Femeia cu buchetul de flori si alte povestiri– China mai crede in satira obtinuta din realismul irealului

0
1023

Autorii sud-americani sunt consideraţi inventatorii realismului magic. Pe alt continent şi în alt deceniu, scriitorul chinez Mo Yan ar putea fi luat drept cel ce a născocit irealul realist, condimentat din plin cu satira plină de originalitate.

Pentru cei din ţara sa, trecuţi prin reformele comuniste anunţate de lozinci flamboaiante, considerate înţelepte atunci, comice astăzi, irealul realist se găsea în superstiţiile şi legendele strămoşilor capabili să accepte, în ciuda modernizării forţate şi a saltului (tot) înainte anunţat prin limbajul de lemn, că toate fiinţele din basmele populare ce-ţi dau fiori le pot locui satul ca oricare alt vecin excentric pe care-l ştiu de-o viaţă. În schimb, pentru cititorul mai norocos decât vecinii lui Mo Yan, ce au fost obligaţi să suporte un val de schimbări iniţiate de Partid, ajunse în lumea lor sub învelişul absurdului, acest ireal realist are două surse: legendele populare, foarte iubite de Mo Yan, şi obiceiurile aberante dublate prin metehnele de tot râsul căpătate de oamenii ce au încercat să adopte, cum au ştiut ei mai bine, politicile unui regim dictatorial. Poate că pentru cei din ţinutul de baştină al autorului nu mai exista de multă vreme graniţa dintre ireal şi real, dar pentru cititorul din alt spaţiu cultural, obiceiurile şi poveştile halucinante ale personajelor din volumul Femeia cu buchetul de flori şi alte povestiri au devenit o componentă a realului, unul bizar, ce-i drept, de netradus în limba străinilor, dar simţit în fiecare istorisire ce-i face să pară de-a dreptul gogomani pe cei ce nu cred în fantasticul ce viziteaza frecvent realitatea.

Fiecare pagină din aceste zece povestiri (unele foarte scurte, altele având întinderea si consistenţa unor microromane) te fac să te întrebi dacă nu cumva Mo Yan şi-a premeditat pas cu pas asecensiunea literară care să-i aducă Nobelul încă de pe vremea în care lucra la o fabrică de prelucrare a bumbacului, doar pentru a-i auzi pe cei din marele juriu descriindu-i ţara aşa cum o vedea el, astfel încât să fie cunoscută de întreaga planetă. China lui Mo Yan reflectă perfect acele trăsături ale stilului său, expus în motivaţia jurului ce i-a acordat premiul Nobel: Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria şi contemporaneitatea.

Halucinant nu este o apreciere gratuită la adresa Chinei lui Mo Yan, şi nici un termen peiorativ. Este un dat natural, acceptat cu seninătatea, voluptatea sau pioşenia în faţa unui fenomen firesc menit să le colereze existenţele, oricât de mult i-ar înspăimânta pe unii. Iar halucinantul nu se leagă de grozăvii sau de acte abominabile ce au căpătat dimensiuni nemaivăzute. Acest element indispensabil realităţii în regiunea în care Mo Yan s-a născut provine dintr-o convieţuire a cotidianului plat cu legenda, trăită, nu doar povestită de vânzătorii de istorisiri ce-i cutreierau satul când era copil. Aşadar, să nu consideri povestiri precum: Întâlnire surprinzătoare, Zbor lin, Femeia cu buchetul de flori sau Copilul-Fier drept o încercare de adaptare la spaţiul chinez a povestirilor cu fantome din literatura occidentală. Proza lui Mo Yan îşi trage sevele din reinterpretarea modernă a istoriilor populare şi a legendelor chineze, încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva ar trebui adăugate pe lista veche de milenii a invenţiilor chineze devenite indispensabile omenirii şi povestile cu maimuţe fermecate, mândre fecioare suite pe măgari pentru a vrăji, femei-vulpi care le iau minţile cărturarilor, fantome şi demoni care îi vizitează pe cei având o viaţă searbădă sau care mai au nişte socoteli de încheiat ce au ţinut cursul firesc al lucrurilor în loc.

În cele zece proze scurte iese mult mai bine la suprafaţă efectul folclorului asupra inconştientului colectiv şi modului în care este percepută sau filtrată realitatea. Găseşti o metamorfoză a legendelor cu femeia-vulpe, cu femeia-demon, cu spirite întoarse din cealaltă lume pentru a se răzbuna, cu luptătoare legendare sau cu personaje din romane fantastice, devenite clasice în literatura orientală. Legendele şi elementele de folclor îşi fac loc fie subtil în contemporan, fie direct, ostentativ, dar fără a fi privite cu mirare, ci privite cu fascinaţia celui ce abia când ajunge să dea cu ochii de ele în zgomotoasele metropole îşi dă seama că se află de fapt în căutarea frumuseţii primordiale, din care nu lipsesc feminitatea, armonia şi graţia, aşa cum i se întâmplă şi personajului din povestirea Frumoasa care trecea pe bulevardul Chang’an călare pe măgar. În această povestire, circulaţia din contemporanul Beijing este dată peste cap de o femeie venită din alte vremuri, ce străbate lent aglomeratele bulevarde călare pe măgar, fără a ţine cont de ritmul frenetic, afişând un calm halucinant precum apariţia războinicului ce o însoţeşte pentru a-i ţine pe curioşi la distanţă. Nimeni nu vrea să verifice dacă fata de o frumuseţe lăudata în basmele şi baladele chineze sau cel ce o însoţeşte sunt doar simpli figuranţi ai unei trupe ambulante sau nişte personaje ieşite din legende pentru a locui, la propriu, în prezentul hipertehnologizat dar nu suficient de mult încât să respingă tot ce nu poate fi explicat logic.

