Festivalul Enescu 2013 – Beethoven si Buchbinder, cu ”B” de la Bravo!!

0
284

Trăim azi sub semnul perfecțiunii – în fiecare seară ni se cere o sonată cântată fără greșeală, fără nicio notă falsă, așa cum ai cere în februarie un ciorchine de strugure proaspăt, fără niciun bob stricat , spunea George Enescu. Și acest lucru s-a făcut pe deplin înțeles aseară, la concertul susținut la Ateneu de Orchestra Filarmonicii George Enescu și Rudolf Buchbinder – perfecțiunea tempo-ului espressivo și a nuanțelor surprinzătoare ale muzicii  s-a îmbinat perfect cu perfecționsimul lui Rudolf Buchbinder.

Director artistic şi fondator al Festivalului de Muzică Grafenegg, Buchbinder a fost cel mai tânăr student admis vreodată la Academia de Muzică din Viena. Cu toate că a trecut mult timp de atunci, păstrează aceeași tehnică de lucru – studiul inters, repetiții nesfârșite, exercițiu și iar exercițiu pentru pentru compoziții pe care le cunoaște pe dinafară. Crezul lui – studiul te face liber. Are o admirație nedisimulată pentru Beethoven care se învecinează pe alocuri cu obsesia – printre alte obiecte care au aparținut acestuia, Buchbinder deține toate cele 13 sonate cu autograf ale compozitorului german.

Concertele lui Beethoven pentru pian și orchestră – din care au fost alese pentru primul spectacol marca Buchbinder din cadrul Festivalului George Enescu, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si bemol Major op. 19, Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în Sol Major op. 58 și Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor op. 37 – surprind într-o variantă condensată întrega exuberanță a firii lui Beethoven, un mix inedit de romantism și avangardă.

Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si bemol Major op. 19, scris într-o manieră clasică, are o linie curată, cu accente solare, de tinerețe. Atmosfera, deși lirică, este degajată, jocul pianului solist cu orchestra este un deliciu sonor, iar Buchbinder, în rol dublu de dirijor și interpret, pare că simte din plin întreaga frenezie.

În Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în Sol Major op. 58 ni se relevă un Beethoven ajuns la maturitate, un Beethoven care-și caută echilibrul, măcinat de gânduri și suferință. Aici, planurile se unifică și orchestra asimilează pianul. Deși, per ansamblu senzația este cea de acceptare a destinului și împăcare cu sine, hotărârea cu care arcușurile despică aerul în Andante are ceva din dramatismul floretelor.

Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor op. 37 este marcat de tonalitaea minoră și de un ritm schimbător ca o stare de spirit. Linia te lasă mereu în expectativă, iar pasajele de virtuozitate în care Buchbinder cruță clapele în forte şi abia le atinge în piano te captivează total.

Diferențele între sferele perfecțiunii pot fi înțelese însă pe deplin numai din sală. Astfel, dacă pentru Buchbinder, când vine vorba de perfecțiunea unui concert, ”controlul deplin” este o condiție realizabilă, conceptul este la galaxii distanță pentru un spectator. Cu alte cuvinte, poți cunoaște renumele orchestrei, poți cunoaște repertoriul, sala, poate și locul, dar aproape niciodată nu vei putea ști cu exactitate lângă cine vei sta. Iar acest artificiu l-am înțeles pe deplin aseară. Nu era deranjant – poate până la un punct putea fi chiar măgulitor pentru cei de pe scenă – că ritmul se ținea și din sală cu evantaie, tocuri sau ziare, însă eu am avut ghinionul de a sta lângă umbra săracă a talentatului pianist care se desfășura pe scena Ateneului. Domnul dirija cu ambele mâini, blocând sau scurtând raze vizuale, tot acest supliciu fiind alternat cu generozitate de scurte, dar luminoase inter-mezzo-uri de smartphone.

Seria concertelor pentru pian si orchestră de Beethoven în interpretarea lui Rudolf Buchbinder și a Orchestrei Filarmonicii ”George Enescu” se va încheia în această seară la Ateneu cu  Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5 în Mi bemol major op.73 (Imperialul) șiConcertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Do Major op. 15.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here