Grudge Match – Noul blat al regelui comediei

0
366

Nu are a face cu filmul, nici cu boxul, ci cu Photoshop-ul: o primă funcție a lui Grudge Match e aceea de tutorial. Pasul unu: colajul. Se ia o poză oarecare cu Liz Taylor, se taie tărtăcuța partenerului divei, se lipește capul lui De Niro relativ tânăr deasupra. Pasul doi: se iau pozele cu De Niro sau cu Stallone și se aruncă pe coperta Rolling Stone sau Sports Illustrated. Nici nu trebuie să fie neaparat de acolo: dacă arată ca scăpate din elicopter, cu atât mai bine, așa era în anii ’70. Pentru orice anonimă cu cont de Facebook care se visează vedetă încă de pe băncile școlii, iată un exercițiu inspirațional! La fel ca în cazul oricărui alt film al cărui generic depinde de talentul unui tehnoredactor de a prelucra fotografii de familie vechi, dacă Grudge Match poate provoca admirație sau măcar mirare, acesta e unul din puținele motive.

Și în 2014, Stallone e nominalizat la Zmeura de Aur pentru cel mai bun actor, nu doar pentru acest film, ci și pentru Bullet to the Head și Escape Plan. De-a lungul anilor, creatorul lui Rocky a mai fost nominalizat de 24 ori și a câștigat premiul în 8 rânduri. Dacă în 2000, acesta a primit Zmeura de Aur pentru cel mai prost actor al secolului, Faceți pariurile (Grudge Match) e o bornă în cariera lui care ar trebui să-i dea speranțe că și-ar putea păstra titlul și în veacul următor.

Finalul lui Raging Bull, pe care Grudge Match îl citează, te îndemna să-i plângi de milă lui Jake La Motta. Ajuns stand up comedian, eroul din 1980 al lui Paul Schrader și Scorsese devine umbra celui care a fost. De la a-ți fi milă de personajul lui De Niro la a-ți fi milă de De Niro însuși nu e cale lungă: 34 de ani și multe, foarte multe comedii.

O scenă mai interesantă e cea în care Razor (Stallone) și Billy (De Niro) sunt îmbrăcați în costume sensibile la mișcare pentru un joc video. Salariul lor: în jur de 10.000 de dolari. Atunci când în cameră intră Billy, Razor dă să plece. Billy i se pune în cale, iar cei doi schimbă câteva replici care, ca mai toate replicile filmului, par să fi fost scrise de un figurant pentru un sandviș în plus. Înfuriați, se iau la bătaie, scena fiind înregistrată de senzori și redată pe un ecran aflat în spatele lor în timp real. Nu știu care vor fi fost intențiile regizorului Peter Segal (Get Smart, Anger Management), dar, într-un fel, Stallone și De Niro chiar sunt un fel de marionete, care dacă se bat, în acest film, în timp ce spun poante răsuflate, chiar o fac pentru bani. Singura diferență între ei și personajele lor: un onorariu mai mare.

Când Dante (Kevin Hart), promotorul luptei, încheie conferința de presă cu Respect, bitches!, Sally (Kim Basinger) răspunde cu o mutriță amuzată. E prima scenă în care o vedem, iar reaction shot-urile sunt specialitatea actriței în filmul ăsta. Dat fiind că mare lucru nu face, îi rămâne să răspundă cumva la ceea ce fac cei din jurul ei (Dante, Razor, Billy, fiul sau nepotul ei). Avem de-a face, totuși, cu un film testosterono-nostalgic, în care actori de pe vremuri fac lucrurile ca pe vremuri, deci nici nu e de mirare: decorative erau rolurile lui Basinger atunci, decorative sunt și acum.

De fapt, toate personajele au o particularitate și atât. Dincolo de ceea ce trebuie să facă pentru a evidenția acele calități sau defecte principale, nimeni nu mișcă niciun pai. Billy e un fustangiu pe care nu se poate pune bază. În trecut, s-a culcat cu Sally pe vremea când aceasta era prietena lui Razor, acum, nu e în stare să aibă grijă de nepotul lui nici câteva minute. Razor, pe de altă parte, e om cu toată lumea și are un suflet atât de mare, încât e loc în el și pentru artă. Mai mult, acțiunile lui sunt caracteristice atât pentru el, Razor, cât și pentru Rocky Balboa.

Stallone bea din nou mai multe ouă crude sparte într-un pahar, apoi aleargă în sus și-n jos, dă și primește o grămadă de pumni, dar jos tot nu cade (sau cade greu), pe scurt, face ce știe el mai bine. Ideea în sine de a aduce mai mulți actori bătrâni și de a-i pune în situații nespecifice vârstei lor e din capul locului interesantă, indiferent de execuție, Stallone știe asta prea bine, după trei serii Expendables. Fără să fie din cale afară de originală, nici situația în care două personaje care nu se suportă, dar sunt obligate să lucreze la un proiect comun nu e rea deloc. Având în vedere că e vorba de un film care se încheie cu o Mare Confruntare, nu e nimic în neregulă nici cu faptul că, la început, concurenții nu sunt din cale afară de performanți, dar după ce pun osul la treabă și se antrenează, ajung la final să impună respect. Doar că acești bătrâni morocănoși și semiramoliți care trebuie să lucreze în echipă chiar sunt din filme diferite. În ciuda comediilor recente ale lui De Niro, care mai echilibrează balanța, e ca și cum ar face un duet Robert Plant cu Pitbull. Doar unul merită să i se zică artist, dar amândoi se fac de râs.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here