Inceteaza cu minciunile tale – Prima iubire se poate salva prin scris

0
734

Philippe Besson are toate şansele de a deveni scriitorul preferat al celor pentru care paginile unei cărţi rămân singura cale de a mai recupera amintirile despre marile iubiri destrămate. A dovedit-o cel mai bine într-un alt roman tradus în limba română – Rătăcitori prin Lisabona. Doar că-n noul roman tradus – Încetează cu minciunile tale – marea iubire nu poate fi asumată în perioada în care este trăită, adolescenţa. Nici măcar declarată faţă de prietenii apropiaţi. Această iubre este considerată un tabu periculos, ce poate duce la pedeapsa maximă într-o lume ordonată: excluderea.

Autorul, devenit narator, şi iubitul său, Thomas, decid să înăbuşe, în public, orice amănunt ce ar putea da de înţeles că ei sunt mai mult decât simpli colegi ai unui liceu provincial. Ostilitatea celor din jur riscă să fie pe măsura trăirilor intense ce îi unesc. Aşadar, scufundă în clandestinitate ceea ce pare imposibil de ascuns: acea primă iubire din adolescenţă, sălbatică şi zguduitoare la nivelul conştiinţei. Iar iubirea din acest roman avea toate şansele pentru a evolua precum o tornadă, atât pentru cei doi, cât şi pentru mica localitate unde trăiau. Ar fi putut deveni acea furtună ce adună în trecerea ei iluzii sparte zgomotos, frici din care se nasc reacţii ostentative sau euforia ce trece dincolo de limitele intimităţii când se ia la trântă cu dezaprobarea celorlalţi. Însă cei doi reuşesc să tacă în public, deşi întâlnirile au acel amestec strident dintre vertijul erotic, exuberanţa posedării fructului interzis şi o senzualitate melancolică asociata unei iubiri ce nu poate fi trăită liber.

Cea mai mare nedreptate care i se poate face acestui roman este catalogarea lui drept unul de nişă, înţeles doar de persoanele gay sau de cei lipsiţi de prejudecăţi în faţa alterităţii. Fiecare pagină îţi demonstrează că ai în faţă unul dintre cele mai sensibile şi bine scrise romane despre orice iubire din perioada adolescenţei, ce trece dincolo de împărţirea oamenilor în heterosexuali şi gay. Modul în care îşi trăiesc povestea scurtă de iubire cei doi protagonişti este unul universal.

Naraţiunea la persoana I, ce transformă romanul într-un omagiu confesiv adus celui ce nu mai este, oglindeşte impresiile, gândurile şi trăirile foarte multor oameni ce au trecut prin adolescenţă. O vârstă în care dorinţa de a încălca norme rigide se mai învecina, uneori, cu teama de inadecvare, de reacţiile colective. De fapt, povestea dintre cei doi liceeni – unul care avea toată viaţa înainte şi care alege să devină scriitor, celălalt, pe nume Thomas, care a preferat să-şi nege sinele, să rămână captiv într-o aşezare tradiţionalistă pentru a se îngriji de ferma părinţilor – este una despre oscilaţia dintre propriile sentimente, care se cer a fi recunoscute în procesul de formare a unei identităţi, şi mascarea lor de dragul aprecierii colective, a integrării, vitale în perioada adolescenţei. Titlul romanului capătă una dintre cele mai dureroase conotaţii, pe măsură ce te apropii de sfârşit. Sunt nişte conotaţii oferite de toate efectele dure ale fricii de a deveni cine eşti de fapt, de a fi tu însuţi şi de a a-ţi asuma firescul înţeles drept nevoia de tandreţe, indiferent de persoană aleasa pentru a o întruchipa.

Chiar dacă ai în faţă o dramă ce pare să vizeze doar o anumită comunitate, una marginalizată, elementele ce duc la amplificarea ei vorbesc despre noi toţi, aşa cum suntem sau am fost în perioada maturizării. Intoleranţa colectivă în raport cu dorinţele individuale, teama de propriile trăiri, ezitarea în a recunoaşte atracţia faţă de o persoană ce poate fi respinsă de grup sau de mediul social pot fi întâlnite în multe iubiri adolescentine, indiferent de orientarea sexuală a partenerilor. În câte filme sau cărţi nu am întâlnit poveşti în care lui îi e teamă să recunoască atracţia pentru ea deoarece nu face parte din liga lui, sau în care ea face totul pentru a masca sentimentele faţă de băiatul ironizat de grupul ei de prietene.

