Intimitate si alte povestiri – Infidelitatea necesara

0
1383

Intimitate este genul de roman incomod care ajunge să fie liniştitor pentru cititorul actual ce îşi (re)găseşte libertatea personală vitală acolo unde alţii văd egoism, decădere, imaturitate şi dezmăţ.

Prin acest roman-cult, Hanif Kureishi îşi asumă îndrăzneala de a lăuda plăcerea în cea mai sinceră formă a ei: ingrată cu moralitatea, nestăvilită până la anarhie, pregătită să îşi ceară drepturile fără jumătăţi de măsură şi hotărâtă să-l transforme într-un iluminat propovăduitor al sincerităţii faţă de sine însuşi pe cel ce vede în ea o cale spre înţelegerea lumii.

Tot în căutarea plăcerii, devenite sinonimul libertăţii, se află şi protagonistul microromanului Intimitate – un bărbat de vârstă mijlocie din lumea artelor. Primele rânduri îl surprind în faţa unei decizii ce îi va da viaţa peste cap şi îi va răni pe cei din jur: Este seara cea mai tristă, pentru că plec şi nu mă mai întorc. Mâine-dimineaţă, după ce femeia cu care trăiesc de şase ani se va duce la muncă pe bicicletă şi copiii nostri vor fi lăsaţi în parc să bată mingea, voi pune câteva lucruri într-o valiză, mă voi strecura afară din casă, sperând că nimeni n-o să mă vadă…

Cele 100 de pagini ale romanului Intimitate (urmat de alte trei povestiri pe tema libertăţii în relaţia de cuplu) coagulează amintirile, gândurile şi emoţiile protagonistului din orele care despart ultima noapte petrecută în căminul conjugal de prima zi din noua viaţă. În viaţa de după fugă, el speră să o regăsească pe Nina, tânăra a cărui rătăcire i-a devenit noua sursă de frenezie, acea frenezie alungată din relaţia lui cu partenera oficială.

Amintirile şi gândurile acestui bărbat nu sunt noi. Le-ai mai întâlnit şi în alte discuţii sau romane ce prezintă deziluziile şi motivele unui infidel care îşi părăseşte familia. Doar că Hanif Kureishi a ştiut cum să redea vâltoarea de tentaţii, vinovăţii, regrete şi furii acumulate în cuplu astfel încât să îi ofere cititorului său voluptatea de a se lăsa bulversat de o carte despre nişte sentimente vechi de când lumea, de data aceasta reinterpretate dintr-o perspectivă nouă, care îi poate contrazice valorile.

Noua reinterpretare curajoasă (pentru mulţi de-a dreptul revoltătoare) include un joc de impresii, flashbackuri şi dialoguri ce dilată cele câteva ore care despart viaţa conjugală, devenită previzibil de insuportabilă, de noua existenţă a bărbatului fugar. Astfel, Hanif Kureishi îţi creează iluzia că ai citit un roman ce are mult mai multe pagini, un roman cu acţiune fragmentată de gânduri şi amintiri întinse pe zeci de ani.

Începutul romanului este unul care îi va face pe mulţi cititori să îşi formeze o părere fermă despre personajul masculin principal. El pare să se încadreze destul de uşor în categoria egoiştilor iresponsabili, pentru care doar căutarea plăcerii este scopul existenţei. Pentru a pluti fără direcţie în oceanul de plăceri promis de Londra boemă şi neruşinată, moştenită de la tinerii anilor ’70 şi ’80, protagonistul este în stare să îşi abandoneze (şi) copiii pe care, în ultima seară dinaintea fugii, îi pregăteşte (ca un tată preocupat) pentru somnul liniştitor, de parcă nu ar fi ultima noapte în care îi înveleşte înainte de a-i vedea cum adorm. Totuşi, Hanif Kureishi nu se dă bătut şi face totul pentru a răsturna certitudinile tuturor celor aspri cu personajul său.

Deşi pleacă de la imaginea familială, aproape clişeistică, a bărbatului ce plănuieşte să îşi lase partenera stabilă pentru o amantă care îi oferă iluzia renaşterii sexuale, Hanif Kureishi nu scrie un roman previzibil, în care partenerii ajung să se contrazică pe tema infidelităţii. Nu dinamica unui cuplu îl interesează, ci gândurile unuia dintre parteneri, care vrea să revină la individualitate cu preţul individualismului.

