Inside Llewyn Davis – cautare de sine versus existenta

0
452

Cel mai recent film al fraților Coen, Inside Llewyn Davis, contrazice  așteptările publicului.  Cei doi – Ethan și Joel Coen – deopotrivă scenariștii filmului, s-au inspirat din memoriile postume ale lui Dave Van Ronk, un cântăreț american de folk. Urmărind evoluția lui Llewyn Davis, cântăreț din Greenwich Village care caută afirmarea muzicală, frații Coen dau naștere unui film lipsit de pretenții moralizatoare, care nu satisface dorința audienței de finalitate și de happy-ending. 

În Greenwich Village, în 1961, Llewyn Davis se străduiește să-și construiască o carieră în muzică. Într-un context în care muzica lui nu trezește interes, el trăiește din reprezentanții minore în fața unor audiențe mărunte. Trăiește pe canapelele altor oameni, nu are bani de haine de iarnă, dar refuză ideea de a exista și atât. Nu face compromisuri, ca atunci când Bud Grossman îi propune să facă parte dintr-o trupă. Trecutul lui Llewyn, pe care n-a reușit să-l depășească, cuprinde colaborarea într-o trupă cu un anume Mike, care s-a sinucis. Ajunge, în final, să facă ceea ce refuza acerb înainte – se întoarce în marină; se hotărăște să „existe”.

Nereușita lui Llewyn nu poate fi atribuită doar mediului; deseori, el este cel mai puternic obstacol din calea afirmării sale. Nu reușește să gândească în perspectivă; nu se gândește la viitor, tocmai pentru că nu are o minimală reprezentare conceptuală a acestuia. Trăiește de pe o zi pe alta, dar supraviețuirea lui zilnică este impregnată de aventuri comice, majoritatea având drept protagonistă o pisică.

Llewyn Davis este construit ca fiind opusul arhetipului eroului american. Nu gândește și nu acționează după cum ne-am aștepta. Frații Coen se joacă cu mintea noastră și realizează fix inversul a ceea ce experiența filmică ne-a învățat ca fiind veridic. Llewyn este neobișnuit în sine și nu urmează un traseu predefinit de complăcerea societății în modele mincinoase. Cântărețul nu are revelații care să-i schimbe radical viața și să-l propulseze în succes așa cum ne-am aștepta. Dimpotrivă, obosit, recurge la alternativa de „doar a exista” și se întoarce în marină. Nu știm dacă acesta va fi punctul final al evoluției sale – frații Coen nu sunt interesați să dezvăluie o finalitate a experienței lui Llewyn.

Mai mult, filmul nu are pretenția de a avea o morală. Nu ni se transmite ideea că trebuie să ne urmăm visul, indiferent de obstacole – așa cum ar fi frumos. Llewyn face asta, până într-un anumit punct, dar ambiția afirmării are un alt fundament în cazul lui. Refuzul său de a avea o existență banală, de a se topi în normal, nu îl ajută să evolueze, ci îl face să fie inert. 

Oscar Issac, actorul ce-l interpretează pe Llewyn Davis, joacă împreună cu Justin Timberlake și Carey Mulligan. Constituția lui Llewyn intră într-un deazcord haios cu Jim (Justin Timberlake), care compune cântece ușurele, sărace în sensibilitate – spre deosebire de cele ale lui Davis. Jean (Carey Mulligan) cântă împreună cu Jim și are o aversiune forțată față de Llewyn, în special din cauza nepăsării lui. Frații Coen nu au făcut exces din prezența lui Justin Timberlake, ci l-au plasat inteligent în momente în care discrepanța dintre Jim și Llewyn să iasă în evidență.

Alegerea actorilor a fost gândită înțelept de către cei doi Coen. Oscar Isaac este absolvent al Juilliard School, conservator din New York. Carey Mulligan iarăși are experiență muzicală, iar Justin Timberlake nu mai are nevoie de prezentare. Nu știm dacă alegerea lui are o tentă ironică: Timberlake nu are un fond educațional în domeniu – dar are succes cu muzica sa –, pe când Isaac este absolvent al unui conservator de prestigiu, dar nu are o carieră de sine stătătoare. Analogie cu ceea ce se întâmplă în film? Poate.

Repertoriul muzical al filmului este divers, de la cântece folk interpretate de Oscar Isaac, la muzica clasică a lui Mozart, Mahler, Beethoven, Chopin sau Schumann. De asemenea, nu lipsește nici Bob Dylan cu a sa melodie Farewell.

Filmul fraților Coen este, în concluzie, o surpriză plăcută, drept pentru care a și primit Premiul Juriului la Cannes în 2013. Cei doi se dezic de tipare și nu vor să facă pe plac construind amăgiri. În final, poate că mulți se vor simți furați de iluzia de evoluție pozitivă înspre un happy-end. În multitudinea de filme americane vânzând minciuni frumoase, Inside Llewyn Davis este o gură de aer proaspăt. 

Am văzut filmul în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest.

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here