In the Fade – O transformare imprevizibila a unui subiect de actualitate

0
625

Văzând multipremiatul In the Fade, poţi spune că Fatih Akin a găsit acea reţetă care ajută un film despre urmările rasismului de tip neo-nazist să-şi facă auzit mesajul într-un Occident care începe să conteste din ce în ce mai răspicat validitatea, utilitatea şi legitimitatea corectitudinii politice.

Reţeta presupune evitarea mesajelor clişeistice prin dozarea inteligentă a tensiunii psihologice şi prin inspiratul amestec al elementelor ce fac dintr-un film o experienţă pe care nu o uiti usor. Aceste elemente folosite de Fatih Akin, care permit scufundarea bruscă în universul tulburător al personajelor, sunt: intensitatea emoţională plină de autenticitate, redată printr-o convingătoare interpretare actoricească, veridicitatea abordării temei de actualitate astfel încât să permită şi intervenţia atipicului dătător de noutate, alternanţa dintre acalmia raţionalului şi revolta explozivă, legătura dintre colectiv şi individual şi escaladarea reacţiilor imprevizibile asociate de obicei unui thriller.

Dorind să atragă un semnal de alarmă asupra atacurilor neo-naziste din cartierele cu imigranţi, regizorul alege povestea unei văduve germane care vrea să fie pedepsiţi de justiţie conaţionalii de extramă-dreapta ce i-au ucis copilul şi soţul de origine kurdă. Întregul ei demers justiţiar devine un pretext foarte bine exploatat de regizor pentru a introduce temele fierbinţi ale sociatăţii germane/occidentale în relaţie cu imigranţii şi cu marginalii, astfel încât să nu fie considerat părtinitor sau moralist de către vocile ostile mesajelor ce încurajează diversitatea.

De fapt, construirea personajului feminin pe nume Katja este esenţial pentru dozarea mixului de elemente ce asigură devierea filmului de la reţeta previzibilă. Katja, interpretată de actriţa Diane Kruger (Premiul pentru cea mai buna actrita la Cannes, în 2017), trece printr-o serie de transformări emoţionale derutante ce surprind spectatorul prin escaladarea insolita a durerii şi a furiei şi prin deznodământul neprevăzut al planurilor sale, deşi demersul ei părea destul de predictibil la începutul filmului.

foto: Cinepolitica/Independenta Film

Pentru a-i atrage în sala de cinema pe cei ce se declară sătuli de filmele care pledează pentru acceptarea imigranţilor, precum şi pe cei ce amintesc mereu de infracţiunile imigranţilor pentru a-i combate pe idealiştii multiculturalismului, Fatih Akin are un as în mânecă, pe care îl valorifică abil şi credibil: un personaj din rândul imigranţilor ce strârneşte reacţii contradictorii şi care nu se face uşor de acceptat de către spectator. Acest personaj de origine kurdă (asasinat de rasişti) este construit realist, cu bune şi rele. El corespunde portretului demonizat al imigrantului barbar ce ameninţă viaţa tihnită a europenilor civilizaţi, testând limitele toleranţei şi alimentând puterea de convingere a dreptei extremiste.

Regizorul alege să se îndepărteze de imaginea imigrantului fragil şi inocent. Amintind de păcatele din tinereţe ale victimei neavând origine germane– trafic de droguri şi legături cu lumea interlopă – Fatih Akin schimbă conflictul dintre occidentalii rasişti şi străinul vulnerabil în conflictul dintre occidentalii intoleranţi şi imigrantul care a depus eforturi pentru a se reabilita după o călătorie prin lumea afacerilor subterane. Încercările străinului dubios de a fi un cetăţean model şi un tată cu valori occidentale, ce îşi înscrie copilul la cursuri de vioară, sunt zădărnicite de un atac neo-nazist.

Paradoxal, regizorul pledează credibil împotriva prejudecăţilor alegând tocmai un personaj care în ochii multora confirmă aceste prejudecăţi: orientalul cu apucături de infractor. Şi cum să-l facă să empatizeze cu victima pe spectatorul occidental speriat de mesajele şi reportajele despre barbarii din Est, care transformă străzile civilizate ale Occidentului în no-go zones, cu traficanţi periculoşi? Folosindu-se de jocul oferit de actriţa Diane Kruger, ce o interpretează expresiv şi tulburător pe Katja, văduva traficantului kurd. Revoltată că autorităţile vor să devieze ancheta despre motivele crimei spre zona reglărilor de conturi din lumea interlopilor turci, nicidecum spre cea a rasismului german, nemţoaica va scoate la suprafaţă, prin amintiri pline de candoare, trăsăturile umane ale soţului kurd reabilitat.

foto: Cinepolitica/Independenta Film

Jocul actoricesc al lui Diane Kruger este unul derutant care, printr-o economie de cuvinte şi acţiuni, îţi alimentează interesul şi te ţine atent de la început până la final. Personajul feminin atrage datorită oscilaţiei ambigue între ipostaza femeii epuizate de apăsarea pierderii celor mai dragi fiinţe şi luptătoarea care ia problemele în propriile mâini, debordând de energia revoltatei.

