Human Capital – Cotatiile de la bursa remuscarilor

0
301

Human Capitaleste intersecţia unor personaje care, dacă ne luăm după nişte calcule meschine, nu ar fi trebuit să se afle în preajma locului nefast ce le-a zguduit existenţa din Olimpul high-life-ului în varianta italiană. Conform aşteptărilor sociale nerostite, dar subînţelese, o liceancă sexy nu l-ar fi părăsit pe iubitul cu maşină de teren, care în mod normal nu ar fi ratat marele premiu al liceului (oferit până la urmă unei fiice de imigranţi) şi nu s-ar fi certat astfel cu tatăl dezamăgit, având pretenţii de mascul dominator ce se vrea oglindit în reuşitele odraslei competitive. Şi tot conform acestor legi nescrise, agentul imobiliar complexat nu ar fi ajuns să joace tenis cu geniul malefic al unui fond de investiţii dubios, riscând să-şi piardă agoniseala de-o viaţă, furat de succesul avut de grupul băieţilor descurcăreţi şi câştigători, mereu siguri pe ei. Şi nici soţia bărbatului perfect nu ar fi deviat de la traseul clasic al căsnicei de lux, cuprins între vila burgheză şi luxosul salon de înfrumuseţare, pentru a vedea un teatru în paragină, de care i se face milă şi pe care vrea să-l cumpere, în amintirea vremurilor apuse, când se juca de-a studenta la actorie.

Când toate aceste personaje deviază de la traseul unei existenţe previzibile, doi oameni au de suferit. Despre unul aflăm câte ceva la începutul filmului. Este vorba despre singurul aflat la locul ce i se potrivea, dar care ajunge să fie lovit de maşina celui ce în mod normal nu s-ar fi aflat la volanul ei. Nu descoperim cine este acest şofer ghinionist decât spre finalul peliculei, deoarece o dezvăluire timpurie ar fi dat peste cap încercarea (destul de inspirată) a regizorului Paolo Virzi de a se folosi de un scenariu greu de intuit, deşi preia o temă veche de când lumea împărţită în burghezii cu ifose de nobili şi plebei- încercarea noilor îmbogăţiţi de a scăpa fără să-şi asume consecinţele unor imprudenţe.

Human Capital, al cărui titlu ironizează obsesia parveniţilor pentru însuşirea unui limbaj elevat, care să le asigure o reputaţie impecabilă în faţa partenerilor de afaceri, poate fi considerat o comedie umană contemporană. Descoperi în filmul realizat de Paolo Virzi toate acele tipologii ale unei societăţi ce naşte şarlatani, cu mar fi arivistul fără scrupule, care manipulează, îşi stoarce victimele de bani, după ce speculează nivelul scăzut al stimei de sine, apoi le ignoră afişând grimasa dispreţului specific exemplarului reuşit faţă de cel născut pentru a fi învins, conform unui darwinism adaptat la relaţiile de business. Unui astfel de model uman i se adaugă soţia nefericită, la rândul ei trasă pe sfoară, odrasla de gen masculin, de la care se aşteaptă victorii mărunte, ce asigură viitoarele reuşite, demne de un tată de succes, şi aspirantul naiv, la rândul său un parvenit ce şi-a ratat ascensiunea. Totuşi, nu pentru ei au fost pregătite nişte consecinţe dramatice, ci pentru cei rămaşi în afara acestei comedii, dornici să nu fie contaminaţi de ipocrizia celor obsedaţi de putere, câştig şi reputaţii construite pe nisipuri mişcătoare.

Deşi filmul începe cu accidentul căruia îi cade victimă omul simplu, ce servea la petrecerea unor nouveaux riches, ca apoi să fie băgat în coma de maşina unuia dintre ei, regizorul îi trimite drama undeva în fundalul tapetat cu articolele unui ziar cu fapte perisabile, al căror impact emoţional durează cel mult o zi. Nu starea celui rănit este importantă şi nici dilemele interioare ce zguduie conştiinta personajelor, obligate să-şi asume consecinţele. Adevăratul subiect al filmului este de fapt tragedia celor ce mimează viaţa în decoruri pompoase, reducând-o la nivelul minimalist al unor speculaţii bursiere. Fiecare pariază pe căderea şi pe falimentul celuilalt, iar protagoniştii devin nişte veritabili agenţi de bursă, împărţiţi în doua tabere: copii şi părinţi. Deşi împart acelaşi spaţiu locativ pentru aceste tranzacţii de la bursa de valori emoţionale disimulate, ajung să trăiască în lumi paralele şi nu de puţine ori adolescenţii rebeli îşi asumă mult mai bine consecinţele riscurilor decât adulţii.

Partea inspirată a scenariului ce poate face din Human Capital o poveste demnă de luat în seamă, în ciuda temei arhiprezente în filmele ultimului deceniu, este mutarea centrului de greutate de pe consecinţele imediate ale accidentului pe drama individuală traită de fiecare personaj. În loc să prezinte un efort colectiv al părinţilor de a drege faptele copiilor alintaţi, Paolo Virzi rupe firul cronologic al acţiunii în trei viziuni diferite asupra faptelor, încât ai impresia că fiecare personaj te invită în maşina lui, pentru a vedea, prin acelaşi parbriz, faptele din unghiul din care priveşte el. După ce filmează evenimentele din locul unde se află fiecare protagonist, regizorul te sfătuieşte să le derulezi pe nişte ecrane paralele, obligându-te să amâni verdictul.

Regizorul face din momentul accidentului o bornă care delimitează trecutul de prezent. Marea parte a faptelor vin din acel trecut devenit o înşiruire de episoade ce se împing unele pe celelalte, asemenea pieselor de domino ce vor duce spre momentul nefast, diluând însă previzibilitatea cauzală în favoarea unei concentrări asupra viziunii personale referitoare la dramele umane. Tocmai această împărţire în mai multe perspective a planului central favorizează schimbul afectiv dintre spectator şi personaj, asigurând ingredientul cathartic nelipsit dintr-un film capabil să te mişte – participarea empatică, indiferent de nuanţele ei.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here