The Favourite – Bizarul devine plauzibil in lumea regilor

0
1412
photo: http://www.floridafilmcritics.com/2018/12/21/2018-ffcc-winners/

The Favourite va fi primit cu mare entuziasm de cinefilii pentru care un film de epocă despre viaţa femeilor parşive şi ambiţioase de la curţile regale ar trebui să depăşească simpla reconstituire biografică prin clişee vizual-narative ce oscilează între glorificare şi demitizare. Filmul plusează mai degrabă la capitolul abordării cu tentă alegoric-satirică nemiloasă, dar nu moralistă, ci mai degrabă cinic-sarcastică la adresa unei epoci, apoi a întregii naturi umane.

Coborât din zona filmelor de nişă în cea a succesului de public, Yorgos Lanthimos a transmis totuşi un mesaj încurajator pentru cei pasionaţi de filmele de artă. Ei ar dori ca poveştile despre regi, amantlâcuri picant-groteşti şi triunghiuri amoroase hotărâtoare pentru istorie să devină un punct de plecare pentru experimentul cinematografic provocaator, dornic de a expune mai degrabă absurdul şi abisurile psihicului, chiar şi în filmele mainstream.

The Favourite se încăpăţânează să arate că marea istorie este de fapt intima istorie de budoar. Marile decizii ale reginei Anne interpretate expresiv de Olivia Colman se iau în saloanele regale dominate de amanta ei. Aici se desfăşoară nestingherite excentricităţile şocante, derapajele, bizareriile, maniile şi obsesiile, ca urmări ale existenţei captive într-o lume unde privilegiile favorizează acte demne de o poveste suprarealistă ce aboleşte simţul ridicolului şi normele morale rezervate de obicei muritorilor de rând.

Yorgos Lanthimos – un răsfăţat al festivalului de la Cannes – este renumit datorită modului abil şi înşelător în care îşi scufundă personajele într-o lume ciudată, dar fără a le scoate cu totul din realitatea imediată, accesibilă. De fapt, ca-n mai toate filmele sale celebre, şi în The Favourite se păstrează convieţuirea elementelor din real cu detaliile unui tablou coşmăresc, bine camuflat în ritualurile vieţii de zi cu zi.

După ce în filmul anterior a surprins absurdul cu tentă sumbră ce abia aştepta să înhaţe o familie din upper-middle class-ul zilelor noastre, în noul său film Yorgos Lanthimos a preferat o lume ce i-ar fi oferit o mai mare libertate unui regizor dornic de a exhiba metaforic şi perturbator bizareriile naturii umane. Este vorba despre lumea celor ce deţineau puterea absolută, prin urmare îşi puteau permite orice în materie de capricii extravagante, oricât de şocante ar fi fost. Totuşi, în ciuda unei compoziţii impecabile, The Favourite nu atinge potenţialul unui regizor având o imaginaţie incomodă pentru spectator, gata să inventeze tot felul de situaţii prin care să arate de ce este capabilă fiinţa umană atrasă de mirajul puterii, mai ales când tendinţele patologice îşi fac de cap nestingherite de scrupule.

The Favourite contrazice la un moment dat reputaţia lui Yorgos Lanthimos, plasat în galeria regizorilor care denunţă slăbiciunile şi deviantul printr-un stil greu de digerat, în ciuda stilizării grotescului (cel puţin în ultimele două filme apreciate la Cannes: The Lobster şi The Killing of a Sacred Deer). Fanii regizorului s-ar fi aşteptat la un absurd mult mai spectaculos din perspectiva grotescului rafinat în explorarea maşinaţiunilor şi a vieţii cotidiene din palatul unei regine instabile ce îşi împarte favorurile între amanta intrigantă şi dominatoare, pe nume Sarah (Rachel Weisz), devenită consilierul ei de încredere, care decide soarta imperiului precum o regină din umbră, şi Abigail (Emma Stone), ruda sărăcită a lui Sarah, abia venită la Curte, pentru a fi o servitoare ca oricare alta, după ce a trăit drama fetei vândute de tatăl dependent de jocurile de noroc.

