imaginează un dialog între doi regretați coregrafi despre metamorfoza trupului. Mai precis, între Tatsumi Hijikata, inițiatorul butoh-ului (dansul întunericului) ce se opunea esteticii japoneze de după al doilea război mondial prin înclinația către grotesc, decadență și teriantropie, și Lennie Dale, dansator din Brazilia, fondator al companiei de dans Dzi Croquettes, care explora plăcerea pentru viață, homosexualitatea și androginul în coregrafiile lui. Thiago a tradus viziunea sa, ce fuzionează cele două curente opuse în dans, printr-un performance care te prinde încă din primele momente. În întuneric total auzim un foșnet liniștitor și constant. Curând, se aprind șovăitor luminile doar cât să realizăm că Thiago mânuiește un steag mare, de două ori cât el și negru, dar care lucește feeric când e luminat. Reflectoarele explorează și dezvăluie gradual corpul artistului, în timp ce acesta nu încetează să plimbe încoace și încolo steagul. În a doua parte, acesta se așează pe podea și reacționează la niște ecouri de râsete și plânsete sinistre, primele reprezentând probabil direcția flamboaianta a lui Lenny Dale, iar ultimele deznădejdea butoh-ului. Spectacolul se încheie cu o porțiune de dans contemporan, în care trupul lui Thiago devine alunecos, rapid și șerpuitor, îmbinând vitalitatea braziliană cu metamorfoza în animale elaborată de Hijikata. Se anunță a fi un performance interesant imediat ce va fi complet.

Score #21 – Method of Elimination de Thomas Steyaert – a încheiat seara de deschidere a festivalului și reprezintă creația coregrafului belgian Thomas Steyart, în care acesta a distribuit dansatoare românce. În statement-ul pentru Score#21, ni se spune că acesta explorează dependența umană, până la transformarea percepției a valorilor umane de bază, apogeul rezultând în deconstrucția conceptelor abstracte cum ar fi teritoriul, rebeliunea sau justitia… În timp ce dependența umană este reliefată prin toate acele interacțiuni mai convulsive sau mai tandre, chiar înduioșătoare între dansatoare, totuși spectacolul prezintă elemente greu de încadrat în mod real în statement. În prima fază, când am văzut  dansatoarea în costum de iepure musculos am crezut că vom experimenta ceva în stilul bizar al lui David Lynch, însă pe măsură ce s-au desfășurat evenimentele, impresia lăsată de performerii în haine caricaturale de animale a fost că nu era altceva decât un spectacol pentru copii stângaci executat, cu excepția câtorva momente amuzante.

Daca doriţi să aflaţi mai multe, vă recomandăm două documentare: unul despre dansul butoh şi unul despre Dzi Croquettes.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here