Pentru Hanif Kureishi, infidelitatea personajului său este doar un pretext pentru a zgândări ipocrizia colectivă. În viziunea personajului său, ipocrizia este adevărata infidelitate – acea infidelitate a omului faţă se sine, care permite ca sufocarea de dragul aparenţelor, autoamăgirea şi conformismul să fie confundate cu înţelepciunea şi maturizarea. Intimitate nu este imaginea unei nopţi de frământări masculine superficiale, ci un protest cât se poate de zguduitor şi profund împotriva tuturor care sunt gata să condamne beneficiile plăcerii ca formă de sinceritate în relaţia cu sine.

Personajul lui Hanif Kureishi are toate însuşirile celui ce şi-a trăit anii formării unei personalităţi tributare nonconformismului într-o perioadă fertilă pentru expansiunea celor exuberanţi, creativi şi dornici de a experimenta orice, oriunde şi oricând. Un fiu al revoluţiei împotriva sistemului din anii ’60-’70 şi un fin observator al schimbărilor aduse de stridenţii ani ’80, protagonistul infidel îşi transformă escapadele şi deciziile condamnabile într-un seducător elogiu al plăcerii. El apără plăcerea devenită virtutea fără de care împlinirea, trezirea prin autocunoaştere şi creativitatea nu ar putea fi posibile.

Gândurile acestui personaj ce nu îi cruţă deloc pe moralişti ajung să lovească în toate certitudinile epocii sale şi ale lumii amăgite de promisiunea terapeuţilor care glorifică puterea omului de a trăi împăcat cu sine după stăvilirea sau ignorarea părţii anarhice din el, asociate plăcerii. El nu crede în maturizarea care îi cere o renunţare de dragul salvării unui cuplu ce nu mai poate fi salvat. Dar asta nu înseamnă că nu întoarce pe toate părţile consecinţele actelor sale, doar că nu se lasă copleşit de teama de consecinţe.

Hanif Kureishi te va impresiona prin modul în care pune în prim-plan intimitatea afectivă a personajelor sale fără a uita de contextul social, de filosofia epocii în care acestea şi-au conturat personalitatea. Vei descoperi unul dintre cele mai interesante portrete ale celor ce şi-au petrecut adolescenţa în anii ’70, apoi, în ipostaza de adulţi au devenit conştienţi de posibilităţile oferite de libertate în tumultuoşii ani ’80, aşa cum erau ei trăiţi în inima Londrei. De asemenea, vei descoperi un autor care ştie cum să abordeze tema influenţei transgeneraţionale, fără a perturba focusarea asupra intimităţii.

Prin trimiterea la moştenirea emoţională rămasă de la părinţii protagonistului, Hanif Kureishi iniţiază o reflecţie asupra modului în care societatea britanică a modelat idealurile raportate la viaţa de cuplu. Este o reflecţie care denunţă acut şi cheamă la o analiză lucidă prin stările afective considerate de obicei inamicul lucidităţii.

Elogiul dorinţei ca salvator al creativităţii şi al autenticităţii continuă şi în cele trei povestiri incluse în acest volum. Aşa cum demonstrează şi în romanul Intimitate, autorul stăpâneşte un stil care te absoarbe şi te face să trăieşti intens fiecare pagină, încât ai impresia că ai citit sute, nu doar câteva. Bărbatul care se trezeşte într-o cameră de hotel alăturată celei în care îşi petrece nopţile amanta lui cu partenerul ei oficial, regizorul care se lasă atras de cel mai bun prieten în Londra plăcerilor interzise în timp ce face eforturi de a duce la bun sfârşit un proiect cinematografic sau bărbatul acaparat de misterul unei femei pe care o vede în fiecare miercuri pentru relaţii sexuale fără urmări preiau apetitul protagonistului din Intimitate pentru explorarea dorinţei ca ultim refugiu al sincerităţii faţă de sine.

Citeşte şi Femei cu bărbaţi – Fuga de celălalt

Femei cu barbati – Fuga de celalalt

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here