Iubire cu “i” mic – Nu aduce anu’ ce aduce motanu’

0
1778

Iubire cu “i” mic este o alternativă de calitate la filmele de duminică. Poate fi considerată replica în proză dată acelor comedii simpatice în care oamenilor trişti li se schimbă viaţa în bine.

Personajul central este precum acei protagonişti cărora viitorul nu le rezervă prea multe, dar care, până la urmă, îşi găsesc perechea, îşi fac prieteni noi şi ies din carapacea însingurării datorită intervenţiei unui străin. Acest străin venit de nicăieri declanşează în viaţa lui un lanţ de întâmplări aparent nesemnificative, dar care ascund micile miracole ce se fac nevăzute în iureşul cotidian.

Pentru Samuel, protagonistul acestui roman, străinul care îi aduce bucurie şi îl face să iubească din nou viaţa este motanul Mishima. De fapt, când a intrat pe tăcute în apartamentul lui Samuel, motanul nu avea nume, nici trecut, ci doar chef de alint şi de tandreţe. Samuel i-a pus acest nume din lipsă de inspiraţie, când o veterinară atrăgătoare l-a întrebat cum se numeşte pisica, iar ochii lui de profesor de literatură au nimerit asupra unui roman din bibliotecă – Amurgul marinarului, scris de Yukio Mishima. Pisica salvatoare a singuraticilor s-ar fi putut numi la fel de bine şi Werther, după eroul tragic al lui Goethe, sau Demian, după titlul romanului scris de Hesse, deoarece Samuel este profesor universitar de limbă şi literatură germană.

Ca în orice poveste cu necuvântătoare înţelepte şi ghiduşe, care le reamintesc oamenilor cât de frumoasă este de fapt viaţa de care s-au înstrăinat, există şi un personaj având o existenţă ternă, izolat în propriul univers. Acesta este Samuel. În ochii tinerilor ce se visează ducând o viaţă boemă în magica Barcelonă, Samuel comite un sacrilegiu – acela de a fi trist în acest oraş devenit un paradis. El petrece prea multă vreme închis în propriul apartament, în loc să ia la pas bulevardele pline de cafenele sau străduţele cu librării şi ciocolaterii faimoase, ce au devenit o parte din istoria oraşului.

În schimb, mulţi cititori introspectivi, contemplativi şi introvertiţi, pasionaţi de lectură şi de artă, nu înţeleg din prima de ce viaţa lui Samuel este considerată una tristă. Că doar are un job legat de marea lui pasiune, îşi umple solitudinea cu muzică bună, lecturi de calitate, ba mai mult, într-o lume de oameni obligaţi să onoreze evenimente mondene pentru a nu fi excluşi din mulţime şi care se plâng de asaltul reţelelor de socializare, el chiar îşi poate permite luxul de a se scufunda în solitudine, fără a primi reproşuri. Doar că primele pagini ale romanului, în care Samuel, ajuns la vârsta de 37 de ani, petrece Revelionul în aparatamentul său, gândindu-se la inutilitatea ritualului ce anunţă un nou an care oricum va fi ca toate celelalte, îţi arată că momentele de solitudine s-au adunat într-o singurătate apăsătoare, ce transformă existenţa unui om pasionat de artă şi care are foarte multe de împărtăşit celor din jur, într-un cavou.

Exact când a formulat verdictul dezolant pentru existenţa sa ternă, şi-a făcut apariţia motanul Mishima. Odată cu motanul Mishima, în viaţa lui Samuel intră o veterinară sexy, un străin enigmatic şi vecinul de la mansarda imobilului, care îl roagă să-i facă o mare favoare ce îi va oferi protagonistului însingurat ocazia de a o reîntâlni pe cea care i-a devenit marea iubire. Acestor prezenţe li se alătură un autor cu idei şi experienţe de viaţă bizare, ce scrie o carte despre care spune ca va schimba omenirea şi al cărei titlu a fost inspirat de celebrul album al formaţiei Pink Floyd – The Dark Side of the Moon.

