Hotel Iris – Erosul zgariat

0
451

Yoko Ogawa este una dintre cele mai apreciate scriitoare japoneze contemporane. În spaţiul internaţional împarte faima câştigată datorită romanelor traduse în zeci de limbi cu alt conaţional, Haruki Murakami. Deşi face parte din aceeaşi generaţie de autori niponi cu priză la publicul occidental, erotismul sumbru, angoasant, şi explorarea abisurilor sexuale din romanul Hotel Iris o apropie mai mult de un clasic al literaturii asiatice – Jun’ichiro Tanzaki.

Primele capitole ale romanului seamănă cu o plimbare într-o casă liniştită, puţin cam tristă din cauza fetei retrase, nevoite să renunţe prea devreme la bucuriile vieţii de liceu şi obligate de mama ei să lucreze la hotelui familiei pentru a economisi banii oferiţi unei recepţionere. Dacă mai eşti pasionat şi de pictură, vei avea tendinţa de-a ţi-o imagina pe Mari, protagonista romamului, ivindu-se dintre irişii pictaţi de Korin. Dar Mari nu face mulţi paşi spre acel paradis floral sugerat de titlu, în care să-şi apere delicateţea. Întâlnirea cu traducătorul de limbă rusă cazat la hotelul mamei ei va semăna cu descoperirea unei porţi secrete, ce-o va duce spre nişte subterane pe cât de întunecate, pe atât de ispititoare, ale sexualităţii violente. Este acea sexualitate niponă care îmbină obsesia pentru estetic şi pictural cu trimiterile spre tradiţiile îndepărtate, considerate şocante în lumea vestică.

Yoko Ogawa uneşte singurătăţile unui cuplu format din adolescenta Mari şi bărbatul trecut de prima tinereţe, captivat de practici erotice rare. Unde majoritatea fetelor de vârsta ei ar fi văzut numai riduri şi purtări masculine demodate, Mari descoperă o mare atracţie sexuală. Este fascinată de vocea matură a traducătorului şi de calmul sub care ghiceşte, treptat, urmele acelui eros tenebros în care va fi iniţiată meticulos. Jocurile de budoar devin riscante, dar supliciile îi produc voluptate adolescentei singuratice. De fapt, majoritatea fanteziilor puse în practică de cei doi aduc în acelaşi punct istoria personală, marcată de traume, şi trecutul colectiv japonez, nelipsind nici subtilele trimiteri spre tradiţiile samurailor, adaptate pentru comenzile sexuale dictate de amantul mult mai experimentat. Bârfele despre trecutul iubitului mai bătrân o incită în loc să o sperie. O explicaţie facilă pentru acceptarea unor fetişuri bizare ale traducătorului ar fi legată de relaţia cu mama ei, în care Mari este folosită, niciodată respectată sau iubită.

Mulţi critici s-au grăbit s-o prezinte pe Mari ca fiind întruchiparea niponă a Lolitei sau a protagonistei din romanul Amantul, scris de Marguerite Duras, dar asemănarea este forţată. Zorii feminităţii din adolescenta explorată de Yoko Ogawa trimit spre o zonă diferită, greu accesibilă occidentalului care s-a obişnuit să vadă întreaga literatură prin lentilele clasicilor europeni. Aşa-zisa Lolită din romanul scriitoarei japoneze iniţiază ritualul de curtare, fără a bănui evoluţia cu accente masochiste a relaţiei cu amantul misterios, despre care slujnica de la hotelul mamei sale povestea că şi-ar fi omorât soţia. În relaţia instinctuală şi toridă înfiripată între cei doi, rolul dominatorului este jucat, inconştient, atât de bărbatul matur, cât şi de adolescenta sedusă, aparent lipsită de apărare, dar capabilă să transforme un om cu talentul autocontrolului într-un dependent emoţional.

În ciuda jocurilor din casa izolată a traducătorului, unde Mari este sedusă, apoi coborâtă la statutul de sclavă, de obiect al fanteziilor, romanul nu este o înşiruire de scene sado-maso. Dimpotrivă, Yoko Ogawa urmăreşte mai mult ecourile psihologice ale gesturilor din relaţia de cuplu, precum şi monologurile adolescentei, prin care îşi dezvăluie copilaria, frustrările din relaţia cu mama sau impresiile şi trăirile din momentele petrecute alături de iubitul său. Citind romanul, vei fi atras de stilul autoarei capabile să completeze acea reţetă japoneză în care vulgaritatea este ocolită prin dublarea senzaţiilor lubrice de monologul profund al personajelor centrale. Poţi considera legătura dintre Mari şi amantul matur drept una patologică, deviantă şi lipsită de profunzime, sau o complicitate în care fragilitatea începe să elibereze trăiri afective stridente, acoperite de o reflecţie asupra motivelor din spatele relaţiei stăpân-dependent.

Dacă eşti un cititor obişnuit cu scriitura japoneză feminină, adolescenta din cartea lui Yoko Ogawa îţi poate aminti de protagonistele ce preferă calea supliciilor emoţionale disecate în tăcere, din romanele altei prozatoare nipone contemporane – Mari Akasaka.

foto: Masao Yamamoto; www.thequietfront.com/www.basearts.com

Humanitas Fiction, 2014

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here