Expoconferința Internațională de Arhitectură RIFF – ediţia V


Cand: 10 Nov - 11 Nov 2014
0
237

În perioada 10-11 noiembrie, la Radisson Blu Hotel, arhitecţi din toată lumea se vor reuni pentru al cincilea an la rând la Expoconferința Internațională de Arhitectură RIFF, pentru a-şi prezenta cele mai recente şi premiate proiecte.

Printre invitaţii speciali ai acestei ediţii se numără arhitectul Ósbjørn Jacobsen, câştigătorul Marelui Premiu al Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană “Mies van der Rohe” 2013, numit după cel unul dintre pionierii arhitecturii moderne, autointitulâdu-şi stilul ca fiind unul al “pielii şi oaselor” (van der Rohe a realizat planurile pentru Vila Tugendhat, Casa Farnsworth, Clădirea Seagram din New York, Noua Galerie Naţională din Berlin). Jacobsen va prezenta în cadrul conferinţei proiectul lui premiat: Harpa – Reykjavik, Sală de Concerte şi Centru de Conferinţe, inspirată de luminile nordice şi dramatismul peisajului islandez. Sala Harpa e concepută ca o sculptură radiantă ce reflectă atât cerul cât şi luminile oraşului.

Alt speaker va fi arhitectul olandez Hubert-Jan Henket, câștigătorul premiilor Dutch Design Award 2013 – Best Exterior şi Materia Co-Creation 2014 pentru proiectul Museum de Fundatie Zwolle, ce va fi prezentat la RIFF 2014.

De asemenea, va lua cuvântul şi arh. Zbigniew Maćków, curatorul Wrocław – Capitală Culturală Europeană în 2016, distins cu numeroase premii. Acesta va prezenta planul pentru WUWA 2, un ansamblu de locuinţe, ce urmează să fie construit pe durata statutului de capitală europeană a Wrocław –ului.

Joaquín Pérez-Goicoechea, directorul biroului internaţional de arhitectură AGi Architects va prezenta printre altele, două dintre proiectele realizate de filiala din Kuweit, care au fost nominalizate în Singapore la premiile World Architecture Festival, ce vor avea loc pe 1-3 octombie 2014: Hisham A. Hamad Alsager Cardiac Center (nominalizat la categoria “Health – Completed Buildings”) şi La Ascensión del Señor (nominalizat la categoria “Religion”).

În ceea ce priveşte sustenabilitatea, arh. Richard Jobson va prezenta cel mai recent proiect al Design Engine Architects, John Henry Brookes & Abercrombie, Oxford Brookes University, desemnat Clădirea Anului 2014 RIBA Sud, precum şi câştigătorul Sustainability Award 2014.

România va fi reprezentată de arhitecţii Mario Kuibuş care va prezenta proiectul de acoperisuri realizat împreună cu Re-Act Now, deţinătorul Premiului secţiunii Arhitectură, categoria social-cultural în cadrul Anualei de Arhitectură, iar Andrei Şerbescu va prezenta proiectul rezidenţial “Urban Spaces“, de pe strada Dogarilor din Bucureşti, care a primit Premiul secţiunii Arhitectură, categoria locuinţe, în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti – ediţia a XII-a 2014 şi lista de speakeri nu se opreşte aici.

Pentru informaţii detaliate despre eveniment şi speakeri consultaţi site-ul oficial.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here