Fixeur – Fata pacalita, jurnalistul si constiinta

0
749
imagine: www.cinemagia.ro

Fixeur este genul de film în care adevăratul subiect inspirat din viaţă se află de fapt în spatele poveştii expuse la vedere, în prezentare sau în trailer. După ce îl vezi, ai revelaţia celui ce a descoperit o frescă dincolo de un perete fals. Peretele fals este povestea controversată referitoare la modul în care personajul central, de meserie jurnalist, se raportează la fiinţa umană traumatizată, despre care va realiza un reportaj. Adevăratul subiect este legat de răspunsul la întrebările Unde trebuie să mă opresc atunci când vreau să-mi ating scopul?, Cât de sincer sunt cu mine când mă justific? Unde trebuie să se oprească o cameră de filmat prin care un profesionist pretinde captarea adevărului pentru a salva alte vieţi din capcana celor fără scrupule? şi Unde se termină legitimitatea interesului meu şi începe abuzul asupra celuilalt?. Sunt nişte întrebări care te vor bântui la fel de mult precum drama fetei din film.

Înainte de a-l vedea, te aştepţi ca noul film regizat de Adrian Sitaru să-ţi prezinte cât mai realist şi dezgustător marasmul în care bălteşte România oamenilor fără scrupule sau perspective. O Românie al cărui brand neoficial include şi poveştile cu dramele fetelor naive tocmite în ţările civilizate. Totuşi, scenariul merge dincolo de previzibila situaţie în care o minoră, după ce a fost racolată, vândută în Occident şi salvată pentru a fi readusă în aceeaşi lume de unde a plecat, mai este exploatată şi de un jurnalist obsedat să demonstreze că poate obţine jobul dorint la o agenţie de presă internaţională realizând singurul interviu cu această victimă a proxeneţilor şi trecând peste limitele eticii şi a respectului faţă de copila traumatizată. Dar filmul nu prezintă doar acea relaţie dintre jurnalistul ce vrea să stoarcă informaţia-bombă care atrage interesul publicului avid de mizerie şi minora la care se ajunge prin conexiuni cu oamenii de sus.

imagine: www.jaredmobarak.com
imagine: www.jaredmobarak.com

Adrian Sitaru nu te forţează să priveşti haznaua prin lupa realismului cutremurător şi intruziv, greu digerabil avându-se în vedere problema de viaţă prezentată, ci te îndreaptă spre conştiinţa personajelor, prin scene în care momentul trezirii morale va fi greu de prezis. Exploatarea capătă mai multe sensuri şi mai multe ramificaţii în filmul său. Pe lângă cea din relaţia proxenet-victimă (expusă prin mărturia celei repatriate, mult prea soft în comparaţie cu situaţia reală), mai este şi cea din relaţia dintre un jurnalist dependent de informaţie şi cel intervievat, aflat într-o situaţie de criză, atunci când sunt încălcate normele deontologice şi dreptul la demnitate. Această relaţie de exploatare îţi arată că există o simbioză între nişte calităţi ce îl ajută pe jurnalistul Radu să-şi atingă scopurile în cariera profesională şi trăsăturile de caracter date-n vileag în viaţa personală. Iar simbioza este insinuată mai degrabă prin dinamica relaţiei tată-copil şi prin treceri discrete de la un plan la altul, perceptibile mai ales pentru spectatorul având simţul observaţiei psihologice.

Fixeur nu este un film doar despre dilema jurnalistului care trebuie să aleagă între a da el ştirea primul, cu orice preţ, şi datoria umană de a proteja victima vulnerabilă, menajându-o şi renunţând astfel la expunerea ei într-un reportaj cutremurator, cu detalii terifiante, dar care sunt prizate cu nesaţ de spectatorii ce râvnesc la senzaţionalismul fetid. Originalitatea abordării şi profunzimea psihologică a filmului se bazează pe folosirea cu semnificaţii inedite a relaţiei dintre jurnalistul Radu (interpretat impecabil de Tudor Aaron Istodor) şi Anca (Diana Spătărescu), minora de (doar) 14 ani, salvată din ghearele traficanţilor în timpul unei razii a poliţiştilor din Paris, devenită între timp asul din mânecă al unor anchetatori ce vor să anihileze reţeaua de proxeneţi.

Efortul jurnalistului obsedat de afirmare şi toate sforile trase pentru a trece peste interdicţia de a intervieva o minoră aduc în discutie nu doar tentaţia de a încălca regulile deontologice pentru a obţine adevărul şi a-l prezenta în forma lui cât mai reală, brutală, ci îl face pe spectator să se gândească la modul în care îi folosim, în viaţa de zi cu zi, pe ceilalţi pentru a ne atinge scopurile, fie cele profesionale, fie cele care ne furnizează beneficii emoţionale în viaţa de familie pentru a ne masca sentimentul inadecvării, găsindu-ne alibiul într-o cauză nobilă.

imagine: aarc.ro
imagine: aarc.ro

În povestea lui Radu, extrapolarea dilemei din planul profesional la cel relaţional, pentru a ilustra de fapt limitele dintre dorinţele individuale şi drepturile celuilalt, se face prin introducerea unui personaj din afara meseriei sale, dar la care se raportează ignorându-i nevoia de siguranţă: copilul iubitei sale, faţă de care are tendinţa de a juca rolul părintelui ce vrea rezultate măsurabile şi perfecţiune, urmărindu-i atent evoluţia la concursurile de înot. Îi critică stilul de a înota şi îi spune că doar locul I contează, provocând o scenă tensionată foarte bine exploatată de scenariştii Adrian şi Claudia Silişteanu pentru a lega planul jurnalistic de culisele afective din spatele celui ce alege unghiul de abordare a realităţii filtrate pentru a-ţi fi livrată prin reportaje.

