Getting Naked: A Burlesque Story – Cat de sexy poate fi un corp iesit din tipare

0
528
imagine: IMDB

Surpriza de la Bucharest International Film Festival 2018 – Getting Naked: A Burlesque Story – este un film irezistibil, aşa cum poate fi orice spectacol de cabaret dedicat feminităţii care simbolizează acel gen de senzualitate dezinhibată asumată prin umor, inventivitate şi culoare.

Aşteaptă-te ca sala de cinema să devină o scenă extravagant-suprarealistă, unde seducţia, anarhia estetică, stupoarea şi amuzamentul creează o realitate aparte. Pe această scenă vor defila costume ravisante sau comic-bizare şi coregrafii în care descoperi istoria metamorfozelor trupului feminin, de la perioada cabaretelor din Parisul Belle Epoque, plin de accesorii luxuriante şi corsete extravagante, la perioada petrecerilor din anii nebuni simbolizaţi de Gatsby, apoi la voluptatea obraznică a unei pin-up girl sau la frumuseţea pop din epoca lui Warhol.

Intenţia reuşită a regizorului James Lester de a te impresiona depăşeşte simplul amestec dintre strălucire, nuanţele tari şi desfăşurarea flamboaiant-languroasă a ipostazelor feminităţii asociate fructului oprit. Ceea ce te va cuceri definitiv la acest documentar este schimbarea perspectivei şi a percepţiei asupta unui spectacol care promite o exibare a trupului feminin (considerată adesea vulgară) şi despre rolul şi trăirile femeilor ce fac un spectacol din trupul lor.

Această schimbare de perspectivă transmite un mesaj optimist pentru femeile-spectator, care nu au încredere în calităţile propriului corp deoarece nu corespunde imaginii din reclame. Nici femeile de pe scena cabaretului burlesc nu se încadrează în dimensiunile unui trup ideal. Şi tocmai această “imperfecţiune” le face dezirabile odată urcate pe scenă.

În timpul unui spectacol burlesc, aplauzele şi entuziasmul publicului vrăjit depind în primul rând nu de senzaţiile incandescente stârnite de femeia-nud, ci de un mix inteligent de umor şi creativitate. Nu contează neapărat ce se află sub hainele azvârlite ispititor sau, dimpotrivă, comic pe scenă, ci atitudinea, care nu trebuie să fie una de vampă vulgară, ci una care include obrăznicia ludic-insolită şi drăgălăşenia durduliei obraznice, specifice modelelor din pozele interbelice.

Getting Naked: A Burlesque Story este genul de film care merită văzut în cuplu, deoarece incită la discuţii pe cât de amuzante pe atât de constructive despre feminitate, privirea masculină şi relaţia dintre artă, mesaj subversive, kitsch şi erotism. Modul în care evoluează dansatoarele în acest documentar nu le face pe femeile-spectator să se simtă nesigure în legătură cu puterea lor de seducţie sau eclipsate de o femeie ce îşi exibă ademenitor trupul în faţa partenerului lor. Complicitatea pe care multe femei o simt între partenerul răsfăţat vizual şi femeia de pe scenă, care intră în rolul zeiţei venerate datorită erotismului exprimat, este înlocuită, în acest documentar, de o solidaritate feminină, care nu mai este perturbată de obsesia competiţiei bazate pe comparaţia intimidantă dintre un corp ideal şi unul considerat banal.

La spectacolele burleşti bărbaţii nu ezită să îşi ia partenerele. Nu întâmplător una dintre vedetele incluse în documentar afirmă că un bărbat şi-a lecuit soţia de complexe după ce a dus-o la un astfel de show pentru a-i demonstra că de fapt lui îi plac femeile considerate grase, aşa cum se vede ea. Cu alte cuvinte, privirea fascinată aruncată dansatoarei ce depăşişe proporţiile din revistele glossy erau aceleaşi pe care el i le arunca propriei soţii, însă aceasta nu credea în sinceritatea lor, deoarece nu se considera demnă de ele.

