In Transit – Trenul, un bun terapeut

0
512

Empire Buildereste pentru America de Nord ce este Transsiberianul sau Orient Express pentru Europa, dar în varianta mai accesibilă, pentru oamenii simpli. Acel tren care străbate distanţe lungi şi îţi oferă nişte privelişti spectaculoase, demne de transformant în fotografii de artă. Trenul Empire Builder străbate una dintre cele mai aglomerate rute, care leagă Estul Statelor Unite, printre care şi oraşul Chicago, de parte de Nord-Vest, traversând zone precum Dakota de Nord, Minnesota sau Montana, şi trecând pe lângă marile lacuri glaciare, rezervaţii, câmpuri de petrol, ţinutul amerindienilor şi al legendarelor preerii, până în Seattle. Această rută, care aminteşte de America primilor europeni ce vânau curcani şi care au lăsat moştenire Tranksgiving Day, i-a inspirat pe regizorii Albert Maysles, Lynn True, David Usui, Nelson Walker III şi Benjamin Wu să realizeze documentarul In Transit, premiat în cadrul Festivalului de Film Tribeca, în 2015.

Deşi parcurge unul dintre cele mai frumoase trasee din lume, Empire Builderdin acest documentar nu înseamnă doar peisaje care îţi taie răsuflarea, desprinse parcă din romanele cu indieni sau din filmele avându-l pe Kevin Costner în rolul principal, cum ar fi Cel care dansează cu lupii. Acest gen de tren este un colaj format din poveşti de viaţă la fel de impresionante precum peisajele. Unele sunt amuzante, altele cutremurătoare. Unele întâlniri din tren seamănă cu discursul motivaţional, dar nu al unui trainer venit să le arate unor oameni de afaceri calea spre succes, ci al unui bărbat ce i-a stat alaturi lui Martin Luther King şi care vrea să îi insufle curaj altuia aflat la început de drum, care a trăit copilăria unui orfan şi care ar vrea să fie un tată mai bun pentru copiii lui.

Lor li se alătura o femeie, care, asemenea primilor europeni veniţi în America, a învăţat să vâneze pentru a-şi hrăni copiii, un urmaş al amerindienilor, care vede în peisajele ce-i amintesc de copilăria în inima naturii un bun prilej pentru a-şi pune ordine în gândurile ce se învârt în jurul unei crize de cuplu, o femeie pe cale să nască, alta care deja a născut patru copii metişi având patru taţi diferiţi şi care se teme de prejudecăţile celorlalţi, incapabili (lasă ea de înţeles) să vadă şi mama grijulie din spatele oii negre fugite de acasă când avea cincisprezece ani. Nu lipsesc nici dramele tinerei generaţii, spuse de un student care vrea ca mama lui să fie mandră de el după ce l-a crescut fără ajutorul cuiva, de fiica unor hipioţi care şi-a luat viaţa în piept, de tânărul care a dat oportunităţile unui mare oraş pe mica localitate natală, unde îl aşteaptă, de mai bine de opt ani, prietena lui din liceu, sau de cei debusolaţi, care lasă în urmă ţinutul natal pentru a lucra în zona câmpurilor de petrol, unde spera ei că se vor îmbogăţi, aşa cum visau strămoşii lor ajunşi în Vestul Sălbatic pentru aur.