Romanul lui Philippe Besson te cucereşte încă de la primele pagini, aşa cum o fac romanele despre iubirile adolescentine ce au urmări pe termen lung. Dar o face într-un mod neaşteptat. Nu găseşti în romanul său acea adolescenţă gălăgioasă, plină de reacţii vijelioase, ce mătură totul în cale, mai ales când intervin detalii cu potenţial scandalos la nivelul unei comunităţi restrânse. Farmecul romanului se ascunde în plăcerea furată, care încalcă regulile pe cât de frenetic, pe atât de discret. Regăseşti voluptatea unei iubiri ce împarte realitatea în două: realitatea trăită separat de fiecare protagonist împreuna cu toţi ceilalţi, la petreceri, în familie, în sala de clasă ori pe holurile liceului, şi realitatea personală, împărtăşită doar cu persoana ce devine sursa trăirilor interzise. Această scindare devine subiectul multor pagini pe care le vrei aprecia datorită consistenţei psihologice a observaţiilor.

Pe lângă obstacolul reprezentat de tabu, în roman mai apare unul, care leagă personajele de lumea tuturor cititorilor. Este obstacolul ce amplifică orice iubire desfăşurată sub ameninţarea timpului şi a drumurilor ce se vor despărţi. Thomas, iubitul naratorului, ştia că examenul de Bac este sabia lui Damocles. Că până la urmă el va rămâne la ferma părinţilor, iar partenerul său va pleca. De fapt, naratorul este singurul ce are şansa plecării dintr-un loc tern pentru oamenii cu planuri de viaţă. Thomas este atras de viitorul scriitor tocmai datorită statutului de adolescent ce va reuşi în viaţă după terminarea liceului, iar statutul invidiat are forţa unui afrodiziac în sporirea atracţiei. Acest detaliu va învălui relaţia în aura irezistibilă a iubirii ce rămâne intactă peste ani tocmai pentru că a stat, la un moment dat, sub semnul efemerului. Exista o voluptate datorată unui timp neprietenos cu adolescenţii cărora această vârstă le dă impresia că devine apogeul intensităţii afective, dincolo de care îi aşteaptă plafonarea conformismului impus de responsabilităţile omului matur.

Romanul mai are o calitate: aceea de a-ţi prezenta un adolescent care nu se teme să recunoască faţă de el însuşi trăirile inflamabile în ochii celorlalţi. Varianta din adolescenţă a lui Philippe Besson te va face să-ţi spui că ţi-ar fi plăcut să-l fi avut pe scriitor în grupul de prieteni din liceu. Are curajul dublat de profunzime. Refuză conformismul de dragul popularităţii. Nu se ia după turma intolerantă ce-i bănuia orientarea sexuală. Nu crede în prejudecăţile ce vizează definiţia păcatului suprem. Şi, mai presus de toate, nu se teme să-şi exploreze sentimentele ce-i pot atrage blamul colectiv. De fapt, adolescentul care va deveni scriitor şi va spune povestea lui Thomas nu va denunţa niciodată teama fostului iubit, care s-a prefăcut în relaţiile sociale, optând să rămână în comunitatea închisă a locului natal, pentru a-şi întemeia o familie tradiţională.

Frica lui Thomas nu se transformă în laşitate. Nu este dispreţuită în amintirile derulate în acest roman. Iubirea din adolescenţă se păstrează nealterată şi devine fertilă pentru cariera de scriitor. De aceea poţi considera acest roman una dintre cele mai frumoase revizitări ale adolescenţei, acea adolescenţă care invită la profunzime, la dialoguri îndelungate cu sine, la împăcarea cu toate contradicţiile fiinţei umane.

Citeşte şi Celălalt pe care-l adoram – Bărbatul care putea avea totul

Celalalt pe care-l adoram – Barbatul care putea avea totul

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here