Fata si reversul – Camus la inceputuri, intre frumusetea vietii luminate de soarele Algerului si angoasa privita in ochi

0
865

Prima carte a lui Albert Camus este pe atât de seducătoare pe cât de răvăşitor-angoasantă poate fi oscilaţia între dezolare şi exaltare a unui filosof călător la douăzeci de ani, care declara că Dragostea de viaţă e cu neputinţă fără disperarea în faţa vieţii.

Faţa şi reversul va fi o voluptate pentru admiratorii existenţialiştilor şi ai lui Camus în mod special. Are forţa pătrunzătoare a unui debut în spatele căruia se ascund ani de frământări şi revelaţii precoce despre sine, despre sensul călătoriilor, despre natura umană confruntată cu apăsătoarea (şi totodată eliberatoarea) conştientizare a zădărniciei.

Faţa şi reversul a fost cartea ascunsă multă vreme de ochii cititorilor de însuşi autorul ei, dar ale cărei teme şi obsesii aveau să-şi facă auzite ecourile în operele sale reprezentative. Camus a scris această carte la douăzeci şi doi de ani, o vârstă fragedă pentru unii, dar suficient de consistentă pentru autorul născut pe ţărmurile algeriene şi crescut într-un cartier unde sărăcia, oricât ar părea de necrezut, nu sufoca, dimpotrivă, elibera.

Paginile cărţii seamănă cu genul de confesiuni intime captive între dragostea de viaţă născută pe ţărmurile africane cotropite de soare şi de prezenţa Mediteranei şi oboseala unui suflet bătrân, conştient de existenţa efemerului învecinat cu absurdul şi neantul. Vei descoperi o ficţiune la graniţa cu autobiografia, în care se frâng straniu crâmpeie de amintiri, reflecţii existenţialiste zguduitoare şi introspecţii despre călătorii în oraşe care sufocă sau, dimpotrivă, luminează.

Citind Faţa şi reversul ai impresia că ajungi să însoţeşti protagonistul unui roman la persoana I într-o călătorie spre sine însuşi. În acest periplu existenţialist, toate reperele exterioare asociate imaginilor pitoreşti din locuri precum Alger, Praga, Vicenza sau Palma nu sunt decât nişte proiecţii ale gândurilor ce trec la de declaraţia de iubire faţă de viaţă la căderea în abisul celei mai mari tristeţi. Găseşti în primele pagini scrise de Camus acea ridicare a tristeţii de la cauzele imediate la o dimensiune ce transcede indiciile ce ţin de mediul social sau de un diagnostic medical.

Vei regăsi în primele scrieri ale lui Camus o ridicare în slăvi a ţărmului mediteraneean, transformat în spatiul unde s-au născut spiritul şi acea dragoste de viaţă ce are la un capăt abandonul euforic-hedonist şi la celălalt o aplecare spre contemplaţia solară. Există o relaţie indestructibilă între spaţiu şi naşterea gândului adânc. Gândul vrea să transforme spaţiul, să-l ia din realitatea imediată, geografică, dar spaţiul cuprinde gândul, şi-l însuşeşte.

Admiri faptul că pe malurile Mediteranei poţi găsi certitudini şi reguli de viaţă, că raţiunea este satisfacută şi că un anume optimism şi sens social îşi află aici îndreptăţirea. Căci ceea ce mi se impunea atunci nu era o lume făcută pe măsura omului – ci una care se închidea asupra omului. Graiul acestor ţinuturi se potrivea atât de bine cu ceea ce răsuna adânc în mine nu pentru că răspundea întrebărilor mele, ci pentru că le făcea zadarnice.

Protagonistul te face martor al amintirilor despre cartierul sărac din Alger unde a copilărit, despre un tată absent, o mamă tăcută şi fragilă şi despre o bunică dominatoare, însă tristeţea ce îi invadează lumea ţine de o altă dimensiune, una cunoscută de filosofi. Şi, totuşi, în aceste pagini filosofia nu devine inaccesibilă, abstractă, ci oferă nişte pagini sublime, în care marile adevăruri capătă fluiditatea unui stil intim şi apropiat de cititor. Tocmai această apropiere te poate atrage şi totodată înfiora prin forţa revelaţiilor propuse de Camus.

Faţa şi reversul este o lectură ce oferă unele dintre cele mai profunde pasaje despre spiritualitatea trezită pe ţărmurile scăldate de soare. Sunt nişte pasaje de o frumuseţe poetică învăluitoare, dar care poate deveni incomodă pentru cei ce şi-ar fi dorit doar o evocare a malurilor algeriene senine, care să invite la evadare. Ce-i drept, evadarea îţi este permisă în această carte. Însă este o evadare de care nu se pot bucura decât cei dornici de a începe o călătorie stranie, în care să fie doar cu ei înşişi, pentru a-şi da răgaz să-şi înfrunte demonii, vizibili sau metafizici, demoni lăsaţi să zburde nestingheriţi odată cu acumularea temerilor vechi de când lumea.

După ce vei citi primele scrieri ale lui Camus, vei avea impresia că te-ai întors dintr-o călătorie în care locurile vizitate au luat forma dată de reflecţiile şi emotiile subiective. O călătorie de care gândurile aveau nevoie tocmai pentru a-ţi atinge abisurile.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here