The Invisibles – Prietenia invinge

0
553
foto: Cinepolitica

Considerat unul dintre cele mai aşteptate filme ale festivalului Cinepolitica (ediţia 2018), The Invisibles include o reţetă care îi convinge să intre în sala de cinema şi pe cei ce se tem de filmele despre Holocaust, şi pe cei familiarizaţi deja cu foarte multe filme despre crimele naziştilor, încât au tendinţa de a spune că le-au văzut şi auzit pe toate până acum şi nimic nu îi mai poate surprinde.

Acţiunea filmului nu se petrece în iadul unui lagăr de concentrare. Nu vei vedea oroarea care i-a zguduit pe cei ce au văzut Fiul lui Saul. Filmul The Invisibles prezintă mai degrabă o palpitantă succesiune de soluţii de supravieţuire psihologică în Berlinul asaltat de nazişti. Aceste soluţii inteligente îţi vor dezvălui nişte personaje încântătoare, care au existat şi în realitate. Luminozitatea carismatică a personajelor interpretate de actorii Max Mauff, Alice Dawyer, Ruby O. Fee şi Aaron Altaras risipeşte groaza unui coşmar devenit realitate.

Cei ce se tem de imaginea infernului creat de om vor găsi dovezi de solidaritate acolo unde nu sperau. Aceste dovezi se vor suprapune peste mijloace nebănuite de supravieţuire născocite într-o ţară transformată într-un imens teren de vânătoare de oameni. În stilul pur evreiesc, umorul, care supravieţuieşte în orice situaţie, şi talentul de a îmblânzi absurdul cu tentă grotescă dejucându-i planurile prin metode insolite îţi oferă nişte poveşti cât se poate de reale despre o perioadă care sfida orice realitate acceptată de mintea normală.

Poveştile evreilor supravieţuitori îi dau evadării un mesaj umanist furnizat prin mijloace estetice specifice mai degrabă unui film noir, poate singurul capabil să redea atmosfera tenebroasă a unei societăţi asaltate de extremism, alienante, angoasante, sufocante, pline de pericole, instabilitate şi de prădători. Totuşi, The Invisibles este un film în care vezi de fapt cum oroarea poate fi învinsă de luminozitatea unor personaje aflate la vârsta adolescenţei, a căror poftă de viaţă şi isteţime fentează perseverenţa malefică a naziştilor.

Regizorul Claus Raefle foloseşte o reţetă în care ficţiunea îi este fidelă mărturiilor unor evrei supravieţuitori din Berlin. Prin această reţetă nu poate da greş deoarece îi mulţumeşte atât pe cei ce vor mai degrabă un documentar, cât şi pe cei ce vor un film dinamic, plin de răsturnări şi de ieşiri imprevizibile dintr-o situaţie periculoasă.

foto: https://www.jewishboston.com

Claus Raefle transformă interviurile cu amintirile şi mărturiile unor supravieţuitori inventivi într-un film cu suspans, turnură imprevizibilă, prietenie, solidaritate umană tandră, la care se adaugă participarea unor actori carismatici şi expresivi, pe care spectatorul îi simpatizează din prima clipă. Actorii transpun fidel în lumea ficţiunii poveştile reale ce sunt relatate chiar de supravieţuitorii ce au trăit evenimentele de film, care sunt relatate în timpul unor interviuri ce întrerup firul narativ pentru a fi prezentate ca într-un documentar.

În loc să realizeze un simplu documentar bazat pe flashbackurile terifiante ale supravieţuitorilor, Claus Raefle a preferat să le dea culoare acestor crâmpeie de amintiri apelând la estetica unui film de epocă despre tineri evrei cosmopoliţi din Berlin. Aceştia erau prinşi între dorinţa de a gusta din toate plăcerile vârstei, într-o capitală efervescentă, şi teroarea ce a transformat metropola ispititoare într-o arătare hâdă, monstruoasă, care pândea răbdătoare la cotitură şi înhăţa pe neaşteptate. Aşadar, flashbackurile persoanelor reale se transformă în scenele demne de un film de ficţiune palpitant despre solidaritatea umană, dragostea eliberatoare în perioade sufocante şi dovezi de curaj arătate de germanii care ajutau evreii.

Mărturiile supravieţuitorilor, transformate în scene ce te ţin cu sufletul la gură, îţi demonstrează că uneori istoria poate fi un talentat şi cinic regizor de thrillere cu succes de casă. Însăşi adolescenţa evreilor supravieţuitori a fost demnă de un scenariu de film cu aventuri şi metode ingenioase de a procura acte false, de a-i convinge pe cei din tabăra inamică să îi ajute.

