Grand Central – Relatiile umane cu semnal de avertizare

0
582

Dacă şi-ar fi dorit un blockbuster asezonat cu popcorn din belşug atunci când a regizat Grand Central, Rebecca Zlotowski ar fi aruncat personajele triunghiului amoros format la poalele unei centrale din Rohn în mijlocul unor marşuri zgomotoase, în timpul cărora femeia adulterină sacrificată s-ar fi perpelit între datoria ecologistă şi dezertarea în tabăra confortului alături de amant, iar amantul şi viitorul soţ ar fi lăsat certurile pentru a se salva unul pe celălalt în faţa duşmanului exploatator ce îi obligă să accepte o muncă plină de pericole şi prost plătită…şi toate acestea însoţite de o coloană sonoră gravă şi înălţătoare, demnă de revenirea eroului din popor în orăşelul natal.

Dar aşa cum îi stă bine unui film cu pretenţii artistice, nivelul clişeelor este invers proporţional cu al radiaţiilor din jurul centralei, personajele îşi vorbesc mai mult prin tăceri, urmând să lase răspunsurile clare în cârca sugestiilor oferite de coloana sonoră ce amestecă lirismul scenelor amoroase (destul de cuminţi pentru cei ce aveau alte aşteptări văzând afişul) cu ameninţarea mută reprezentată de coşurile impunătoare ale centralei, de unde vine un duşman greu de observat. Deşi contrastul dintre construcţia industrială grandioasă ce domină regiunea şi nudurile reprezentate poetic ale celor doi amorezi clandestini întinşi pe iarbă ar fi putut anunţa liniştea dinaintea unei catastrofe apocaliptice menite să afecteze oaza vegetală unde se desfăşurau partidele senzuale ale personajelor, imaginea rece a centralei nu este decât o metaforă capabilă să coaguleze deşeurile unei vieţi fără perspective şi ale unor trăiri emoţionale cărora li s-au montat senzori care să detecteze libera lor exprimare peste limitele impuse de codul unei camaraderii egalitare între muncitorii ce trebuie să se ajute unii pe alţii ori de câte ori trebuie să cureţe locurile unde se adună deşeurile radioactive. De un astfel de cod al solidarităţii masculine depinde atât supravieţuirea novicelui Gary, cât şi a protectorului său, nimeni altul decât viitorul soţ al ispititoarei Karole, iubita secretă a lui Gary.

Înca de la primele scene, mai ales datorită coloanei sonore şi detaliilor atent plasate, începi să te prinzi că nu va fi un film dedicat unor dileme privind soarta ecologiei, adevărata centrală ameninţătoare fiind situată în universul interior al personajelor neîmplinite, însingurate şi fără prea multe alegeri în viaţă. Cu cât sirena centralei emite mai multe semnale privind greşelile umane ce pot duce la scurgerea deşeurilor, cu atât personajele sunt presate de timp şi nevoite să ia deciziile finale de parcă ar fi muncitorul necalificat fără alternative, resemnat în faţa unei perspective riscante pentru a nu muri de foame. O astfel de hotărâre importantă o presează şi pe Karole, prinsă între Gary şi Toni din cauza unui eveniment apărut brusc în viaţa ei, schimbându-i planurile întâlnirilor pe ascuns, în timp ce reacţiile unuia dintre protagoniştii triunghiului este contrară aşteptărilor unui spectator obişnuit să prezică atitudinile şi gesturile unui personaj în funcţie de semnalmentele sale.

Filmul îţi dezvăluie o Franţă lipsită de acea eleganţă a cafenelelor şi a marilor bulevarde, demonstrându-ţi că lipsa de perspective arată cam la fel peste tot. Dacă ar fi fost regizat acum cateva decenii, în Italia, Grand Central ar fi purtat influenţa grea a Neorealismului. Aceiaşi marginali captivi într-un decor dezolant, capabili să se bucure de acele amănunte ce le amână puţin abrutizarea într-un mediu ostil, încercând să se mintă că se pot înfrupta lacom din viaţă chiar şi atunci când o trăiesc de pe azi pe mâine în bodegi mizere şi în locuinte sezoniere improvizate. Dar în locul protagoniştilor din mahalaua postbelică pe unde se plimba Sophia Loren în rol de zeiţă a periferiei, asuprită de soarta crudă, apar la fel de voluptoasa Lea Seydox în roul seducătoarei cu aer de liceană plafonată, fără direcţie şi fără multe aşteptări de la viitor, şi protagonişti ce amintesc de tipologiile create în reclamele la bere ieftină, semn că imaginea săracului se număra printre puţinele aspecte pe care ţările din clubul select al bogăţiei şi cele de mâna a doua le au în comun.

De fapt, pelicula urmăreşte mai mult redarea unei imagini sociale reduse la scara unor emoţii şi relaţii ce pot scăpa de sub control prin ameninţarea unei explozii în interiorul triunghiului amoros. Tensiunile sunt atent dozate în câteva detalii expresive, ce pot resuscita interesul spectatorului fără prea multă răbdare în faţa unui film psihologic în care anumite scene sunt încetinite la timp, înainte să provoace o avalanşă de întâmplări ce ar plasa fimul în categoria peliculelor de acţiune lipsite de ambiguitatea ce îţi mai rezervă dreptul de a oferi propria interpretare.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here