Filme Spaniole – Frumusetea e peste tot

0
1656

 

Filmele spaniole au un alt mod de a vedea umanitatea, nu cruţă niciun rid, cercetează toate pliurile sufletului nostru în care s-ar putea ascunde un sentiment întunecat, pentru ca la final să nu critice sau să găsească vreun vinovat. Moartea, crimele, invidia, nedreptatea socială sunt la fel de fireşti ca micile noastre rutine de peste zi, însă cineaştii spanioli, ca şi cei sudamericani de altfel, se dovedesc adevăraţi maeştri atunci când vine vorba de descoperirea  frumuseţii îngropate sub straturi de banalitate şi suferinţă.

1. Biutiful

Inainte de a se aventura pe tărâmul comediei  cu Birdman, Alejandro Gonzales Inarritu s-a lăsat tentat de povestea lui Uxbal (Javier Bardem), un bărbat care ştie că va muri în curând. Diagnosticat cu cancer, Uxbal încearcă să-şi pună în viaţa în ordine şi să construiască un cămin pentru cei doi copii. Viaţa îi pune piedici la tot pasul, Marambra fosta sa soţie, narcomană, îl dezamăgeşte la finalul unei zi aproape perfecte, micile sale afaceri cu mafia chinezească eşuează lamentabil, iar moartea îl găseşte singur. Totuşi, filmul se numeşte Biutiful şi asta pentru că deşi înfrânt de boală, Uxbal câştigă totuşi micile momente de fericire şi speranţă.

2. Y Tu Mama Tambien

In filmele spaniole nu ştii niciodată ce se poate ascunde în spatele unui personaj şi în ce direcţie va alege să se îndrepte.  In filmul regizat de Alfonso Cuaron (Chiledren of Man, Gravity), Ana Morelos (Maribel Verdun) pare la început o tânără fără inhibiţii care vrea să-şi pedepsească soţul infidel placând într-o călătorie spre nicăieri alături de doi adolescenţi mai mult sau mai puţin îndrăgostiţi de ea : Tenoch (Diego Luna) şi Julio (Gael Garcia Bernal). Călătoria lor îi poartă până pe o plajă uitată de lume, însă peisajul paradisiac nu prevesteşte un final fericit , destinaţia finală a Anei fiind de fapt moartea.

3. Todo Sobre Mi Madre

Todo Sobre Mi Madre este o rescriere marca Almodovar a clasicului american All About Eve, povestea debutantei care incearcă treptat să ia locul marii actriţe. De fapt, filmul lui Almodovar ţese o întreagă istorie in spatele deciziei unei necunoscute de a se apropia de o mare actriţă,  dincolo de imaginile surpinzătoare, de universul său populat de travestiţi şi femei remarcabile, aflându-se o poveste despre moarte şi renaştere. După cum ne demonstrează în Volver, cu ajutorul lui Penelope Cruz, pentru  Almodovar moartea fizică nu pune  decât o singură problemă: unde ascundem cadavrul. Todo sobre mi madre este  însă un film neobişnuit de sensibil, tocmai pentru că urmăreşte amorţirea interioară a unei mame care îşi pierde copilul, nu o crimă oarecare.

4. Lucia y el sexo

Filmul lui Julio Medem este mult mai complicat decât o sugerează titlul. Filmul nu urmează o ordine cronologică, ci sare de la prezent la trecut şi apoi la viitor cu viteza cu care un cititor experimentat sare de la un rând la altul. Nu intâmplător poveştile au in centru un scriitor mereu în căutarea de material nou pentru cea mai recentă carte, graniţa dintre realitate şi ficţiune devenind destul de neclară.  

5. Mujeres al borde de un ataque de nervios

Un lucru trebuie să ştim înainte să ne cufundăm în lumea cu iz retro, uşor suprarealist din Mujeres al Borde de un Ataque de Nervios, o să avem de-a face cu o intreagă faună feminină . Nesigure, geloase, iraţionale, criminale, femeile în pragul unei crize de nervi vă vor aduce în pragul unei crize de râs. Filmul este un tur de forţă prin imaginarul cam fugit de-acasă al lui Almodovar, iar de aici nu putea să lipsească actriţa sa  fetiş : androgina Rossy de Palma.