Fixeur nu se rezumă doar la povestea sordidă asociată femeii din Europa de Est, prezentată în stilul hibrid, ce apelează atât la calităţile filmului realist autohton, cât şi la estetica unui documentar, ci duce dilemele etice ale personajului central în zona relaţiilor familiale, dar într-un mod rafinat şi explorat discret. Legătura dintre personaje şi spectator decurge din această subtilitate în a facilita legătura dintre cele două planuri (profesional şi personal), doar prin sugestii şi gesturi ce nu au nevoie de explicaţii şi autoanalize pentru a le înţelege sensul. Realizând această paralelă între folosirea victimei pentru a obţine reportajul care să impresioneze şefii şi câştigarea unui statut în plan familial, unde nu există acea legitimitate a legăturii biologice dintre tată şi fiu, prin contribuţia (prost înţeleasă) la succesul copilului, Fixeur îi implică emoţional şi pe acei spectatori ce ar putea privi din afară drama, de parcă ar fi un reportaj dintr-o lume sordidă, cu gangsteri balcanici, fete ignorante şi probleme de care ei nu pot avea parte. Astfel, prin imixtiunea detaliilor ce ţin de viata privată a jurnalistului (foarte bine drămuite de scenarişti) şi prin asocierea exploatării celuilalt în scop strict profesional şi manipularea din plan familial, asişti la încercarea de a depăşi relaţia schizofrenă dintre cele două Românii – cea alcătuită din oamenii autodeclaraţi civilizaţi în orice imprejurare şi care se cred la adăpost de jocul abuzator-victimă, şi cea formată din cei pentru care sărăcia înseamnă mărginirea cu efecte periculoase (aşa cum vezi în scena dureroasă în care este prezentată familia victimei, dintr-un apartament mai mult decât auster).

imagine: www.news.ro
imagine: www.news.ro

Pe lângă replica tranşantă şi cutremurătoare dată de colegii francezi lui Radu (pentru care el ajunge să joace rolul de fixer după ce le vinde pontul legat de reţeaua de prostitutie cu minore şi de repatrierea victimelor) – Suntem jurnalişti, nu asistenţi sociali – de unde poate începe o largă dezbatere etică privind limitele rolului şi ale menirii de jurnalist şi implicaţiile din viaţa persoanei expuse într-un reportaj, un alt element care îţi dă de gândit la acest film este legat de modul în care Adrian Sitaru şi cei doi scenarişti au ales evitarea unei caricaturizări a tipologiilor umane autohtone. În afară de primarul troglodit ce se crede un stăpân absolut peste vieţile amărâţilor (interpretat de Sorin Cocis), nici poliţistul nu este aşa cum te-ai fi aşteptat, adică simbolul corupţiei, dimpotrivă, Adrian Titieni îl transformă într-o figură parentală protectoare pentru fata speriată, nici măicuţa de la fundaţia creştină căreia îi este încredinţată fata nu manifestă primitivismul asociat celor habotnici în unele filme româneşti, aceasta discutând cu jurnaliştii în franceză şi dându-le de înţeles că ştie drepturile şi implicaţiile psihologice ale abuzului, iar în locul celor periculoşi, vezi doar câţiva mici infractori de-ai locului ce vor să intimideze, dar se lasă la rândul lor intimidaţi. Nici fata care joacă rolul prostituatei nu corespunde modelului din imaginar. Nu are nimic din alura sau vestimentaţia stridentă asociate unei Lolite pervertite şi nici chipul pe care să citeşti urmele psihologice ale unui abuz cumplit (despre care afli mai mult din cuvintele ei). Pare să descrie calm experienţele (nu foarte detaliate) de parcă i s-au întâmplat altcuiva şi doar apariţia unor persoane din familia traficanţilor în cafeneaua unde a fost stabilită întâlnirea ei cu jurnaliştii îi provoacă nişte reacţii ce amintesc de stresul posttraumatic, şi care declanşează un declic în constiinţa lui Radu, ce duce la tensionarea relaţiei dintre acesta şi colegii francezi ce nu sunt interesaţi decât de obţinerea în exclusivitate a mult râvnitei mărturii video date de victimă, care să încununeze succesul demersului jurnalistic.

imagine: aarc.ro
imagine: aarc.ro

Dacă ţi se vor părea cât se poate de verosimile modul în care Adrian Sitaru integrează cinematografic detaliile specifice unui reportaj şi aspectele privind activitatea unui jurnalist (uneori ai impresia că obiectivul camerei de filmat a jurnalistului şi cel al a regizorului devin unul şi acelaşi), modul în care este prezentată România în raport cu personajele venite din Franţa li se va părea unor pesimişti artificiale, cosmetizate şi cenzurate în raport cu viaţa reală, mereu dezolantă şi gata să te înhaţe (cum arată şi scena în care doi golani au vrut să îi intimideze pe jurnalişti). Regăseşti ce-i drept elementele României de unde provin majoritatea victimelor din reţelele de carne vie – sărăcia degradantă, familia fără speranţă şi lipsa informaţiilor vitale, necesare apărării – doar că mai observi şi tendinţa regizorului de a pune în lumină şi părţile bune, candide, aduse la suprafaţă de zvâcnirile conştiinţei. De data aceasta, preocuparea pentru etică, în detrimentul eficienţei, şi pentru reguli va fi distribuită între români şi occidentali altfel decât s-ar fi aşteptat majoritatea spectatorilor care văd sursa răului (mereu) în partea orientală a Europei.

 

 

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here