Mulţi cititori avizaţi, dornici de a citi romane profunde, s-ar putea să ezite în faţa bestsellerului scris de Francesc Miralles, un autor catalan devenit celebru în plan internaţional şi datorită cărţilor motivaţionale, privite adesea cu suspiciune din cauza industriei ce a fabricat mii de guru pe bandă rulantă. Probabil că au auzit de Francesc Miralles datorită romanului Cel mai frumos loc din lume e chiar aici, scris în tandem cu apreciata scriitoare din Barcelona, Care Santos. Totuşi, desi păstrează reţeta unui roman ce promite o infuzie de optimism şi revelaţii ce par inspirate din lecturile motivaţionale ce amestecă filosofia orientală, maximele unor clasici şi credinţa omului modern conform căreia viaţa ternă ascunde indiciile unor întâlniri sau evenimente ce îi vor schimba viata, Iubire cu “i” mic nu transmite nişte mesaje superficiale, asociate lecturilor măgulitoare pentru mediocri.

Romanul lui Francesc Miralles nu oferă nişte soluţii neverosimile, ci invită la redescoperirea unor mari autori precum Brecht, Goethe, Kafka sau Hesse, dar şi a terapiei prin muzica de calitate. Miracolele ce apar în viaţa însinguratului Samuel nu sunt rezultatul unei gândiri magice. Ele par mai degrabă consecinţa unei sincronicităţi conştientizate prin descoperirea unei legături între interesul lui pentru un anumit compozitor, pictor sau autor, simbolurile găsite în capodoperele acestuia şi mesajele ascunse în evenimentele din existenţa lui. Puse cap la cap, lecturile şi compoziţiile muzicale de care Samuel se simte atras devin un puzzle ce formează imaginea lumii sale interioare.

Francesc Miralles nu suferă de complexul autorului de bestseller cu mesaj pozitiv, care vrea să demonstreze cu orice preţ că poate aprecia şi artiştii cu mesaj grav, adânc, multifaţetat şi mai greu accesibil. Nu face trimiteri la marii scriitori ai omenirii pentru a face o salată de citate servită de cabotinii ce se vor mari literaţi. Referinţele literare din lumea personajului său nu induc la revelaţii simpliste, ci formează imaginea unui labirint interior, unde fiecare drum şi descoperire ţi se dezvăluie lent, pe măsură ce ajungi să cunoşti mai bine universul lui Samuel.

De fapt, romanul Iubire cu “i” mic poate fi considerat o pledoarie pentru lectură şi pentru redescoperirea clasicilor, fie că fac parte din lumea picturii sau a muzicii. În lumea lui Samuel, toate acele trimiteri literare se întrepătrund arătându-ţi forţa artei în descoperirea părţilor mai puţin cunoscute ale sinelui. The Dark Side of the Moon, singuraticul ce priveşte lumea deasupra unei mări de nori (din tabloul lui Caspar David Friedrich), romanul Demian sau piesa Omul cel bun din Seciuan ascund metafore ce oferă noi semnificaţii relaţiilor umane, nevoii de celălalt.

Fără a oferi o lectură inaccesibilă, Francesc Miralles îţi cere o minimă cultură generală. Dacă îţi place istoria artei, romanul îţi va trezi o mare poftă de a lua la rând străduţele unde s-au adăpostit anticariatele sau magazinele cu discuri, pentru colecţionari, sau de a căuta în librăria preferată romanele unor scriitori contemporani recomandaţi de Samuel. Te vor bucura pasajele în care vei avea impresia că descoperi o Barcelonă a ceainăriilor mai puţin ştiute sau a localurilor studenţeşti, frecventate de cei ce preferă cărţile scrise de Kerouac sau muzica rock din perioada hipioţilor.

Citeşte şi Pop Aye – Elefantul, cel mai bun prieten al omului trist

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – În cafeneaua unde se aude vocea lui Leonard Cohen

O viaţă mai bună – Reconfortantă precum o hoinăreală în Parisul visătorilor

Pop Aye – Elefantul, cel mai bun prieten al omului trist

Cel mai frumos loc din lume e chiar aici – In cafeneaua unde se aude vocea lui Leonard Cohen

O viata mai buna – Reconfortanta precum o hoinareala in Parisul visatorilor

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here