Filmele anului 2013 – recomandarile Postmodern

0
1260

Luați o pungă de popcorn și apăsați play filmelor noastre preferate din 2013: 

1 La grande bellezza 

 

 

Claudiu Sfirschi-Laudat, redactor Postmodern.ro:

La Grande Bellezza este îmbinarea perfectă între scenariu, imagine, regie și muzică. Nimic prea mult, nimic prea puțin, totul într-o proporție desăvârșită, ca aceea pe care o descoperi în operele de artă care fac măreția Romei. De la delicatețea sufletului până la grotescul lui, totul capătă o formă – o formă sufletească care nu și-ar fi găsit alt cadru mai potrivit de manifestare decât acela al Cetății Eterne – tandră, decadentă, maiestuoasă, cinică, sensibilă, snoabă, melancolică sau pasională; într-un cuvânt: o frescă psihologică care tinde spre statutul de capodoperă.

Călătoria lui Jep Gambardella descrie un cerc perfect, deschis în tinerețe prin iubire, inocență și frumusețe, continuat apoi prin cinism, superficialitate, snobism și perversitate, pentru a ajunge să se închidă în punctul de unde pornise. Călătoria aceasta este o întoarcere la sine și o recuperare a frumuseții care rămâne neatinsă în fiecare dintre noi.

 

2 Inside Llewyn Davis

 

 

Cătălin Olaru, redactor Postmodern.ro:

După ce au încercat o rețetă nouă în care au scăpat prea mult zahăr (Gambit), frații Coen gătesc din nou după propria lor carte de bucate. De geniu sau nu, protagonistul are o lume întreagă, cu personajele interpretate de John Goodman cu tot, împotrivă. Inside Llewyn Davis încheie trilogia începută de Barton Fink și continuată de A Serious Man: din universul absurd pe care îl descriu frații Coen, nu există scăpare, ceea ce dă un film cât se poate de deprimant (cu atât mai deprimant cu cât e iarnă și nici tu nu deții o geacă groasă). Iar dacă toate astea nu v-au convins, aflați atunci că în film apar mai multe pisicuțe drăguțe.

 

3 La vie d'Adele / Blue is the warmest color

 

 

Oana Alexandrov, redactor si social media senior Postmodern.ro:

La Vie d’Adele nu este un film șocant și nu ar trebui să stârnească controverse într-un secol în care se presupune că fiecare are libertatea de a face ce vrea, atâta timp cât nu se răsfrânge asupra libertății celorlalți. E un film sincer despre monotonia vieții în care se mănâncă fără atenția de a se șterge la gură, în care se doarme profund cu o dâră de salivă prelingându-se din gura deschisă și în care personajele comunică mai mult prin gesturi, priviri, atingeri, decât prin cuvinte. E un film despre descoperirea sinelui, primul sărut adevărat, neliniștea lipsei unui scop concret al vieții și momente trăite simplist, însă fermecătoare prin naturalețea lor. Este mai mult decât orice un film despre dragostea fără clișee, dar și despre pierderea dragostei. Când m-am ridicat după cele 3 ore de film, nu am simțit că am învățat ceva nou și nici nu am avut acea senzație că o să uit tot ce s-a întâmplat în film a doua zi dimineață. Filmul mi-a făcut să îmi fie dor să surprind acele momente mărunte ale vieții și să le trăiesc la maximum.

 

4 The Spectacular Now

 

 

Alma Marhamati, redactor Postmodern.ro:

O poveste de dragoste din partea scenariștilor lui 500 Days of Summer regizată de James Ponsoldt (Smashed) pare o rețetă previzibilă pentru un film dulceag de vară. Ca în Smashed, protagoniștii lui Ponsoldt împart întâi băutura și apoi iubirea, însă jocul actorilor Miles Teller și Shailene Woodley este net superior materialului și îl ridică peste nivelul poveștii meet-cute with a twist. Poate că Teller este tipul șmecher din liceu, iar Woodley tocilara fără prieteni, dar împreună și cu alcoolul turnat discret în suc, sunt sensibili, veseli, triști, nebuni – reali. Dependența de alcool nu are nicio repercusiune asupra vieții celor doi – un plus, zic eu. Iar finalul nu surprinde deloc cu un strop de speranță pentru viitor, ce nu se regăsea în romanul omonim al lui Tim Tharp. The Spectacular Now dovedește că uneori nu te poți mulțumi cu nimic mai puțin decât previzibilul și că acum-ul este într-adevăr spectaculos. 

