Inima arsa – Omul s-a nascut nomad

0
461

Amintirea vremurilor nomade este mai puternică decât orice.Propoziţia memorabilă ce uneşte toate experienţele protagoniştilor din cele şapte povestiri incluse în volumul Inimă arsă, dar mai ales ale personajelor feminine greu încercate de propriile rătăciri prin oraşe străine, prin amintirile unui ţinut exotic unde copilăria a durat prea puţin înainte de a se transforma brusc într-o adolescenţă pe buza prăpastiei. Pentru Le Clezio, scriitorul dezrădăcinaţilor aflaţi în căutarea unui paradis pierdut, nomadul este acela care merge din loc în loc pentru a fugi de sine însuşi, abandonându-se încercărilor riscante, distructive şi fără cale de întoarcere în locul de plecare, nici măcar pentru o scurtă revedere.

Fie că este vorba despre Kalima, femeia din Tanger eşuată pe străzile rău famate ale Marsiliei, Pervenche, a cărei viaţă liniştită dintr-o mahala mexicană este ştearsă brutal odată revenită în Franţa, când intră în cercul unui fotograf dubios şi al unui amant ce se dovedeşte a fi mai degrabă un proxenet de ocazie ce mizează pe dependenţa emoţională a victimei, despre străina cu plete de aur ivită printre siluetele fantomatice din Petra, ce populează imaginaţia unui copil orfan, sau despre Maramu, idealul exotic al unui adolescent abia intrat în viaţă, personajele feminine create de Le Clezio îţi vor vorbi despre un soi aparte de nomadism, unul interior. Prin acest tip de nomadism, protagoniştii lui J.M.Le Clezio se îndepărtează de ei înşişi pentru a încerca experienţe tari, unele toride, altele eliberatoare sau, dimpotrivă, fatale. Pentru ei, această perpetuă fugă de sine pare o vocaţie, o datorie de care nu pot scăpa, de parcă ar fi un ritual periculos de iniţiere într-o lume bizară, dar ispititoare, cu toate umbrele ei ameninţătoare, cu toate fiinţele hrăpăreţe din porturile decadenţei care abia aşteaptă să devoreze alt rătăcit(or).

Despre acea chemare nomadă ce a supravieţuit în adâncurile omului contemporan asemenea unui animal subacvatic preistoric, adaptat în tăcere la noul mediu şi camuflat pentru a scăpa de nevoia de confort devenită prădătorul ce alungă vraja necunoscutului, aminteşte cel mai bine povestirea În căutarea aventurii. Pare un poem în proză, cu trimiteri la Rimbaud, Kerouac sau Nadja lui Breton. Îţi face poftă de acel dor de ducă de care te lăsai mistuit în adolescenţă, atunci când visai să iei la pas zonele interzise ale oraşului, să-i cauţi pe străinii ce te captivau printr-o biografie rebelă, sau, dacă ai fost un copil visător, îţi aminteşte de momentele în care îţi închipuiai călătorii printre dunele ţinuturilor îndepărtate, unde stau ascunse popoarele cu măşti de antilopă şi cu aripi de fluture.

Odată descoperită vocaţia de călător spre oriunde şi spre nicăieri, personajele celor şapte povestiri ale volumului nu mai au voie să se întoarcă în locul stabilităţii, unde timpul nu ştia să curgă. Este locul din care pleacă, locul ultimelor clipe de inocenţă invocate în rarele clipe de luciditate din timpul degradării prin cartierele fierbinţi ale periferiei unde mişună marginalii, dar, mai ales, locul în direcţia căruia nu mai au curaj să privească după ce ajung să Se privească în oglindă. Kalima, vânzătoarea de plăceri atacată pe străzile din Marsilia nu mai poate privi spre Tanger, oraşul alb a cărui dogoare şi miresme stridente îi apar în memorie când bate străzile unui loc străin. Ţinutul exotic părăsit este precum iluzia optică nemiloasă cu însetatul ce străbate deşertul visând la oaze. Asemenea Kalimei şi eroinei din povestea ce dă şi titlul volumului, majoritatea călătorilor din lumea lui J.M. Le Clezio sunt condamnaţi la naufragiu, nu înainte de a-şi lăsa amintirile în drumul unui observator îndepărtat, ce le spune povestea, aşa cum un călător obosit renunţă la un rucsac mult prea greu, ce se dovedeşte a fi inutil exact când periplul dureros ajunge aproape de final.

Totuşi, în ciuda unor poveşti sfâşietoare, drama este domolită de lirismul nostalgic prelins ca un fir de apă ce se încăpăţânează să dispară în ariditatea pârjolită de tragedii, încât ai putea asemăna unele povestiri cum ar fi Hotelul singurătăţii sau Vânt de miazăzi cu melodiile Cesariei Evora, în care acel saudade intraductibil transmite o tristeţe stranie ce reuşeşte să aline, să purifice, să le redea o demnitate pierdută călătorilor ce nu s-au mai întors. Dacă te simţi zdrobit de povestea unor protagoniste ce renunţă la lupta cu propria destrămare, îţi mai rămâne povestea Trei aventuriere, ale cărei personaje sunt singurele ce mai pot zări o cale de a trăi cu propria rătăcire, evitând căderea în prăpastia unor experienţe sordide.

Prozele din Inimă arsă lasă în urma lor compasiunea exprimată în surdină, mai mult simţită, asemenea unui cântec nostalgic într-un dialect necunoscut, dar ale cărui sunete îţi trezesc empatia faţă de tristeţea unor personaje dintr-o lume necunoscută ţie. J.M. Le Clezio este capabil să rădea acea lume îndepărtată printr-o sensibilitate demnă de o poezie sfăşietoare, devenind o lume cu ale cărei tipologii umane ajungi să rezonezi chiar şi atunci când nu ai trecut prin experienţe similare. Nu vei găsi o acţiune coerentă în aceste povestiri în care dramele şi întâmplările se lichefiază în pasaje melancolice. În schimb, vei avea parte de o lectură ce invită la o intimitate emoţională cu personajele ce-i simbolizează pe acei marginali care provin din rândul dezrădăcinaţilor ce nu mai cred în recuperarea propriului trecut, unde şi-au abandonat şi paradisul personal.

Romanul poate fi comandat aici.

  

Editura Art, 2012

imagini: Salvador Dali (www.facebook.com/RestaurArs)/ Przemek Krawczyński (Art People Gallery/facebook)

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here