Io contra Statele Unite ale Americii – O satira cum rar ti-a fost dat sa citesti

0
501

Câştigătorul Man Booker Prize în 2016, romanul Io contra Statele Unite ale Americii are genul acela de umor diliu care te face să întrebi Ce a fumat autorul? Depistezi o ţăcăneală totală în desfăşurarea evenimentelor, în faptele personajelor, dar mai ales în gândurile protagonistului. Iar traducerea oferită de Bogdan Perdivară contribuie la efectul cuceritor al umorului revărsat în cursivitatea zeflemitoare a replicilor antologice (nu m-ar mira să ajungă virale pe blogurile şi conturile de Facebook ale dependenţilor de lectură).

Rar ai întâlnit o asemenea ingeniozitate pompată într-o satiră la adresa celei mai măreţe naţiuni cum este cea din cartea lui Paul Beatty (primul american distins cu Man Booker Prize). Nu degeaba este considerat unul dintre cei mai amuzanţi scriitori ai ţării sale. Totuşi, dacă vei da la o parte gândurile şi actiunile halucinante ale personajelor, vei descoperi un roman consistent, plin de luciditate. Îţi oferă nişte revelatii cum nu găseşti în zeci de tratate şi studii despre efectele segregării, marginalizării, alienării, xenofobiei şi înechităţii sociale pe tărâmul considerat al tuturor posibilităţilor şi al tuturor raselor ce se bucură de libertate, drepturi civile şi mai ales de binefacerile democraţiei.

Acţiunea se petrece într-un oraş inventat, pe nume Dickens – un Macondo cu afro- americani şi hispanici ghetoizaţi într-un satelit al strălucitorului Los Angeles, devenit un iad al criminalităţii. În schimb, toate problemele abordate sunt cât se poate de reale. Doar soluţiile întrec orice închipuire şi logică a bunului simţ. Totuşi, ajung să fie considerate total plauzibile de mintea colectivă a unei comunităţi invizibile pentru cetăţenii caucazieni din zonele civilizate. De fapt, născocirea oraşului Dickens într-un roman cu notorietate vine să inflameze spiritele într-un mod ludic. Pasajele savuroase le dau apă la moară celor ce îi privesc de sus pe nord-americani, mai ales după alegerile din 2016. Personajul lui Paul Beatty devine portavocea oamenilor din interiorul şi exteriorul Statelor Unite ce vor să arate cu degetul spre acea parte a ţării ce şi-a dat în petec în 2016, demonstrând că este împotmolită în primitivism şi rasism.

Romanul este abraziv, caustic şi jignitor până la insuportabil pentru americanul mândru de apartenenţa lui la rasa albă. Pentru acel alb conservator fălos, privit cu silă de europeanul educat, de parcă ar fi ruda troglodită ce nu vede dincolo de plantaţia de bumbac pe care s-a clădit burghezia retrogradă (există un pasaj de tot râsul amar, în care amărâţii din Congo nu vor să traiască într-un oraş înfrăţit cu unul al troglodiţilor din America). Nu-l vezi pe acest alb rasist în romanul populat mai degrabă cu afro-americani şi hispanici. Dar nici pe oropsitul urmaş al sclavilor, ce vrea să lupte cu prejudecăţile combătându-le prin apărarea cu orice preţ a corectitudinii politice. De fapt, găseşti atâtea măscări la adresa măsurilor din sfera corectitudinii politice, încât îl bănuieşti pe afro-americanul plasat în centrul romanului de blat cu duşmanul alb.

Personajul lui Paul Beatty este un Socrate năstruşnic al ghetoului american. Preferă însă acţiunea în locul contemplaţiei şi al dialogurilor. În marea lui înţelepciune, începe să întrevadă nişte soluţii asociate mai degrabă unui neghiob tripat decât unui mare cugetător. Mai întâi demonstrează că există şi o segregare la nivelul victimelor rasismului: hispanicii îi urăsc pe afro-americani, şi invers. Apoi începe să combată mitul eroului provenit din comunităţile marginalizate. Fiind un antierou, el terfeleşte mitul care spune ca toţi cetăţenii din ghetouri pot ajunge cineva în viaţă, dacă au suficientă voinţă. Că până la urmă calităţile personale înving şi ei îşi pot depăşi condiţia, aşa cum a făcut-o un seamăn devenit erou sau vedetă, învingând barierele rasismului şi ale pauperităţii terifiante.