 

5 The Great Gatsby

 

 

Loredana Ghidarcea, redactor Postmodern.ro:

Pentru mine, 2013 a fost, fără îndoială, anul filmului spectacol. Cu cât muzica a fost dată mai tare, 3D-ul mai sclipitor și costumele mai spectaculoase, cu atât m-am îngrămădit mai cu poftă la cumpărat bilete. Și nu putem vorbi despre filme spectaculoase în 2013 fără să amintim de The Great Gatsby (r: Baz Luhrmann). Prins între musical și melodramă, The Great Gatsby a împărțit opiniile criticilor. Ce-i drept filmul lui Baz Luhrmann este multe lucruri (poate prea multe) însă, cu siguranță, nimeni nu îl poate acuza de subtilitatea ce stă la baza romanului. În stilul său caracteristic, regizorul creează un festin ce pendulează constat între vizualul tradițional, muzica perioadei și pop-ul contemporan, între seturi construite și peisaje de parcă pictate în acuarelă, între high-tech-ul cinematografiei moderne și cinematografia specifică începutului de secol 20. Deși stilul pare să primeze asupra substanței, The Great Gatsby nu este un film lipsit de suflet (gravitatea emoțională fiind în mare parte datorată prestației emotive a lui Leonardo Di Caprio) și este un proiect caracterizat, în principal, de aceeași ambiție cu care Jay Gatsby se luptă pentru dragostea fetei bogate, Daisy Buchanan, o utopie pe care lumea reală i-o refuză din start. În mod ironic, marele merit al filmului nu este critica acidă a societății americane a anilor ’20 ce a dus hedonismul la un nivel necunoscut până atunci fără să intuiască dezastrul pe care sfârșitul decadei îl va aduce sau transformarea ecranului de cinematograf intr-o explozie de stimuli vizuali și auditivi. Cumva uitându-mă la The Great Gatsby nu am putut să nu mă gândesc că atâta timp cât Beyonce cântă și Moet-ul curge în cupe sclipitoare de cristal, consecințele și tragediile sunt uitate și niciodată aduse în discuție, exact ca în lumea aparențelor în care Gatsby încearcă, și eșuează să își trăiască visul american până la capăt.

 

6 Rush

 

 

Miruna Spătaru, redactor și coordonator social media Postmodern:

Rushnu a primit prea multe urale când a apărut la noi in septembrie, titlul tradus în românește cu siguranță nu a ajutat – Rush: Rivalitate și adrenalină. Dar e un film închegat care mi-a ținut atenția prinsă pe parcurs, în special datorită personajelor. Nu am urmărit niciodată cursele de Formula 1, dar iată-mă după film căutând pe internet tot ce pot găsi despre realitatea din spatele filmului. Concurența – și prietenia – dintre două tipuri diametral opuse de personalități, piloții de curse Niki Lauda și James Hunt, sunt surprinse foarte bine, iar filmul ne face cunoștință cu ei de la prima întâlnire (sau chiar dinaintea ei) și ne conduce până la ultima. Aș spune că merită văzut, chiar dacă nu te pasionează cursele de Formula 1 sau dacă se întâmplă cumva să ai o aversiune față de Chris Hemsworth, ca mine.

 

7 Shirley: Visions Of Reality

 

 

Adriana Gionea, redactor Postmodern:

Dacă eşti pasionat de artă şi de romanele introspective, în care percepţia subiectivă devine adevărata realitate, sigur vei considera ultimul film regizat de Gustav Deutsch unul dintre succesele anului 2013. Poate nu a fost destinat unui public foarte mare, apropiindu-se mai mult de zona experimentală (a închis ediţia din 2013 a BIEFF), dar îţi oferă un amestec irezistibil între delectarea vizuală şi reflecţiile despre lume şi viaţă, pe timp de criză (socială şi personală). Filmul nu are scene de acţiune, fiind alcătuit în totalitate din compoziţiile artistului Edward Hopper, transformate în picturi vivante.

Sala de cinema devine o galerie unde personajele din tablouri încep să se mişte, iar protagonista, Shirley, va suprapune propriile gânduri peste ştirile angoasante de la radio, ce vor să reinterpreteze istoria mondială, de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial până la marşul pentru drepturile omului, la care Joan Baez acompania discursul despre libertate rostit de Martin Luther King. Culorile vii, decorul minimalist şi privirea meditativă a visătoarei, dar lucidei Shirley domină pelicula, având rolul de filtru pus între brutalitatea ştirilor despre invazii, crize din ţările sud-americane sau prăbuşiri ale bursei, şi lumea personajului feminin, care vrea un timp al răbdării. 

 

8 Gravity

 

 

Mihaela Matei, redactor șef Postmodern:

Thrillerele SF nu sunt genul meu preferat, dar Gravity, regizat de Alfonso Cuaron, cunoscut pentru Y Tu Mama Tambien și Childern of Men, este recomandarea mea dintre filmele anului 2013. Fără a fi eliberat în totalitate de clișee hollywoodiene, Gravity nu e doar un thriller care te face să te simți total pierdut în spațiu, la propriu, ci te duce cu gândirea și imaginația acolo unde poate n-ai mers niciodată. Cum este să te afli în spațiu, în afara conceptului obișnuit de gravitație, acolo unde nimic nu funcționează așa cum te-ai aștepta și, peste toate,  să "cazi" în spațiu și să te rostogolești în golul cosmic, vâzând în depărtare Pământul, dintr-un unghi pe care pământenii nu îl cunosc decât din poze. Tocmai de aceea Gravity te face să experimentezi mai mult decât orice alt film SF spațiul și experiența astronauților, dar și un gol existențial și metafizic. "Căzând în gol" nu te poți agăța de nimic pentru a te opri din cădere, nici de obiecte din jur, nici de concepte și noțiuni familiare nouă de când am intrat în lume. Pentru această dezrădăcinare ciudată și neașteptată Gravity merită văzut. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here