Hamlet – Festivalul Internaţional Shakespeare

Unde: William Shakespeare
Cand: 30 Apr 2012
Ora:19:00
0
229

Pe 30 aprilie incepe Festivalul International Shakespeare, festivalul care ne ofera posibilitatea sa vedem teatru montat in alte tari, poate chiar piese din categoria revelatie precum Hamlet-ul din 2010 pus in scena de grupul american de avangarda teatrala, The Wooster Group.

Asadar, pentru cei dispusi sa experimenteze, Festivalul aduce la Bucuresti (in paralel se desfasoara si la Craiova) in perioada 30 aprilie – 2 mai trei spectacole create plecand de la piesele lui Shakespeare: Hamlet (Rusia, regizor Nikolay Kolyada), Romeo si Julieta (Lituania, regizor Oskaras Korsunovas) si Orô De Otelo (Danemarca, regizor Eugenio Barba).

In prima zi, pe 30 aprilie vom putea vedea o piesa jucata in limba rusa. Spectacolul Hamlet programat la Teatrul Odeon (Sala Majestic) este regizat de Nikolay Kolyada la Teatrul care ii poarta numele, un teatru alternativ din Ekaterinburg. Spectacolul este gandit ca o sarbatoare campeneasca din Evul Mediu, intr-o dezordine dionisiaca si un haos amoral. Rolul lui Hamlet va fi interpretat de actorul fetis al regizorului Kolyada, Oleg Yagodin.

Kolyada este cunoscut pentru spectacolele sale provocatoare. Pentru Hamlet a creat o Danemarca ce trăieşte după reguli de o moralitate îndoielnică şi de o frumuseţe precară, în care este ridicol să vrei să deosebeşti binele de rău, pentru ca omul este mânat doar de instincte primare. 

Distribuţia:
CLAUDIUS, rege al Danemarcei – Anton Makushin
HAMLET, fiul fostului rege şi nepotul actualului rege – Oleg Yagodin
GERTRUDA, regină a Danemarcei şi mama lui Hamlet – Irina Ermolova
POLONIUS, şambelanul curţii – Sergey Kolesov
LAERTES, fiul lui Polonius – Evgeny Chistyakov
OFELIA, fiica lui Polonius – Vasilina Makovtseva
HORAŢIO, prietenul şi confidentul lui Hamlet – Alexander Kuchik
ROSENCRANTZ – Konstantin Itunin
GUILDENSTERN – Sergey Rovin
FANTOMA tatălui lui Hamlet – Nikolay Kolyada
OSRIC – Ilya Belov
UN PREOT – Alexander Vakhov
ACTOR REGE – Sergey Fedorov
ACTOR REGINĂ – Vera Tsvitkis
GROPARI – Oleg Bilik, Alexander Sysoev
NOBILI, DOAMNE, OFIŢERI, OŞTENI, MARINARI, SOLI, SUITĂ – Svetlana Kolesova, Alisa Kravtsova şi toţi actorii din distribuţie.

Durata: 3h (cu pauză)
Preţ bilete: întreg 42.40 lei şi redus 21.20 lei (numai pentru elevi, studenţi, pensionari pe baza prezentării legitimaţiei sau talonului de pensie). Biletele se pot cumpara de la casa de bilete a Teatrului Odeon.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here