Deşi prezintă lumea unor femei care îşi câştigă existenţa transformându-şi trupul într-un spectacol, în acest documentar femeia nu este redusă la trup, la carnal. Odată urcată pe scena burlescului, ea trebuie să-şi seducă admiratorii prin forma pe care o dă propriului erotism, propriei feminităţi, nicidecum prin întruchiparea perfecţiunii artificiale. De altfel, celulita, abdomenul pufos, ridurile şi alţi demoni ce rod cu lăcomia termitelor flămânde stima de sine a femeii ce se vrea perfectă sunt nelipsiţi din arsenalul acestor vedete. Nu de alta, dar succesul dansatoarei cu aspiraţii burleşti este asigurat doar în momentul în care ea înţelege că tot ce ştia despre regulile frumuseţii este dat peste cap odată intrată în această lume.

Vedeta show-ului trebuie să provoace nu prin măgulirea publicului masculin oferindu-i ce îşi doreşte de obicei un grobian, ci scoţându-l din zona de confort. Nu corpul este cheia succesului, ci transformarea lui într-un mesaj, prin care femeia depăşeşte statutul de obiect sexual. Publicul nu vrea să vadă un trup care provoacă prin dezgolire, ci prin mesajul ce intrigă. Este genul de mesaj care nu depinde neapărat de formele apetisante, ci de modul în care dansatoarea şi-a imaginat sincronizarea dintre elementele de scenografie şi povestea creată prin această coregrafie onirică, bizară sau comică.

Nu vei vedea acel amestec sordid şi dezolant între vulgaritate, exploatarea femeii, lipsa de speranţă, kistsch, sărăcie şi blamul colectiv. Showul care include şi ritualul unui număr de striptease nu umileşte corpul feminin ci îl glorifică, în ciuda amestecului dintre siluetele ce sfidează canoanele frumuseţii sau ale graţiei feminine, expunerea caricaturală şi vestimentaţia stridentă.

Pentru a te bucura de tot ce are mai bun de oferit un asemenea documentar despre estetica burlescului din zilele noastre, trebuie să ai în vedere câteva aspecte legate de reprezentarea femeii şi a feminităţii în această lume. Regizorul, prin intermediul starurilor alese, vrea să îţi atragă atenţia asupra confuziei între stripteasul ce transformă femeia într-un obiect şi un veritabil număr de cabaret burlesc. Spectacolul burlesc nu reduce femeia la un trup mereu proaspăt şi ispititor, care se lasă devorat de priviri masculine înjositoare, ci îi redă puterea de a domina privirea, precum şi statutul de artistă plină de creativitate, chiar dacă arta ei este asociată sub-culturii.

Vedetele actuale ale spectacolului neo-burlesc din New York îţi demonstrează cât se poate de convingător că dezgolirea trupului nu este scopul acestui gen de spectacol. Publicul nu vrea să vadă o femeie goală, care deserveşte nişte spectatori cu nevoi primare, ci modul în care aceasta foloseşte mişcările de felină languroasă ale unui număr de striptease tocmai pentru a parodia insolit un număr de striptease.

Aşadar, cei ce intra în sala de cinema pentru a vedea un spectacol incandescent precum cel din videoclipurile starurilor hip-hop intrate în mainsteam vor fi dezamăgiţi. Nu vor vedea nişte corpuri urcate pe scenă pentru deposedate total de haine şi de identitate, ci nişte femei cu nume, chip şi mai ales opinii deştepte despre propria feminitate şi despre relaţia dintre erotism, expunere, avangardă, cultura underground şi privirea modelată pe de-o parte de propriile fantasme, pe de altă parte de societate.

În lumea starurilor prezentate în acest documentar nu dezgolirea este importantă, cât modul original în care folosesc accesoriile vestimentare (fie ele şi unele sumare), bijuteriile şi culorile ţipătoare pentru a creea un personaj, o coregrafie, un moment plin de umor, un mesaj satiric şi mai ales o lume învecinată cu tabloul bizar al unui vis. Poţi compara lumea burlescului cu desfăşurarea unui vis ciudat în care sunt dinamitate certitudinile estetice şi morale din lumea reală şi în care oamenii îşi pot mărturisi lor înşişi că preferă alte standarde ale frumuseţii şi ale erotismului feminin decât cele recunoscute în public sau asumate în relaţia cu partenerul de cuplu. Prin urmare, nu se duc la un spectacol burlesc pentru a vedea un corp ideal, din revistele pentru adulţi, ci un personaj care provoacă tocmai prin atentarea la miturile constrângătoare legate de frumuseţea seducătoare, de armonia unui trup feminin şi de relaţia simbiotică dintre greutatea ideală, vârsta fragedă şi un corp dezirabil, acceptat şi validat social.

