Femei cu barbati – Fuga de celalalt

0
1641

În ciuda titlului, vei descoperi povestiri (consistente precum nişte romane) în care personajele principale nu sunt femeile, ci bărbaţii aflaţi la vârste diferite. Pentru aceşti bărbaţi, cuplul nu înseamnă (re)descoperirea de sine prin Celălalt, ci prin fuga de Celălalt.

Richard Ford pune sub lupă relaţiile de cuplu într-un stil care va fi apreciat mai degrabă de cei răbdători. Deşi temele alese – gelozia, infidelitatea, evadarea din rutina unei relaţii îndelungate şi abandonul – pot induce o desfăşurare febrilă a evenimentelor, cu dialoguri sfredelitoare, replici contondente şi ieşiri impulsive, ritmul este unul domol.

Autorul demonstrează că marile crize de cuplu se desfăşoară furtunos mai mult în lumea interioară a personajelor decât prin manifestări exterioare. Atât de bine reuşeşte să redea această lume interioară, încât fiecare dintre cele trei povestiri ce alcătuiesc volumul Femei cu bărbaţi are forţa unui roman introspectiv, care solicită la maximum capacitatea de empatie a cititorului, nemulţumindu-i pe cei ce şi-ar fi dorit mai mult dinamism narativ.

Volumul Femei cu bărbaţi are o structură circulară. Începe cu povestirea (Afemeiatul) despre unui bărbat pe care Parisul ademenitor l-a aruncat în vârtejul confuziei după ce a încercat să ia o decizie cu privire la femeia alături de care vrea să rămână – soţia din America sau posibila amantă din Franţa – şi se termină cu povestirea (Occidentali) despre un profesor abandonat de soţie, care trebuie să ia la rândul său o decizie, una care îi va permite să îşi regăsescă speranţa după ce Parisul îi promite un debut literar care să îi ofere o viaţă cu sens.

De obicei, poveştile despre relaţiile de cuplu petrecute pe fundalul unui Paris văzut prin ochii unor personaje ce au legătură cu lumea scriitorilor promit o evoluţie narativă antrenantă şi pătimaşă. Dar pentru Richard Ford, un cuplu ajuns la Paris poate deveni la fel de apatic precum unul care lâncezeşte în plictisitoarele orăşele din prerie. Nu la fel de apatică este lumea interioară, care devine o sursă inepuizabilă de gânduri incomode referitoare la autoiluzionare, diferenţele culturale, singurătate şi intepretări greşite.

Când nu zăbovesc prea mult în lumea gândurilor, unde îşi întorc pe toate părţile slăbiciunile, temerile, incapacitatea de a lua o decizie sau confuzia legată de ceea ce îşi doresc să obţină cu adevărat de la viaţa lor, bărbaţii din centrul acestor povestiri sunt implicaţi în dialoguri ce se vor a fi lămuritoare. Aceste dialoguri îţi amintesc de piesele de teatru ale dramaturgilor inovatori ce preferă nişte personaje care devin măreţe tocmai când îţi arată cât de mărunte pot fi în faţa dezamăgirilor.

Nici unul dintre personajele create de Richard Ford nu îşi poate reprezenta fericirea în cuplu, dar toate ştiu cum arată viaţa după ce nevoia de Celălalt este conştientizată prea târziu. Şi totuşi nu îşi strigă deznădejdea, permiţându-i astfel tristeţii sfâşietoare să se manifeste lent. Surprinzător, la fel de lent este şi ritmul deciziilor luate după apariţia acelui eveniment care le schimbă viaţa de la o clipă la alta.

Dacă alţi scriitori ce aleg proza scurtă preferă să comprime o existenţă memorabilă în câteva pagini în care să treacă de la evenimentul sau detaliul-surpriză la deznodământul imprevizibil, încât să le compari stilul cu ploaia impetuoasă de vară, care se revarsă în şuvoaie abundente, dar nu durează mult, Richard Ford preferă să interpună zeci de pagini între elementul declanşator şi deznodământul răscolitor. Însă răscolirea se petrece în surdină, în propria intimitate nemărturisită până la capăt, prevestind un consum emoţional invers proporţional cu numărul gesturilor de exteriorizare a dramei personale.

Cele trei povestiri incluse în acest volum sunt atipice pentru un autor ce stăpâneşte matur elementele indispensabile unei proze scurte reuşite, care să resusciteze interesul cititorului exact atunci când avea impresia că totul devine previzibil. Le poţi considera atipice deoarece nu dinamismul asociat conciziei specifice prozei scurte intreţine interesul, ci detaliul ascuns în pasajele descriptive abundente, scurse lent, prin care îţi sunt activate stări până atunci amorţite.

Richard Ford nu vânează spectaculosul, deşi îţi dovedeşte că ştie cum să te ţină cu sufletul la gură, să te uimească prin acţiunile personajelor sale şi mai ales prin tensiunea care ajunge să crească brusc. Povestirile sunt pline de tăceri clarificatoare şi dialoguri simple dar percutante, asociate unei piese de teatru cu doar două personaje, în care decorurile redau intimitatea unei camere mici sau a unui bar dintr-un ţinut uitat de lume, unde protagoniştii încearcă să înţeleagă cum au ajuns în punctul în care au ajuns, apoi încotro să meargă. Iar această comparaţie cu atmosfera unei piese de teatru în care decorul auster încurajează revărsarea abundenţei emoţionale este susţinută cel mai bine de povestirea Gelozie, a cărei desfăşurare tulburătoare şi consistenţă afectivă îl pune pe Richard Ford alături de marii autori ce au surprins acel spirit al americanului însingurat în orăşele uitate de lume, cu al său dor de ducă fără certitudinea plecării sau a destinaţiei şi a lui asprime ce maschează fragilitatea sentimentalului devenit adesea taciturn în momentele de criză.

Citeşte şi Men Without Women – Un Hemingway în cea mai bună formă

Men Without Women – Un Hemingway in cea mai buna forma sau despre istoria barbatului obisnuit

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here