Festivalul Enescu 2013 – Prima seara de festival, cu muzicieni remarcabili si politicieni nu prea

0
360
Festivalul Enescu a început cu muzică bună, creată de artiști sensibili și virtuozi (nicio surpriză aici), un ambalaj care vinde, în stilul muzicii pop, și un moment de capitalizare politică.  Primul concert al Festivalului Enescu 2013 a venit cu trei nume importante: Daniel Barenboim, Radu Lupu, Staatskapelle Berlin și un program George Enescu (Rapsodia română nr. 2 în Re Major, opus 11), Ludwig van Beethoven (Concertul nr 4 pentru pian și orchestră în Sol Major, opus 58) și Sir Edward Elgar (Simfonia nr 2 în Mi bemol major, opus 63).

 

Neobișnuit pentru concertele din România, chiar și pentru cele de muzică clasică, majoritatea publicului și-a găsit locul înainte de stingerea luminilor, astfel încât în momentul intrării orchestrei, publicul era pregătit pentru audiție. Trecând peste momentul festiv de deschidere a Festivalului de către Directorul Artistic Ioan Holender și peste momentul politic susținut de Ministrul Culturii, sala era emoționată de așteptarea întâlnirii cu niște muzicieni veniți special pentru a crea artă live, plecând de la compozițiile lui Enescu/Beethoven/Elgar.

Aplauzele care au însoțit apariția pe scenă a dirijorului Daniel Barenboim nu știu dacă au fost copleșitoare pentru el, dar au dat din nou măsura așteptării din sală. Sau, dacă ar fi să fiu răutăcioasă, a snobismului unei părți din public care știa că trebuie să aplaude frenetic. Gestul amplu al lui Barenboim ne-a introdus în muzica Rapsodiei enesciene. Temele inspirate din folclorul românesc ale Rapsodiei nu se poate însă să fi lăsat pe cineva rece, snob sau nu. Atmosfera creată a făcut ca după încheierea lucrării, Barenboim să se adreseze publicului în limba română – cam ca la concertele pop, ar spune cei familiarizați cu acestea -, exclamand: Festivalul George Enescu în veci!.

Momentul Concertului nr. 4 pentru pian și orchestră în Sol Major al lui Ludwig van Beethoven a înzecit aplauzele spectatorilor odată cu apariția pe scenă a pianistului Radu Lupu. Ajuns în fața pianului s-a așezat cu oarecare degajare de parcă ar fi vrut să ne spună o poveste și chiar asta a și făcut. Cu modestie ne-a introdus în intimitatea sonoră pe care o împarte cu compoziția lui Beethoven, prin tema de început a primei părți, temă preluată de orchestră cu aceeași încărcătură și culoare. Fiecare nuanță de pianissimo a ținut publicul cu atenția încordată, pentru a nu pierde vreun sens, gând sau emoție pe care artistul ar fi dorit sa le transmită.
 
Partea a doua a concertului a câștigat în dramatism prin contrastul dialogului între orchestră și solist, orchestra având sonorități ample și un ritm mai activ, în timp ce pianul era asemeni unui personaj îndurerat și interiorizat. Rondo-ul final a înseninat imaginea, aducând optimism.


Interpretarea lui Radu Lupu a primit ovaționări și aplauze repetate care au încetat abia când solistul a oferit drept bis lucrarea “Visare” din albumul “Scene pentru copii” al lui Robert Schumann (“Traumerei” – Kinderszenen, op. 15, No.7).

Cea de a treia lucrare a serii, Sir Edward Elgar – Simfonia nr 2 in Mi bemol major, opus 63 – s-a aflat într-un oarecare contrast cu primele două. Sonoritățile mai puternice au fost posibile prin îmbogățirea aparatului orchestral. Adăugarea instrumentelor grave a plusat și mai mult dramatism, sentimentele de eroism fiind marcate pe alocuri de accente sumbre.

Simfonia a reprezentat momentul de etalare a virtuozității membrilor orchestrei. Calitatea execuției a fost remarcabilă, ca și promptitudinea cu care răspundeau gesturilor și intențiilor dirijorale. Aplauzele care au urmat sunt subînțelese și au lăsat loc, ca în fiecare an de Enescu, unor bisuri ale orchestrei.

 

După un asemenea concert, așteptarea unei noi seri cu Radu Lupu și Daniel Barenboim pare interminabilă, deși este doar la 24 de ore. Cei doi au concertat din nou și în a doua zi de festival, pe 2 septembrie.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here