6. Atame!

Tradus ca Tie me up, Tie me down, Atame! aduce în centrul atentiei o altă muză a lui Almodovar: Antonio Banderas. Dacă sunteţi obişnuiţi cu acel Banderas din Zorro sau Desperado, veţi fi surprinşi să descoperiţi un actor care poate fi canvingător în rolul unui nebun îndrăgostit care dă buzna peste femeia pe care crede o iubeşte şi o sechestrează.  Metafora filmului este extrem de sugestivă, în fond, dragostea poate fi înţeleasă şi ca o renunţare la libertate, o captivitate acceptată benevol.

7. El Laberinto del fauno

Labirintul lui Pan este un film în care lumea de vis şi cea de coşmar coexistă in imaginaţia unei fetiţe .  Ofelia  este obligată să traiască alături de un criminal de război, tatăl său vitreg, în Spania anului 1944, însă ea poate scăpa de cruzimea războiului refugiindu-se în lumea lui Pan, o creatură fabuloasă care îi promite că o va duce într-o lume de poveste. Evadarea într-o lume de basm pentru a scăpa de cotidian, nu e o idee nouă, în fond şi în Alice în Tara Minunilor avem de-a face cu o astfel de călătorie. Totuşi, Pan este departe de a fi la fel de inocent ca iepurele care o ademeneşte pe Alice în scorbură, drumul spre lumea fantastică cerând până la urmă un preţ pe care Ofelia nu este dispusă să-l plătescă. Filmul lui Guillermo del Torro este extrem de bine construit, iar imaginea care ajută fantasticul să se furişeze nestingherit în real vă va ţine captivi în faţa ecranului până când finalul vă va da lovitura de graţie.

8. El Mar Adentro

El Mar Adentro este un film despre libertate care are în centru un paraplgic care refuză scaunul cu rotile. Nu vă gândiţi că este vorba despre vreo luptă eroică împotriva unei boli, de o recuperare miraculoasă, situaţia fostului marinar Ramon Sampetro (Javier Bardem ) este definitivă, iar singura libertate pentru care acesta luptă este libertatea de a muri. Până la urmă Ramon este mai liber decât societatea care se teme de moartea sa, ca de o boală care s-ar putea răspândi. Nu se teme de moarte, iar când viaţa devine de neduportat se refugiază într-o mare imaginară. De la familie la trimişii Bisericii Catolice   toate personajele din filmul lui Amenabar încearcă să-l convingă pe hâtrul Ramon Sampetro să continue să trăiască, însă chemarea mării, a libertăţii este mai puternică.

9. Amores Perros

Amores Perros, Iubiri şi Câini, spune povestea a trei iubitori de animale pe care îi leagă un accident de maşină, scena cu care filmul lui Inarritu începe.  Octavio (Gael Garcia Bernal ) este cel care provoacă accidentul încercând să fugă de nişte interlopi locali care îi împuşcaseră câinele. Tânărul este departe de a fi un inocent, el folosindu-şi rottweilerul  în încercarea de a strânge suficienti bani pentru a pleca alături de femeia de care este îndrăgostit, întâmplător soţia fratelui său. Universul în care el intră, în care animalele luptă până la moarte fără să câstige nimic este prezentat fără menajamente de Inarritu, ilustrând de fapt mecanismul întregii societăţi. Celelalte două personaje al căror destin se intersectează pentru câteva minute cu cel al lui Octavio sunt prinse la rândul lor într-o luptă în care n-au mari şanse de izbândă. Asasinul plătit, interlopul de ocazie şi manechinul încearcă, fiecare in felul său, să găsească iubirea, într-o lume care nu-i îndreptăţeşte să spere.

10. Simon del Desierto

Nu puteam încheia lista de filme spaniole fără măcar un film de Luis Bunuel aşa că vă recomandăm Simon del Desierto .Care este tentaţia supremă pentru un ascet care a jurat să-şi trăiască viaţa în pustiu pentru a-şi ispăşi păcatele? Răspunsul pe care Luis Bunuel îl dă acestei întrebări s-ar putea să vă surprindă. In Simon del Desierto cea mai mare tenaţie pentru cel ce vrea să devină sfânt este un dans nebun cum numai în anii ’60 se putea vedea, numit  semnificativ carne radioactiva. Pare straniu, însă dat fiind că diavoliţa este o blondă atrăgatoare iar prin deşertul antic al lui Simon avioanele sunt la ele acasă, scena finală pare cât se poate de naturală.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here