După ce marile sale romane traduse în limba română te-au cutremurat la fel de mult pe cât te-au şi bucurat datorită modului în care Mo Yan alege să îşi manifeste compasiunea faţă de natura umană trecută prin mari încercări, îţi vine să spui că îţi poţi trage uşor sufletul citind aceste povestiri, în care fantasticul devenit vizibil atenuează şocul marilor dureri omeneşti. Dar tocmai când ai crezut în sfârşit că legenda îi vine de hac realităţii brutale, aceasta îşi ia revanşa, trimiţând pe capul tău strigătul neputinţei în tentativa de a schimba soarta unor personaje răpuse de lupta inegală cu partea hâdă a semenilor. Poate una dintre cele mai triste povestiri, nu numai din volum, ci şi din literatura dedicată suferinţelor timpurii şi nedreptăţilor suferite de un copil, este Cătuşe la degetele mari, care deschide acest volum. După ce o citeşti, toate celelalte probleme din universul personajelor ţi se vor părea mărunte, fie ele strâns legate de urmările nefaste ale reformelor maoiste şi ale reeducării prin spălarea creierelor.

Abordând teme precum trecerea de la copilărie la maturitate (Bătălia din pădurea plopilor albi), drama femeii în satul tradiţionalist (Zbor lin), absurdul legat de industrializarea ce ameninţă liniştea satelor prin exploatarea şi alienarea locuitorilor din societăţile comuniste (Bumbacul imaculat), căsătoria devenită semnul conformismului şi al însingurării (Femeia cu buchetul de flori, Maimuţa. Umor şi divertisment), Mo Yan te obligă să îţi modifici de fiecare dată filtrul afectiv atunci când îi percepi ţara natală. Este necruţător cu oamenii învinşi de propria răutate sau mărginire şi îţi trezeşte revolta care te face să te perpeleşti într-o neputinţă mută, dar este şi îngăduitor când îşi dă seama că lumea descrisă de el riscă să devină cutremurătoare. Ştie când anumite pasaje te pot înspăimânta şi îţi pot zgudui crezul referitor la natura umană, de aceea îşi alege tonul satirei duioase, pentru a-ţi reda până la urmă încrederea în forţa personajelor sale de a contracara dramele şi urâţenia unei epoci.

S-ar putea ca mulţi dintre cei ce l-au descoperit în postura de romancier înzestrat cu darul de a crea portrete de neuitat şi de a-i da cursivitate naraţiunii asemenea unui povestitor cu experienţă să îl aprecieze mai mult pe Mo Yan în calitate de autor dedicat prozei scurte. Calităţile sale, printre care acela de a reintegra elementele de folclor şi temele din literatura clasică adaptându-le inteligent la problemele societăţii contemporane, sunt mult mai vizibile în povestirile şi nuvelele dense. În proza scurtă observi cel mai bine cum reuşeşte să treacă de la realul aplatizant la halucinant, fără a crea un colaj artificial. Halucinantul este căptuşit cu acel umor satiric prin care ataca limba de lemn şi estetica realismului socialist de tip sovietic, foarte prezent în propaganda maoistă. Deşi unele povestiri amintesc de scenele filmelor sovietice în care se urmărea glorificarea grandomană a clasei muncitoare devenite un erou colectiv, turnura pe care o iau existenţele personajelor oferă o satiră cum nu se poate mai savuroasă, în ciuda unor episoade tragice, mereu contracarate prin detalii vizuale poetice.

În ciuda elementelor ce ţin de fantastic, dramele Chinei rurale sunt cât se poate de vizibile, de fidel redate, doar că Mo Yan a refuzat să lase oroarea să te copleşească, preferând să îţi povestească de fapt cum au rezistat oamenii din ţinutul său prin mit. Simbolurile mitologice sunt omniprezente, chiar şi în decorul industrial. Este suficientă lumina unui felinar peste chipurile personajelor pentru a dezlănţui închipuirea ce plăsmuieşte fiinţe ireale, în care frumuseţea poate invita la un festin senzual sau, dimpotrivă, la încropirea unei poveşti ce-ţi dă fiori pe şira spinării. Din această alternanţă între lumină şi tenebrosul având rădăcini în simbolurile străvechi se nasc unele dintre cele mai frumoase povestiri din literatura universală, în care omagiul pentru stilul clasic şi reinterpretarea parodică se armonizează cum rar mai întâlneşti la scriitorii contemporani atunci când aleg să rememoreze marile crize ale umanităţii apelând la realimsul magic.

Femeia cu buchetul de flori - copertaEditura Humanitas Fiction, 2016

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here