Girl – Uimirea spectatorului are alte cauze

0
1541
poster: IMDB

Câştigător al premiului acordat unui regizor debutant care promite (Camera d’Or la Cannes 2018), filmul Girl îi va lăsa cu gura căscată pe cei din societăţile tradiţionaliste. Însă motivul este altul decât cel anticipat la intrarea în sala de cinema.

Filmul regizat de Lukas Dhont surprinde datorită mai multor elemente, dar nu subiectul – încercarea unui adolescent gay şi transgender de a deveni o balerină –îi uimeşte cel mai mult pe spectatori, şi nici interpretarea credibilă, solidă, matură şi deosebit sensibilă a unui rol de compoziţie solicitant, oferită de actorul Victor Polster (premiat în secţiunea Un Certain Regard), la rândul său venit din lumea baletului. Cea mai mare sursă a uimirii o constituie atitudinea tatălui.

În loc să îşi critice fiul gay (şi transgender), care îşi ia numele de Lara şi care vrea să îşi schimbe sexul pentru a deveni o mare balerină, să îi taie aripile şi să îl terorizeze pentru a-i băga minţile în cap, tatăl din acest film îşi însoţeşte adolescentul transgender la şedinţele de terapie care să îl ajute să treacă mai uşor prin procesul de schimbare a sexului. Acesta face nişte eforturi considerabile pentru a se muta în oraşul unde se află cea mai bună şcoală de balet şi îşi susţine copilul adolescent în toate demersurile sale.

foto: voodoofilms.ro

Legătura dintre Lara, adolescenta născută într-un corp masculin, care îşi doreşte cu ardoare să devină o mare balerină, şi tatăl său tolerant pare una suprarealistă pentru spectatorii din societăţile care nu acceptă comunitatea LGBT. Părintele este suportiv, calm şi mândru de realizările copilului său. Datorită acestei relaţii, filmul are ca temă secundară importanţa susţinerii venite din partea familiei, dar şi din partea unei reţele de suport bine puse la punct, formată din medici specializaţi în operaţiile de schimbare a sexului, profesori, consilieri şi terapeuţi care susţin psihologic aceste schimbări. Aşadar, Girl poate fi considerat un film cu subiect aspiraţional nu numai datorită mesajului de încurajare transmis de personajul central dornic de a depăşi limitările corpului pentru a îndeplini dorintele minţii, ci şi datorită modelului de societate civilizată, unde căutarea şi explorarea identităţii sexuale nu mai este o cauză a ostracizării.

foto: voodoofilms.ro

Prin lipsa unor atitudini ostile din partea societăţii (Lara este primită la şcoala de balet fără să îşi ascundă identitatea de transgender), Girl deviază miza din zona politicului spre cea a intimităţii emoţionale. Provocările pe care le întâmpină Lara sunt cele ivite în relaţia cu sine, cu propriul corp asupra căruia îşi îndreaptă marea teamă de eşec. Nu lipseşte nici frica de a se îndrăgosti, pe care o asociază cu posibilitatea respingerii venite din partea unui posibil partener.

Totuşi, în ciuda unei abordări ce subliniază toleranţa societăţii din care face parte, problemele specifice unui adolescent considerat diferit nu pot fi evitate. Ele se dovedesc a fi la fel de puternice şi la fel de provocatoare la adresa echilibrului emoţional precum cele din existenţa unui adolescent heterosexual, încadrat mai uşor de colegii săi în categoria celor normali.

În Girl nu vezi obişnuitele ritualuri ale respingerii din filmele cu adolescenţi. Totuşi Lara continuă să fie privită ca diferită de colegele ei de la şcoala de balet (nu şi de profesorii care îi susţin eforturile şi perseverenţa). Doar că lipseşte confruntarea de tip manifest cu lumea din jur, Lara comportându-se asemenea adolescentei discrete, introvertite, aborbite de propriu univers.

foto: voodoofilms.ro

Vei aprecia echilibrul din coregrafia emoţională pe care se bazează construirea personajului central. Este un exerciţiu de echilibru stilistic-psihologic bine stăpânit de regizor, între modul în care sunt expuse problemele specifice unui transgender şi cele universale, apărute în lumea fiecărui adolescent ajuns în etapa marilor întrebări despre identitate şi reprezentarea socială a ei.

Problemele care devin sursa dramatismului ce oferă acel dinamism psihologic apar odată cu admiterea Larei la cea mai bună şcoală de balet din ţară. I se spune că are potenţial, dar că trebuie să muncească mai mult pentru a-şi adapta corpul la cerintele impuse în lumea dansului de înaltă clasă. Vor urma ore de repetiţii epuizante, cu degete pline de răni, acele răni ascunse de poantele devenite simbolul graţiei supreme în tablourile ce arată doar strălucirea unei balerine, frumusetea eterică a pielii, nicidecum sacrificiile care însângerează carnea. Vor mai fi şi tot atâtea vizite demoralizante la consilierii şi la medicii al căror semnal de alarmă privind limitele corpului epuizat vor intra în conflict cu dorinta încăpăţânatei Lara de a pune presiune asupra unui trup care ar trebui să-i susţină performanţa în lumea dansului (cu orice preţ).

foto: Cannes Film Festival/variety.com

În paralel cu tentativele personajului de a găsi un echilibru la nivel corporal între dorinţa de a deveni cât mai repede o femeie, prin respectarea tratamentului menit să pregătească întregul corp pentru schimbarea de sex, şi asumarea unei discipline copleşitoare la şcoala de balet, personajul central va încerca să reziste în faţa presiunilor sociale şi erotice, de neocolit în perioada adolescenţei. Provocarea primei atracţii sexuale se dovedeşte a fi la fel de intensă, dar mai ales debusolantă, pentru cel născut într-un alt corp decât acela în care sinele autentic s-ar simţi confortabil.