Acest personaj feminin este la rândul lui unul ce amână simpatia imediată şi artificială a spectatorului. Ea nu corespunde imaginii mamei impecabile. Totuşi, îl atrage pe spectator de partea ei datorită plierii acţiunilor şi trăsăturilor sale pe modelul tinerei debusolate, consumatoare de droguri, dar care se maturizează odată cu asumarea responsabilităţilor materne. Diane Kruger reuşeşte să-l branşeze pe spectator la emoţiile personaului interpretat, să-l facă să vadă lumea prin ochii protagonistei.

Vei aprecia la Diane Kruger modul în care ştie să pună în valoare calităţile şi contradicţiile personajului său, care te cucereşte prin amestecul dintre carismă, perseverenţa calculată, spontaneitate năvalnică, vulnerabilitatea ce poate fi luată drept imaturitate şi forţa interioară din momentele zguduitoare, ce pot pulveriza integritatea psihică a oricui ar trece printr-o asemenea tragedie. Toate aceste trăsături revigorează tensiunea filmului plin suspans, fără a fi nevoie de un fir narativ dinamic şi încărcat. Reacţiile personajului feminin sunt suficiente pentru a-ţi capta interesul datorită unei treceri derutante de la apatia celei ce şi-a pierdut sensul vieţii la energia explozivă prin care îşi mobilizează întreaga forţă pentru a-şi duce până la capăt planul de pedepsire a vinovaţilor.

Interpretarea plină de autenticitate a unui astfel de personaj feminin este vitală pentru caracterul imprevizibil al filmului şi mai ales pentru evoluţia atipică a unui scenariu care, până la un punct, mizează pe acceptarea unui ritual coerent al dreptăţii căutate în sala de tribunal, în urma unui proces. Introducerea avocatului Danilo (Denis Moschitto), prietenul personajului kurd asasinat de neo-nazişti, te păcăleşte. Actiunile lui Danilo şi relaţia lui cu protagonista îţi dau impresia că vei asista la clasicul film ce aminteşte de un documentar minimalist în care problemele sociatăţii actuale se rezolvă prin lupta cu sistemul şi prin aducerea în sala de judecată a unei probleme care de multe ori este băgată sub preş ori rezolvată prin mijloace ilegale, precum reglarea de conturi. Însă reacţiile văduvei răscolite de revoltă spulberă aşteptările spectatorului dându-i demersului raţional justiţiar o cu totul altă direcţie, una anarhică, dificil de anticipat la început.

Modul în care Fatih Akin îşi construieşte personajul feminin poate fi interpretat drept o replică uşor caustică dată filmelor ce demonstrează că vocile celor ce vor să se facă dreptate pot fi auzite prin curajul şi perseverenţa care pun presiune asupra autorităţilor. Fatih Akin ar fi înclinat altfel balanţa dintre drama individuală si captarea realităţii sociale colective, dacă ar fi urmat paşii unui film hollywoodian despre lupta pentru dreptatea celor deveniţi victimele rasismului şi în care apare şi figura mistificată a avocatului tenace şi loial, ce reuşeşte să combată argumentele taberei rasiste. Dar ar fi riscat astfel să afecteze relaţia puternică dintre spectator şi personajul feminin tocmai prin renunţarea la acele faţete ale protagonistei ce îi oferă filmului caracterul memorabil zguduitor pe măsură ce demersul de pedepsire a vinovaţilor se apropie de final.

Decizia de o scoate pe Katja în afara travaliului de doliu, ce include prezenţa cathartică în sala de tribunal unde se împarte dreptatea, şi de a o arunca direct în haosul propriei lumi afective răvăşite de moartea brutală a soţului şi a copilului îi dă câştig de cauză spectatorului interesat mai degrabă de metamorfozele psihologice ale personajului decât de abordarea ce aminteşte de filmele americane cu procese.

Citeşte şi The Woman Who Left – Răzbunare, iertare şi revenirea la filmul de artă

Aquarius – Cum luptă o braziliancă

The Woman Who Left – Razbunare, iertare si revenirea la filmul de arta

Aquarius – Cum lupta o brazilianca

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here