Înzestrată cu o tenacitate machiavelică deghizată în tipologia fecioarei tandre, şi cu educaţia aleasă a unei nobile, vulnerabila Abigail devine o ameninţare pentru Sarah deoarece se dovedeşte a fi capabilă de a se face remarcată mult prea repede. Va avea astfel o ascensiune fulminantă, ameninţătoare pentru Sarah, amanta reginei, o veterană a jocurilor de supravieţuire în palatul regal.

Deşi până la un punct păstrează reţeta unui film de epocă seducător- personaje feminine memorabile, decoruri gratificante pentru retină, detalii fastuoase ale luxului regal, vestimentaţie elaborată şi ritualuri comportamentale sofisticate până la ridicol în relaţiile dintre curteni – The Favourite schimbă uşor macazul, obligându-l pe spectator să caute punctele forte ale unui film istoric nu neapărat în relatarea faptelor, după modelul unei cronici adaptate pentru marele ecran, ci în psihologia personajelor. Iar personajele acestui film – în special cele feminine – au o lume psihică imposibil de trecut cu vederea de către un regizor precum Yorgos Lanthimos, hotărât să schimbe percepţia asupra filmelor istorice şi aşteptările referitoare la portretele cinematografice ale unor capete încoronate. Deşi par tipologii previzibile, toate cele trei personaje surprind,încât la un moment dat te întrebi dacă ai intuit corect persoana care deţine puterea sau favorita cu adevărat malefică. Raportul de forţe se va schimba mereu în acest triunghi feminin.

Urmărind scenele filmate superb, de parcă ar fi o galerie de tablouri ce abundă în detalii devenite o voluptate pentru ochi, precum şi modul în care fiecare detaliu al decorului potenţează nuanţele din complicata lume a personajelor feminine, spectatorul va fi tentat să afirme că poate vedea în sfârşit un film istoric de calitate şi diferit, în care monumentalismul clişeistic este dat la o parte pentru a lăsa personajele regale să se desfăşoare, să îşi expună slăbiciunile astfel încât să creeze un spectacol la graniţa cu suprarealismul, nelipsit din filmele premiate ale lui Yorgos Lanthimos. Totuşi, cei pasionaţi de istorie nu vor vedea un spectacol suprarealist dus până la capăt, o deviere totala spre zona insolitului a comportamentului de la curtea regală britanică din secolul al XVIII-lea, ci un tablou cât se poate de plauzibil. Nu de alta, dar s-a tot scris despre bizareriile şi fanteziile ce îi fac pe regi să pară nişte ţăcăniţi perverşi, ieşiţi parcă din cabinetul de curiozităţi demn de analiza unui psihanalist şi de imaginarul unui artist avangardist ce şochează.

Aparent, personajele filmului nu par a fi în toate minţile, iar cea mai rătăcită pe culoarul nebuniei ar fi însăşi regina Anne, care îşi petrece timpul printre cei şaptesprezece iepuri ai săi, pentru care organizează şi petreceri aniversare, cu delicatese, tort şi tot tacâmul. În timp ce noua favorită interpretată memorabil de Emma Stone mângâie candid iepuraşul sărbătorit, regina îi dezvăluie că fiecare iepure este de fapt copilul pierdut în urma unor sarcini neduse până la final.

Când nu vezi iepuri în apartamentele regale, vezi întreceri de alergare cu gâşte ferchezuite special pentru spectacolul halucinant. Iar spectacolul degradării umane poleite cu fast continuă cu o scenă antologică pentru dezumanizarea aristocraţiei: un joc de tras la ţintă, în care nişte curteni dornici de a-şi alunga plictisul aruncă entuziasmaţi cu fructe zemoase într-un bărbat obez, dezbrăcat, ce poartă o perucă demnă de tablourile în stil rococo, de parcă Yorgos Lanthimos a vrut să îşi justifice refuzul de a face un film istoric după reţeta clasică menită să-i glorifice pe regi. Nu de alta, dar este mai potrivită atitudinea ireverenţioasă faţă de animalele bolnave din palatele de unde a fost condusă lumea în secolele trecute, iar aceste animale nu sunt nici gâştele obligate să se ia la întrecere pe holurile aten lustruite, şi nici homarii aduşi în apartamentele regale (cinefilii ridică o sprânceană când văd un homar într-un film semnat de Lanthimos).

