Fericiti cei fericiti – Oare sunt fericiti cei fericiti?

0
276

Cu toții ne-am plictisit de încă un roman despre relații, iubiri neîmpărtășite și dragoste maladivă, de amoruri hipersensibile  și înșelătoare. Aceleași variațiuni pe aceeași temă, bla bla-ul social al comunităţii noastre sau ”hai să învârtim roata în același sens mereu, pentru că așa e confortabil și bine pentru toată lumea”. Însă, pentru această carte nu-și are rostul acest discurs ușor incriminator, căci, deși tratează temele sensibile ale relațiilor între oameni, din Franța actuală, totuși e diferită.

Am dat de Yasmina Reza prin teatru, apoi prin film, apoi iar prin teatru și, într-un final…prin acest roman Fericiți cei fericiți, care nu e departe nici de teatru (replici tăioase și degajate, fructoase din punct de vedere scenic) nici de film (trecerea dintre viețile personajelor excelent editată).

Primul lucru ce mi-a atras atenția a fost lejeritatea aparentă a romanului, care nu cere prea multe de la cititor, dacă nici cititorul nu caută. Usurința limbajului, cursul logic și simplu al cuvintelor, actualitatea temei abordate, te fac să cazi în acea capcană a perisabilului. Cartea nu este făcută din cuvinte mari, ci din idei simple spuse cu gust, într-o manieră ironică ce declanșează acel “râsul-plânsul”.

Yasmina Reza ne vorbește despre niște trăsături reprezentative ale acestei societăți, despre nevoia acută de a ne agăța de “un ceva”, despre disperarea interioară a fiecăruia, oriunde ne-am afla, chiar și într-un supermarket, despre necesitatea zâmbetului, chiar dacă copilul tău, bărbat în toată firea, se crede Celine Dion și cântă în baie “My heart will go on”. Ne vorbește despre prietenie și, în același context, despre invidie şi despre natura umană.

Totuși, aș putea spune că romanul este mai degrabă despre moarte decât despre orice altceva, însă nu orice moarte, ci una lentă, rece, înfiorator de actuală și mecanică, o moarte vizibilă și în fața căreie noi suntem supuși. Pentru că, dacă în epoca romantică se murea cu patos, cu vorbele de amor în gât, cu sabia înfiptă în spate sau otravit mișelește de vreun prieten apropiat, acum, în secolul XXI, moartea vine impasibilă, fără fast, fără public, parcă și ea limitată în cerințele actuale ale societatii recente.

Cartea este divizată în personaje, fiecare are povestea lui, trecutul lui, care iese la iveală încetul cu încetul. De asemenea, ele, la un moment dat se întâlnesc și, cu fiecare pagină citită despre viața lor, dezlegi enigme ale altor personaje. Tocmai acest lucru mi-a lăsat impresia unui scenariu bine scris pentru un film deja montat și asamblat în carte, cu precizia unei bune cineaste. Dialogurile sunt delicioase, pline de umor, personajele lasă mereu o undă de mister, sunt poetice pentru că sunt mereu în cautare, mereu în dezacord cu ce se petrece în jur.

De asemenea, scriitoarea nu insistă mai mult pe un personaj sau nu vrea sa te facă să ajungi să coalizezi cu vreunul, pentru că îți aruncă numai frânturi din viața lor si nu devine indiscretă. Așadar, ea e ca o cameră de filmat care documentează pentru zece minute părți esenţiale din viața unui cuplu gay, sau a unui cuplu cu probleme sexuale, a unor prieteni vechi de 20 de ani sau a unui om solitar în căutare de iubire. Însă, camera se oprește mereu la o virgulă, foarte aproape de un punct al vietii lor așa încât să apucăm să-i vedem în vulnerabilitatea lor, goi.

Partea mea preferată este acest puzzle al rolului fiecărei poveste în viața altor personaje. Ce implică o anumită acțiune sau un anumit cuvânt aruncat, găsim explicat direct sau indirect, câteva pagini mai încolo de către un alt personaj. Căci, orice din ce facem sau ziceam se reflectă in alții. Cineasta din Yasmina Reza a stiut sa creeze acele momente care te fac sa vrei sa stii mai multe si dozeaza perfect ce anume si cat anume sa cunosti din viata tuturor.

Romanul e scris cu tâlc, iar faptul că Reza a ales să-l încheie cu moartea cuiva spune ceva definitoriu despre el. Nu contează atât de mult că moare cineva, căci, cum am spus mai sus, nu apuci efectiv să îndrăgești sau să detești personajele, ci contează că moartea vine ca acel punct final de care duce lipsă fiecare poveste din carte. Ca și cum moartea înglobează problemele fiecărora și le micșorează, sugrumându-le. În sfârșit, chiar și în acest secol al războiului rece al sentimentelor, moartea, prin incurabilitatea ei reduce totul la esențial. Fericiți cei fericiți care îl înțeleg.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here