Pentru personajul central – fermier de succes în oraşul ghetou şi fiul unui om de ştiinţă ce nu a depăşit graniţele periferiei – corectitudinea politică mult trâmbiţată este ineficientă şi are credibilitatea unei butaforii ieftine. Nu ezită să-şi bată joc de încercarea unui intelectual de a rescrie marile capodopere ale literaturii americane corectând pasajele ce discriminează.

În mintea protagonistului inventiv, pentru a combate rasismul este nevoie de soluţii originale, nebuneşti. Iar ideea lui întrece toate aşteptările în materie de insolit absurd. Paradoxal, constă tocmai în reinstaurarea segregării şi în refolosirea vechilor plăcuţe ce anunţau că afro-americanii au interdicţie în anumite locuri frecventate de albi (la fel şi albii în zonele afro-americanilor). Ideea îi vine odată cu dorinţa unui vecin, tot afro-american, de redeveni sclav, culmea, pentru a reda vechea demnitate a ghetoului Dickens.

Prima jumătate a romanului îi scoate din pepeni pe cei mândri de supremaţia albă. În a doua jumătate e rândul afro-americanilor să-şi strige indignarea. Ce-o fi avut în căpăţâna lui afectată de atâta marijuana, producţie prorie, acest personaj, culmea!, tot afro-american? Cum să-şi bată joc în halul ăsta de ce are America mai sfânt? Ce-i drept, el ţine la egalitatea între albi şi afro-americani, adică dă de pământ cu simbolurile, orgoliile şi dramele ambelor tabere. Şi o face plin de mândrie. Etalează acel gen de obrăznicie asezonată cu închipuiri şi replici neruşinate, de zici că s-a reincarnat Bukowski de partea cealaltă a orasului său de suflet – Los Angeles – acea parte ocupată de marginalii non-caucazieni.

Până să fie linşat de ambele tabere, într-o descătuşare isterică a maselor sfidate, protagonistul oferă la timp argumentele pentru susţinerea unei segregări benefice tocmai pentru cei oropsiţi. Va oferi nişte argumente ce produc o rafală de hohote de râs, nu lipsite de amărăciunea de după. Râzi cu poftă, zgomotos, citind romanul. Apoi te loveşte din plin imaginea apocaliptică lăsată în urmă după veacuri de rasism, de conştientizarea unor probleme ce nu se lasă combătute cu una, cu două.

Pe cât de amuzant este redată ignoranţa colectivă denunţată de Paul Beatty, pe atât de şocantă poate fi din cauza urmărilor la nivel social. Romanul său este apreciat datorită amestecului năucitor dintre coşmăresc, blasfemie şi umor. Este genul de umor inteligent, care îţi dezvăluie urâţenia lumii cum ar face-o un caricaturist pasionat de graffiti, nicidecum un scriitor adept al realismului. Într-un fel, umorul iconoclast şi ireverenţios are un efect mai mare în constiinţa unui cititor sătul de gravitatea unor filme ce-l traumatizează. Cei ce se tem să vadă filme despre ororile îndurate de sclavi, preferă genul acesta de roman, în care sunt prezentate la fel de şocant, dar pe tonul sarcasmului satiric la adresa unui sistem instaurat de asupritori.

Citeşte şi American Honey – Destrăbălarea care maturizează

A Brief History of Seven Killings – Jamaica lui Bob Marley într-un thriller politic

American Honey –Hoinareala si destrabalarea care maturizeaza

A Brief History of Seven Killings – Jamaica lui Bob Marley intr-un thriller politic

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here