Regizorii au optat pentru o alternanţă între peisajele montane şi momentele în cel ce filmează se concentrează exclusiv asupra unuia dintre pasageri, pentru a-i surprinde confesiunea. Te va impresiona trecerea insipirată de la imaginile picturale, văzute pe fereastră, la varietatea de portrete adunate în acelaşi tren, încât ai impresia că eşti, la rândul tău, un călător şi un ascultător al celorlalţi pasageri având poate aceleaşi probleme de viaţă prin care ai trecut şi tu. Îţi vine să-i zici mamei cu patru copii, fugite de acasă la cincisprezece ani, că mai toţi adolescenţii sunt consideraţi o oaie neagră atunci când se revoltă şi că nu trebuie să se teamă de criticile familiei încuiate atâta vreme cât este un părinte atent la nevoile copiilor ei, să îi spui bărbatului căruia îi este dor de copilul supărat pe el de când a plecat să lucreze departe de familie că drama lui este des întâlnită la un ocean distanţă, undeva în România, şi să îl feliciţi pe unul dintre angajaţii din Empire Builder care, în loc să-şi dorească să ia lumea în stăpânire, ca mai toţi vecinii lui din oraşul înzăpezit uitat de lume, a ales, încă din copilărie, să o străbată, chiar dacă familia şi prietenii luau în râs ambiţia lui măruntă de a fi un simplu controlor de bilete, dar unul în Empire Builder, te-ar corecta el.

Deşi îşi pun pe tavă secretele şi amintirile dureroase, stânjenitoare, care ar putea atrage blamul celor din jur, călătorii găsesc printre străini o intimitate emoţională pierdută însă printre cunoscuţi, asa cum i se întâmplă şi uneia dintre pasagere, care, abia în Empire Bulider este doar Ea, nu soţia, nu doar mama, fiica, sora cuiva. De numele ei nu mai este ataşată o altă etichetă ce-i atestă apartenenţa, călătorii pe care nu îi cunoaşte fiind interesaţi doar de persoana din faţa lor, nu de ceilalţi apropiaţi, ce şi-au însuşit-o de parcă ar fost o proprietate. Această intimitate afectivă este menţinută şi de modul în care a fost filmat documentarul. Deşi este foarte aproape de ei, camera de filmat nu este intruzivă, păstrând acea demnitate a oamenilor ce au trăit drame apăsătoare şi care încă mai au puetrea să se bucure de frumuseţea peisajelor, de compania semenilor, fără a-şi lăsa psihicul mutilat de pierderi.

Confesiunile şi visurile împărtăşite nu par îndreptate către spectator, deşi ajungi să empatizezi cu aceştia, ci spre tren. Ai impresia că trenul este însufleţit, apoi transformat într-un terapeut călduros, plin de compasiune, iar această perspectivă asupra călătoriei a fost exprimată cel mai bine de unul dintre pasageri care, aproape răpus de nişte dependenţe în care a încercat să îşi înece simptomele şi emotiile asociate tulburării de stres post-traumatic, vrea să mai vadă, măcar o dată, peisajele tăcute de la geamul unui tren ce poate cuprinde acea diversitatea umană, în toate splendoarea (dar) şi durerea ei.

Empire Builderuneşte cele două Americi: America mereu în mişcare, a marilor aglomerări urbane, dar şi a exploatărilor de petrol, ce distrug natura, şi acea Americă sălbatică, din romanele secolului al XIX-lea, în care omul alb încerca să înţeleagă sau să învingă o lume străină, de neîmblânzit. Ai impresia că ieşi din timp când vezi peisajele nealterate sau că trenul se joacă mai ales cu simţul orientării în timp şi spaţiu al pasagerilor ce se urcă la marginea unei metropole şi se trezesc în liniştea sălbatică a ţinuturilor unde strămoşii lor au fost întâmpinaţi de indieni. Poate sunt îndreptăţiţi să se simtă debusolaţi sau prinşi într-un trecut netrăit de ei, ci de alţii. O parte din apucăturile strămoşilor au revenit în prezentul lor: goana după un trai mai bun, doar că febra aurului a fost înlocuită de febra ţiţeiului, şi fuga spre un ţinut mai sigur, dar spre deosebire de pelerinii îmbarcaţi pe Mayflower, aceşti călători ai zilelor noastre nu fug de persecuţiile sociale sau religioase, ci de violenţa domestică sau de singurătate, iar în locul imnurilor pioase, li s-ar potrivi mult mai bine versurile piesei Snow, a formaţiei Red Hot Chili Peppers, dacă tot străbat ţinuturile albe.

In Transit a fost proiectat în cadrul Hip Trip Travel Film Festival, ediţia din 2015.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here