Efortul de a scăpa din ghearele naziste nu a le-a epuizat până la urmă energia de a căuta o viaţă normală chiar în oraşul ce se dezicea de ei. Deşi propaganda nazistă dorea să le strivească brutal stima de sine, să îi facă să se simta diferiţi faţă de ceilalţi semeni, adolescenţii evrei din acest film se încăpăţânau să îşi demonstreze că pot duce viaţa firească a oricărui om de vârsta lor. Asemenea tuturor adolescenţilor, ei se îndrăgosteau, dansau, se bucurau de orice privire admirativă primită şi nu renunţau la încercarea de a le face loc în viaţa lor şi bucuriilor, trăite însă în clandestinitate, în rarele momente când nu simţeau paşii naziştilor ajungându-i din urmă.

foto: www.filmlinc.org/films

The Invisibles preia emoţionant şi expresiv reţeta docu-dramei în care secvenţele din interviurile acordate de supravieţuitorii Holocaustului ce au evitat deportarea în lagărele de concentrare alternează cu scenele unui film de epocă despre Berlinul anilor ‘40, în care ei devin personaje interpretate de actori. Spectatorii vor aprecia gestionarea trecerii de la documentar la estetica unui film de ficţiune, prin modul în care Raefle îi face să plonjeze în atmosfera unei metropole aflate sub teroare. Ai impresia că fugi de pericole alături de personaje prin flashbackurile supravieţuitorilor devenite scenele unui thriller despre supravieţuire şi prietenie în Berlinul nazist, oraşul în care fiorii groazei alternează cu emoţiile senine trezite de activităţile unei existenţe normale de care oamenii se agăţau dând curs primei iubiri, unei invitaţii la film sau unei plimbări prin parc.

Momentele de panică sunt întrerupte de scenele în care îi vei vedea pe adolescenţii din film ataşându-se curajos de tot ce avea viaţa mai frumos de oferit. Se întruneau în secret pentru a dansa ori pentru a vorbi despre planuri de viitor cu voce joasă, deoarece pereţii aveau urechi necruţătoare. Se îndrăgosteau, visau ca toţi cei de vârsta lor şi născoceau metode pentru a uita de austeritatea extremă sau pentru a domoli epuizarea şi groaza care mergeau mână-n mână de fiecare dată când erau nevoiţi să-şi petreacă noaptea colindând fără ţintă oraşul după ce familiile germane care îi adăposteau erau luate la ochi de nazişti.

Vei vedea un film în care prietenia devine sinonimul supravieţuirii. Şi nu este vorba doar despre acea prietenie ce s-a legat între evreii din oraşele devenite un teritoriu al grozei răspândite de uniformele naziste ce patrulau neîncetat pe străzi adulmecând şi gata să captureze. Supravieţuitorii ale căror mărturii au stat la baza acestui film au insistat asupra rolului vital pe care l-au avut germanii care nu s-au lăsat contaminaţi de propaganda nazistă. Aceşti germani ce au mers împotriva curentului i-au ascuns în casele lor, i-au ajutat să obţină acte false, le-au zis naziştilor că le sunt rude, asumându-şi la rândul lor nişte riscuri enorme. De fapt, răsturnările de situaţie care transformă aceste mărturii în scenele unui film de suspans au fost legate şi de înfiriparea unor prietenii salvatoare, nu doar de situaţiile periculoase. Doi salvatori din rândul populatiei germane vor crea nişte situaţii paradoxale, care demonstrează că natura umană este un amalgam de contradicţii stranii ce se pot dovedi benefice în situatii de criză sau de război.

Te va uimi la acest film învecinarea considerată neverosimilă, care devenise însă cât se poate de firească pentru acele vremuri, a exuberanţei adolescentine cuceritoare şi a disperării apăsătoare. Iar această învecinare se confundă adesea cu încercarea protagoniştilor de a supravieţui conservând acel gen de normalitate ce se suprapune peste un ritm securizant al rutinei cotidiene. Dacă pentru alţii cotidianul poate reprezenta forma repeţiei exasperante, pentru evreii din Berlin rutina devenea o sărbatoare deoarece reprezenta un triumf împotriva morţii.

Un pat curat, un loc unde să doarmă încă o noapte fără teama deportării, un surâs binevoitor al unor chiriaşi ce îi primesc fără a le cere actele sau apropierea unui german a cărui unică intenţie este o inofensivă invitaţie galantă la film deveneau la fel de valoroase precum produsele banale care ajungeau la preţuri exorbitante în timpul războiului, când preţul alimentelor şi al salvării era plătit prin renunţarea la avuţia strânsă într-o viaţă. De fapt, situaţiile care te vor ţine cu sufletul la gură sunt strecurate printre aceste scene ale vieţii cotidiene, în care însăşi rutina devenise o sursă a imprevizibilului.

foto: www.filmlinc.org/films

The Invisibles este genul de film care îi ajută pe cei din generaţiile mai tinere să înţeleagă o istorie văzută în primul rând prin ochii celor ce au trăit-o. Este o istorie vie, trecută prin amintiri, sentimente, visuri. O istorie care ia forma unor chipuri pentru a scoate din anonimat oamenii obişnuiţi datorită echilibrului vizual dintre scenele de ficţiune, scăldate de lumina rău prevestitoare a străzilor berlineze din anii ’40, lumină care întreţine suspansul, şi minimalismul documentar. Claus Raefle a ştiut cum să dozeze elementele specifice unui documentar şi cele aparţinând unui film de ficţiune despre adolescenţa unor evrei cosmopoliţi din Berlinul năucitor pentru a realiza un film ce salvează amintirile de la uitare.

Citeşte şi Paradise – O altă perspectivă asupra salvării prin iubire

Trustul patriotismului şi alte groteşti – Comorile Interbelicului avangardist

Paradise – O alta perspectiva asupra salvarii prin iubire

Trustul patriotismului si alte grotesti – Comorile Interbelicului avangardist

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here