Festivalul Enescu 2013 – John Malkovich stranguland una-doua soprane

0
383

John Malkovich și-a făcut intrarea pe scena Ateneului cerând aplauze. Ne-a povestit cum vine dintr-un turneu de succes cu spectacolul The Infernal Comedy și că, de fapt, nu îi place opera dar editorul lui a considerat că intervențiile actoricești ar trebui punctate cu arii… 

Probabil acesta a fost unul dintre cele mai bune momente ale spectacolului prin modul cum s-a jucat cu așteptările publicului. Malkovich părea că vorbește din afara personajului, de fapt era tot timpul în persona lui Jack Unterweger, criminal austriac în serie eliberat la un moment dat condiționat din închisoare la presiunea elitelor austriece datorită cărții lui scrisă în închisoare și devenită bestseller, Purgatoriul, doar pentru a ucide din nou. Nu e ficțiune, Unterweger a existat în realitate. Și acum vine să ne bântuie prin Malkovich, la 15 ani de la moarte, cu o nouă carte pe care încearcă să ne-o vândă, nouă, celor din sală.

Subiectul intrigă, cu siguranță, la fel ca și structura spectacolului de operă-teatru. Ce să mai vorbim de caracterul ireverențios la adresa operei și genului muzicii clasice. Probabil nu doar câteva persoane din public au văzut ca nepotrivite cuvintele lui Malkovich: în acustica perfectă a Ateneului nu cred că s-a auzit vreodată cuvântul "fuck" până acum (Malkovich l-a folosit cu generozitate). La fel, Malkovich interacționa foarte des cu cele două soprane ce interpretau arii despre trădare și dezamăgire din dragoste de Gluck, Mozart, Beethoven, printre altele ciupindu-le de fund, aranjându-le sânii în sutien, trăgându-le în focul pasiunii de păr. La un moment dat aveam impresia că vom trăi chiar un moment neverosimil și Malkovich îi va scoate corsetul sopranei Laura Aikin. Deja auzeam sunetele de supriză emise în cor de cei prezenți în sală.

Momentele de joacă cu așteptările noastre au creat un anumit amuzament, ca și glumele lui Malkovich. Unele chiar o ușoară jenă, ca scena în care Malkovich vine în primul rând și o chestionează pe o spectatoare în legătură cu viața ei sexuală: când a avut ultimul contact? poate acum două ore, mai mult, acum o săptămână, două? Interacțiunea cu publicul strict a lui John Malkovich a dat un plus de spontaneitate spectacolului. Malkovich a venit la un moment printre noi, declamând până la jumătatea sălii de spectacol și, în momentul în care scena s-a încheiat pentru a lăsa loc unei arii, Malkovich s-a așezat în sală, pe unul dintre locurile rămase libere. (După un schimb de priviri, spectatorul de lângă scaunul liber a înțeles intenția lui Malkovich și a eliberat scaunul de geanta care se odihnea pe el.)

Tot vorbesc despre Malkovich pentru că spectacolul este despre el, chiar a fost scris pentru el. Lumea a venit ca să îl vadă pe el. Dar, dincolo de jocul lui, pleci de la The Infernal Comedy dorindu-ți mai mult. Nu să fi durat mai mult, ci să fi venit cu niște gânduri mai profunde și să fi oferit provocare adevărată și nu doar amuzament. Din punctul acesta de vedere spectacolul este oarecum dezechilibrat. La fel, soprana Laura Aikin a fost mai bună decât Marie Arnet, orchestra parcă nu a strălucit, iar încercarea de a uni cele două genuri: operă și teatru, deși interesantă, nu a găsit cele mai bune soluții regizorale. Dar, călcâiul lui Ahile al spectacolului este textul recitat de Malkovich, care deși pleacă de la o premisă care promite, fascinația (vezi Hannibal) din cultura contemporană pentru ucigași sociopați (because some women just wanna screw a murderer, spune Malkovich), marșează pe digresiuni de genul femeile trebuie să fie ascultate; nu o minți niciodată pe femeia iubită; deși mulți renunță la sex din comoditate, una dintre dorințele cele mai puternice este cea sexuală, deci faceți sex; valoarea și ușurința de a deveni persoană publică în societatea noastră…

Malkovich este egal cu el însuși. În momentul în care intră pe scenă și îi auzi vocea te conectezi imediat la fascinația pe care persona lui o țese cu mult înainte de Being John Malkovich. Rolul în The Infernal Comedy este cel din Dangerous Liaisons și cel din The Portrait of a Lady: un personaj rece, capabil de orice, perfect in control, cu zâmbet inteligent dar egoist, lăsându-te să-i ghicești perversitatea gândului. Dar care, invariabil, are o slăbiciune. Unii critici spun că Malkovich nu vine cu nimic nou în jocul lui, ceea ce e adevărat. Pentru el rolul nu a fost o provocare, cu siguranță. Dar cei mai mulți au mers să îl vadă pe Malkovich îmbrăcând persona lui Malkovich și nu o altă versiune. La fel am fi vrut și dacă erau în rolul lui Unterweger Jack Nicholson, Marlon Brando, Al Pacino, Kevin Spacey, Richard Burton, Christoph Waltz sau Geoffrey Rush.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here