Girls – Sezonul al 3-lea

0
264

Girls, varianta mai tânără şi realistă a celebrului Sex And The City, debutează cu al treilea sezon in State pe 12 ianuarie 2014 la HBO.  Niciuna din cele patru fete nu pare să se dezmintă, dacă ar fi să ne luăm după replicile din trailerul noii serii:

Hannh cea rotunjoară și fără complexe: I'm really, really not hungry, so maybe you can just order me pancakes, and uhh turkey bacon, and I guess if they don't have turkey bacon, I'll have regular bacon. And a milkshake, thank you.

Frumoasa și responsabila Marnie o comite și ea: You can't break up with me. I wouldn't be eating pizza in front of you if I actually LIKED you.

Naiva Shoshanna care nu e chiar așa naivă până la urmă: It's really amazing that all three of you have accomplished so little in the four years since college.

În acest nou sezon, Lena Dunham a vrut să le ofere protagonistelor ocazia de-a se înțelege mai bine și de a-şi da seama de ce au ales un anumit drum. Apar detalii referitoare la istoria lor de viaţă pentru a-ţi arăta de ce au ajuns într-o anumită situaţie şi nu în alta. Am vrut să-i acord mai mult timp fiecărui personaj în parte a zis Dunham, care o interpretează pe Hannah.

Cele patru prietene: Hannah (Lena Dunham), Marnie (Allison Williams), Shoshanna (Zosia Mamet) şi Jessa (Jemima Kirke) au parte de schimbări care le permit să-şi  găsească drumul. Se pare că noul sezon urmăreşte, pe lângă provocările vieţii personale, şi evoluţia în carieră a celor patru, care nu va fi deloc una clasică, distribuită în clişee bune de arătat pe coperţile business, pentru că personajele rămân aceleaşi nonconformiste. Se pare că Hannah se poate apuca serios de scris, fiind curtată de mai multi redactori-şefi, iar Marnie ia calea muzicii, la care visa de ceva timp. Cursul urmat de celelalte două fete din gaşcă este, deocamdată, învăluit în mister.

Pentru cei fără prea multă răbdare şi care ştiu pe de rost primele două sezoane, Dunham a mai dat puţin din casa fetelor, doar atât cât să prelungească tachinarea până la premieră: Adam încă îi mai dă târcoale  Hannei, Ray o vrea pe Shoshanna înapoi şi gaşca va petrece într-o casă din afara oraşului. În rest, nimic uşor de anticipat pentru că, nu-i aşa, Happily Whatever After li se potriveşte doar fetelor deştepte.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here