Dacă burlescul merită lăudat pentru ceva este tocmai pentru această sfidare a regulilor superficiale ce stau la baza validării sociale a unui trup, mai ales feminin. Devine reconfortantă pentru femei această originalitate a dansatoarelor ce inventează numere care fie amuză, fie fascinează, sperie, provoacă stupefacţie sau confuzie, dar care nu aţâţă instinctele, invitând mai degrabă la revizuirea canoanelor estetice şi a modului în care mai multe forme de artă şi mai multe epoci interacţionează.

Aceste dansatoare creează de fapt o realitate nocturnă care aminteşte de anarhia din timpul unui vis ce seamănă cu un teatru având nişte decoruri suprarealiste, în care se desfăşoară libere personaje ciudate şi totodată seducătoare. Iar a fi seducător în această lume implică mult umor, folosirea inteligentă a bizarului pentru a devia elementele unui freak-show spre o stridenţă ludic-subversivă elaborată, care să exprime până la urmă tandreţe.

În ciuda vocilor ce înfierează burlescul, considerat un furnizor de entertainment ieftin, la limita grotescului şi a prostului gust, regizorul îţi arată cât de sofisticate pot fi personalităţile celor implicate în această lume nocturnă cu paiete stridente, zâmbete neruşinate şi atitudini ireverenţioase la adresa regulilor estetice. Vedetele intervievate în acest documentar nu intră în rolul prostuţei sexy. Multe dintre ele au studii superioare şi nu au ales să se dezbrace din cauza lipsei de alternative, ci datorită fascinaţiei pentru lumea burlescului. Investesc multă pasiune şi sunt cât se poate de conştiente că burlescul nu înseamnă doar dezgolire, ci un spectacol consistent din care nu lipsesc satira şi creativitatea folosite cu scopul de a face realitatea să se risipească pentru a elibera personajele unei lumi onirice.

În viziunea acestor dansatoare, un spectacol reuşit nu înseamnă mişcări lascive, ci transformarea coregrafiei într-un manifest subtil şi plin de umor la adresa graniţelor artificial construite între frumos şi grotesc, normal şi anormal când vine vorba despre trupul feminin, între ceea ce este acceptat şi ceea ce este considerat dezgustător sau între feminin şi masculin. De fapt, documentarul arată că tot ceea ce pare a fi o distracţie nocturnă facilă şi frivolă, inventată cândva pentru publicul mahalalelor, devine o reflecţie asupra gradului de sinceritate în raport cu propriile gusturi.

Burlescul ridică nişte întrebări profunde legate de curajul asumării propriilor dorinţe şi preferinţe. O dansatoare afro-americană, care îi aduce un tribut lui Josephine Baker prin numerele ei, afirmă că spectacolul burlesc îi revoltă pe unii sau îi dezgustă deoarece îi face mai conştienţi de propria ipocrizie în raport cu sine, cu propria grilă de evaluare a frumosului. Nu puţini au fost cei uimiţi şi speriaţi să descopere că se simt excitaţi de imaginea unei dansatoare ce nu corespunde cu idealul în care au crezut până atunci sau pe care mediul social şi moda l-au impus ca unică formă de adaptare la cerinţele majorităţii. Burlescul este de fapt şi o dezvăluire a unor preferinţe neasumate pentru alte tipologii decât cele acceptate social.

Documentarul lui James Lester poate deveni punctul de pornire al multor discuţii despre avangarda interbelică, satira politică, suprarealism, transgresarea normelor şi cinematografia dedicată părţii abisale a psihicului. Pe unii spectatori îi va face să lege burlescul de mesajele subversive furnizate de avangarda interbelică din localurile underground frecventate de artiştii plastici vizionari atraşi de Viena, Berlinul sau Parisul anilor ‘20. Mulţi vor lega revirimentul burlescului de protestul împotriva cenzurii în artă prin impunerea unor graniţe rigide între cultura declarată rafinată şi cea asociată maselor.

Citeşte şi Femeile anului, în 8 filme de neuitat

Ultimul nud – Muzele se îmbracă de la Chanel

Femeile anului, in 8 filme de neuitat

Ultimul nud – Muzele se imbraca de la Chanel

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here