Festivalul Enescu 2013 – Violonista Anna Tifu si Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai

    0
    440

    Cu toate că programul serii a noua a Festivalului George Enescu a început cu binecunoscutul John Malkovich la Ateneu, toată lumea așteptând cu nerăbdare să-l vadă, nici la Sala Palatului emoția și curiozitatea pentru noul concert nu lipseau.

    Tacticoși și cu teama de a nu rata începutul concertului, ascultătorii și-au ocupat locurile în sală și, imediat, și-au făcut apariția Orchestra Sinfonica Nazionale della Rai și dirijorul acestei seri, Juraj Valčuha.

    Acordurile Suitei nr.1 în Do Major op.9 a lui George Enescu au deschis spectacolul dedicat muzicii secolului al XX-lea și, timp de două ore și jumătate, publicul a fost purtat de pe un continent pe celălalt: din America, de la compoziția lui Philip Glass, până în Europa, la Maurice Ravel și Igor Stravinski.

    Primele două părți ale Suitei lui George Enescu, lente amândouă, au avut rolul, parcă intenționat, să liniștească spiritele abia venite din zarva orașului și, încet, încet să le pregătească pentru ce urmează. Conturată după un final dantelat al delicatei harpe, cea de-a treia parte, alertă și pusă pe șotii prin sonorități și ritmuri, se încheie în contraste bruște propuse mai întâi de instrumentele cu coarde, apoi de suflători și percuție.

    După ce publicului i-a fost satisfăcută curiozitatea de a asculta orchestra din Italia sub îndrumarea lui Juraj Valčuha, interesul s-a transferat și asupra solistei, Anna Țifu, o tânără violonistă de 27 de ani, născută în Italia, al cărei tată este un fost violonist al Filarmonicii din București (și cel ce i-a fost prim profesor, de la șase ani). Anna, o prezență delicată, dar deloc timidă, este laureata Concursului Internațional George Enescu din 2007. 

    Cele două creații pe care Anna Țifu le-a interpretat au fost rupte din registre total diferite, prima minimalistă, cea de-a doua cu tentă folclorică. Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră – compus de americanul Philip Glass în 1987 – un fel de puzzle muzical în care misterul ocupă rolul principal. Prima parte, cu un caracter enigmatic, a fost marcată de treceri insesizabile ale temei de la solistă la întreg ansamblul orchestral. Melodia, pe atât de vibrantă, pe atât de virtuoz a fost interpretată de Anna Țifu.

    În opoziție cu prima parte, cea de-a doua parte a fost lentă, dar în care scrierea minimalistă era la ea acasă. Ultima, și cea de-a treia parte, a readus motive și fraze muzicale anterioare împletite cu formule de jazz. 

    Încântată de interpretarea solistei, dar și de orchestră, am așteptat următoarea creație din program, Tzigane – rapsodie pentru vioară și orchestră (1924), compusă de francezul Maurice Ravel. O compoziție care începe cu un solo generos al viorii într-o atmosferă gravă, dar care trece ușor spre un caracter zglobiu. Efectele sonore obținute cu virtuozitate de Anna Țifu au cucerit și mai mult.

    Cele 12 tablouri ale ultimei compoziții a serii, Ritualul primăverii – suita pentru orchestră, a rusului Igor Stravinski nu au speriat prin disonanțele și caracterul puternic publicul, deși sonoritățile dintre cele mai variate și bizare și-au dorit să marcheze finalul delicatețurilor epocilor anterioare și începutul nonconformismului muzical de la începutul secolului al XX-lea.

    O nouă seară de Festival Enescu încheiată cu bisuri…

    LASĂ UN COMENTARIU

    Please enter your comment!
    Please enter your name here