În plan social se manifestă nevoia de integrare în lumea celor de aceeaşi vârstă, de a înlătura sentimentul inadecvării în interacţiunea cu fetele devenite colege. Mai apar comparaţia şi încercarea obsesivă de a-şi ascunde semnele unui trup încă masculin.

În plan erotic se instalează brusc şi ameţitor atracţia faţă de vecinul de bloc, tot adolescent. Dacă la şcoala de balet se ştie că Lara încă mai are organe sexuale masculine, vecinul de care se îndrăgosteşte nu bănuieşte. Vede în Lara o fată graţioasă, atractivă, sensibilă, uşor ezitantă şi extrem de feminină, amintind de balerinele angelice din spaţiul slav. Ce-i drept, în majoritatea scenelor din film, Lara degajă o feminitate mult mai delicată şi apropiatâ de imaginea balerinei ideale decât majoritatea colegelor.

Este de apreciat perspectiva inspirată a regizorului debutant premiat la Cannes de a surprinde tensiunile psihologice specifice vârstei, mai ales oscilaţia între gesturile ezitante ale personajului şi fermitatea dorinţei de a se apropia de performanţele colegelor de la şcoala de balet, mult mai sigure şi mai dezinvolte în relaţie cu propriul corp. În ciuda conexiunii dificile cu propriul corp, nu vei vedea un spectacol previzibil al urii de sine, al sufocării într-un trup masculin pe care identitatea feminină îl respinge.

Datorită camerei de filmat care se apropie empatic şi tandru de Lara, Girl degajă mai degrabă frumuseţe vizuală decât un dramatism apăsător. Frumuseţea este acaparantă, dar nu artificial- spectaculoasă în stilul glam hollywoodian, şi prezentă chiar şi în scenele în care personajul central te va cutremura prin reacţiile avute când îşi dă seama cât de mult are de luptat cu propriul corp, tocmai pentru a putea fi cine vrea să fie în relaţiile cu fetele de la şcoala de balet şi cu băiatul care îi vede feminitatea irezistibilă, dar care nu îi cunoaşte adevărata identitate.

foto: voodoofilms.ro

Realimsul ce prezintă cu veridicitatea demnă de un documentar urmările repetiţiilor asupra trupului este ponderat de lumina caldă şi misterioasă ce învăluie scenele în care personajul central pare să aibă un dialog tăcut cu propriul corp. Dozarea luminii joacă un rol vital în acest dialog susţinut de privirile aruncate oglinzii, de gesturile de mascare a semnelor specifice masculinităţii şi de a-şi negocia limitele autodezvăluirii vizuale în vestiar sau la duşurile comune de la sala de repetiţii. Lumina este fie directă, frustră şi limpede precum cea dintr-un documentar observaţional care prezintă culisele necosmetizate ale unui spectacol de balet, fie precum un nimb senzual-suav în scenele în care Lara îşi priveşte corpul în linistea nocturnă a camerei, departe de cei prea grijulii, ce o sufocă uneori cu nevoia lor de a-i descifra stările bulversante, pe care nici ea nu le-a digerat încă.

Exact ca într-un spectacol de balet, în care dramatismul alternează cu momentele de plutire lentă menită să expună graţia unei dansatoare, ritmul filmării surprinde transformările psihologice ale personajului prin variaţii ale intensităţii. Evoluţia psihologică a personajului ţi se dezvăluie printr-o perpetuă trecere de la ritmul molcom al scenelor introspective, în care ai impresia unei apropieri candide şi discrete a camei filmat, şi tensiunea interioară survenită în momentul confruntării cu oglinda, cu percepţia asupra propriului trup, dar şi cu tatăl din ce în ce mai îngrijorat din cauza presiunilor exercitate asupra acestui corp aflat în perioada marilor schimbări şi dezechilibre hormonale ce îl pot face vulnerabil în etapa adolescenţei.

Vei sesiza o chimie între Victor Polster, actorul expresiv premiat la Cannes, şi camera de filmat, acel gen de chimie menit să salveze filmul de la tentaţia clişeelor enervante, ce ajung să dilueze până la a sabota abordarea matură a unei astfel de teme. Iar această chimie ţi se dezvăluie mai ales în momentele în care personajul îşi negociază subtil deconspirarea identităţii fizice, la duş, la piscină, în sala de clasă, în vestiar, în faţa colegelor ce îl percep asemenea cuiva diferit, nedefinit, neclar, dar mai ales atunci când Laura se află doar cu sine şi în care tăcerea exprimă subtil, mai bine decât orice, relaţia personajului cu stima de sine, cu propriul trup.

Girl este replica mult mai convingătoare dată filmelor ce vorbesc despre acceptarea de sine şi despre sacrificiu. Într-o perioadă în care marile schimbări de mentalitate au avut nevoie de susţinători vocali, Lukas Dhont îşi dă voie să-şi transmită mesajul uman prin rămânerea în zona individualului. Manifestul personajului strigă prin discreţia rutinei de la şcoala de balet. Lara vorbeşte mai degrabă prin privirile aruncate rănilor din timpul pregătirii unui spectacol, obiectelor din sala de repetiţii sau din vestiar.

Citeşte şi romanul Sfârşitul lui Eddy Bellegueule – O nouă voce incomodă a literaturii franceze

Sfarsitul lui Eddy Bellegueule – Noua voce incomoda a literaturii franceze

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here