Nu numai spectacolul bizareriilor comportamentale ce îţi dă impresia că urmează să vezi un horror în decoruri fastuoase devine punctul forte al scenariului – un spectacol mai degrabă subtil şi inteligent susţinut de sincronizarea dintre stările angoasante provocate de coloana sonoră şi de mişcările camerei de filmat ce surprinde obiectele şi decorurile din unghiuri ce-i permit sinistrului să se infiltreze până şi în scenele invadate de lumină şi de strălucire sau în zâmbetul suav-senin al Emmei Stone. Yorgos Lanthimos a mai mizat cu success pe două elemente care, atunci când nu sunt gestionate eficient, pot sabota un film dinamic despre capetele încoronate, devenind un fiasco în ochii spectatorului ce vrea totuşi să fie sedus de un film având acţiunea la curţile regale.

Unul dintre aceste elemente ale reuşitei este legat de modul în care Lanthimos decide să menţină atenţia spectatorului de la primul cadru până la ultimul. Este vorba despre obţinerea dinamismului exclusiv prin exploatarea jocurilor psihologice ale personajelor feminine. Nu vei vedea multă acţiune în acest film. De fapt, răsturnările de situaţie asociate jocurilor de putere din culisele deciziilor luate de regină se bazează pe gesturile personajelor, nicidecum pe acţiuni ample. Deşi fastuosul decor invită la o desfăşurare de forţe impresionantă, cu zeci de curteni linguşitori care să mişune pe holurile interminabile ale palatului regal, ai impresia că stai închis într-o lume unde vezi doar trei femei – una la apusul puterii şi al sănătăţii, celelalte două aflate în perioada cea mai fertilă pentru planurile de acaparare a puterii, de încolţire a ideilor diabolice. Totuşi, nu te vei plictisi, deoarece jocul actoricesc impecabil, replicile percutante, acide şi bine dozate şi jocurile vizuale premise de unghiurile din care au fost filmate grandioasele încaperi ticsite de obiecte ce fac deliciul pasionaţilor de antichităţi îţi demonstrează ca te poţi aştepta la un spectacol imprevizibil în fiecare scenă.

Nu există acei timpi morţi în The Favourite, fiecare amanunt este bine fructificat, ca-ntr-un joc de strategie palpitant, în ciuda unui minimalism narativ asumat. Acest minimalism permite de fapt răsturnările de situaţie bazate pe gesturile intempestive, deşi par atent calculate, de parcă toate cele trei personaje feminine vor să denunţe acea discrepanţă uluitoare dintre aparenţele ipocrite şi adevăratele intenţii – emoţiile şi maniile ciudate îşi ies din matcă tocmai în mediile în care gesturile şi comportamentul sunt cel mai bine reglementate de o etichetă rigidă.

Un alt element care te face să afirmi că vezi un film special în peisajul celor de epocă este modul în care îţi este prezentat ritualul seducţiei în lupta pentru supremaţie dintre cele două favorite. Nu vezi un spectacol în care personajele feminine sunt prezentate astfel încât să încânte senzual privirile masculine de la curte, pentru a-şi facilita accesul rapid în cercurile înalte. Yorgos Lanthimos a realizat ce şi-ar dori multe feministe: a creat o lume regală ce le dă femeilor puterea absolută, confirmând astfel dotările intelectuale ale acestora.

Regizorul a avut curajul de a crea un tablou plauzibil al puterii feminine într-un secol în care drepturile politice ale acestora erau mai degrabă o plăsmuire utopică. Bărbaţii sunt aproape absenţi din acest joc al puterii. Nu sunt nici măcar spectatorii cu tentaţii voyeuriste, răsfătaţi de scenele cu amor feminin desfăşurat în triunghiul amoros alcătuit din regină şi cele două femei care se luptă pentru statutul de favorită.

Citeşte şi Favorita – China unei concubine legendare

Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei – O rebelă necesară

E-un rege nebun în Danemarca – Istoria se tot repetă

Favorita – China unei concubine legendare

Ca din intamplare, femeie. Regina Cristina a Suediei – O rebela necesara

E-un rege nebun in Danemarca – Istoria se tot repeta

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here