Festivalul de film DaKINO 2011


Cand: 21 Nov - 26 Nov 2011
0
615

Intre 21-26 noiembrie ne asteapta DaKINO, ultimul festival de film din aceasta toamna (dupa Zilele Filmelor de la Cannes, Festivalul Filmului Francez, Filmului Ceh, Spaniol si Anim'est). Proiectiile vor avea loc la cinematografele Patria, Scala si sala Noului Cinematograf al Regizorului Roman (de la MŢR).

Din acest an DaKINO revine la structura de competitie de scurt-metraj de fictiune si animatie. Filmele intrate in competitie vor fi selectate de criticul Irina-Margareta Nistor.

Deschiderea festivalului va avea loc in seara de 21 noiembrie cu avanpremiera in Romania a ultimului film semnat de David Cronenberg: A Dangerous Method.  Cu Keira Knightley, Michael Fassbender, Viggo Mortensen si Vincent Cassel in rolurile principale, A Dangerous Method evoca relatia dintre Carl Jung (Michael Fassbender) si Sigmund Freud (Viggo Mortensen). Povestea este adaptata pentru ecran de Christopher Hampton, autorul Dangerous Liaisons (pentru care a luat un Oscar) si cel care a adaptat romanul lui McEwan, Atonement, si The Quiet AmericanA Dangerous Method a avut premiera in competitia oficiala a Festivalului International de Film de la Venetia 2011.
Maestru al horror-ului idiosincratic, reorientat in ultimii ani spre thriller-uri psihologice, Cronenberg e cunoscut pentru Videodrome (in care directorul unui canal obscur de televiziune incepe sa piarda legatura cu realitatea dupa ce descopera o transmisiune a unor scene sado-masochiste), Dead Ringers (Jeremy Irons joaca rolul dublu al unor gemeni identici, ginecologi cu personalitati instabile), Naked Lunch (poate cel mai ciudat film al lui Cronenberg, ecranizarea cartii cu acelasi nume a lui William S. Burroughs, in care halucinatiile care fac subiectul filmului sunt aproape insuportabile pentru privitor), Crash (povestea unui cuplu cu gusturi sexuale neobisnuite), Spider (cu Ralph Fiennes si Miranda Richardson, in care Fiennes este un schizofrenic ce traieste in realitati paralele).

Scurt-metrajele din competitie nu au fost facute inca publice.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here