Iubire – Cunoscuti in noapte

0
395

Iubire, una dintre cărţile reprezentative pentru literatura norvegiană contemporană, trezeşte reacţii extreme în rândul cititorilor, scoţând la iveală două percepţii total opuse privind imaginea femeii moderne.

Unii o vor considera pe Vibeke (protagonista) o mamă iresponsabilă, nepermis de visătoare şi libertină. În loc să renunţe la propria identitate pe altarul pregătit mamei-cloşcă, aşa cum ar trebui  în viziunea tradiţionaliştilor, Vibeke îşi permite şi momente de trândăveală. Retrasă în baia ticsită cu loţiuni, fantasmează în cadă la privirea inginerului ce-i face ochi dulci în timp ce ea îşi expune proiectele culturale, în noul rol de consilier municipal.

Chiar în timpul unui astfel de moment dedicat răsfăţului personal, în care a neglijat dorinţa fiului ei de-a merge împreună la bâlci, se declanşează evenimentele, ce urmează firul minimalist al romanelor centrate mai mult pe viaţa interioară a personajelor. În spaţii intime şi în decoruri nocturne, Hanne Orstavik lasă detaliile să vorbească în locul faptelor.

Cititorii toleranţi cu “metehnele” femeii contemporane, vor încerca s-o înţeleagă pe Vibeke, prinsă în acea luptă pentru a păstra echilibrul între femeia-mamă-singură, centrată exclusiv pe nevoile copilului, şi femeia-amantă, ce nu se vrea trecută cu vederea şi nu se teme de propriul erotism, în spatele căruia se ascunde o mare foame de afecţiune. Un moment de visare, când mama vrea să rămână singură cu propriile gânduri, devine o breşă în relaţia dintre Vibeke şi Jon, fiul ei. Acesta pune în aplicare, inconştient, un plan de răzvrătire împotriva refuzului ei de a-l duce în parcul de distracţii chiar în ajunul zilei în care va împlini nouă ani, şi merge, în secret, la bâlci.

În timp ce Jon rătăceşte prin zăpadă şi întâlneşte câteva personaje bizare, Vibeke se îndreaptă şi ea către bâlci, fiind sigură că el s-a refugiat cuminte în atmosfera caldă a camerei sale. Noaptea le-a rezervat fiecăruia momente în care să-şi proiecteze nevoia de iubire, visând cu ochii deschişi la ce nu pot avea, deocamdată.

Pentru Jon, afecţiunea capătă imaginea unei mame ce pregăteşte un tort-surpriză pentru ziua lui, măcar atât, dacă tot nu-i poate cumpăra trenuleţul dorit. Încercând să reziste frustrării de a se simţi exclus din anumite clipe în care mama lui vrea să rămână singură cu ea însăşi, Jon apelează la mecanismul gândirii magice, bine activat în copilărie: pleacă de unul singur la bâlci pentru a-i permite lui Vibeke să-i pregătească surpriza, îşi imaginează tot felul de scenarii SF apocaliptice în timp ce rătăceşte în drum spre parcul de distracţii improvizat. La un moment dat caută o încăpere secretă când se plimbă atent prin casa unei fete întâlnite pe drum, apoi începe să deruleze scene din universul cotidian al mamei sale odată ajuns în maşina femeii ce-i oferă prima ţigare.

La rândul ei, Vibeke doreşte să uite de singurătate în mijlocul bâlciului. Asemenea lui Jon, apelează la imagini desprinse parcă din gândirea copilului hrănit cu iluzii. Întâlneşte un bărbat având joburi ce-l predispun la o viaţă nomadă, pe care ea şi-l doreşte într-un scenariu al stabilităţii amoroase. Imaginaţia pusă în mişcare de nevoia de afecţiune, ce ignora posibilităţile oferite de realitate, începe să furnizeze nişte lentile prin care un străin devine un personaj de-al casei în viitorul derulat prin mintea lui Vibeke.

Aventurierul ce-o agaţă la bâlci, apoi o invită la o cafea şi la o seară petrecută în barul oraşelului, primeşte destul de rapid un rol de partener securizant şi, în acelaşi timp, misterios, iar Vibeke apelează la trucurile autoamăgirii de-o noapte, acea noapte în care defectele unui necunoscut pus pe flirturi devin calităţi, datorită închipuirilor. Aici se desfăşoară talentul Hannei Orstavik, ce-i permite să exploreze întregul proces feminin prin care protagonista îşi creează iluziile. Dacă lui Jon îi plac scenariile SF, ea preferă să vadă profunzimi emoţionale, ataşament şi continuitate exact în prezenţa unui bărbat abia întâlnit, pentru care acestea ar fi, probabil, elementele unei lumi paralele.

Iubirepare un film bazat pe întâmplările unei singure nopţi, în care mama şi fiul se îndreaptă spre acelaşi loc. Departe unul de celălalt, urmăresc o singură ţintă – iubirea primită de la Altul, devenită un sentiment căruia fiecare îi dă o altă semnificaţie. Mama şi fiul se caută prin noaptea îngheţată, dar fără să conştientizeze această căutare, pe care o deturnează spre alte destinaţii afective. Fiecare ajunge, în felul său, vulnerabil, şi trece de la tristeţe la speranţa născută din voluptatea aşteptării. În timp ce noaptea are un traseu clar în mintea de adult a lui Vibeke, pentru Jon are deghizări stranii, în care se topesc, rând pe rând, limitele realităţii, încât ajungi să te intrebi dacă persoanele întâlnite de acesta există cu adevărat.

Graniţa dintre periplul său şi cel al mamei nu este bine trasată în structura cărţii, de aceea trecerea de la un pasaj dedicat lui Vibeke la unul în care Jon este urmărit pas cu pas a fost realizat printr-un detaliu-punte, ce se regăşeste atât la finalui unei scene, cât şi la începutul următoarei. Hanne Orstavik tachinează astfel cititorul dornic să afle dacă mama şi copilul se vor întâlni sau dacă Jon se va rătăci.

Hanne Orstavik a scris romanul Iubire în primul rând pentru cititorul răbdător, capabil să parcurgă multe pasaje lipsite de acţiune, în care descrierile stărilor emoţionale şi ale impresiilor sunt lungi precum o noapte scandinavă. În cazul în care te consideri un iubitor al naraţiunii lente, vei fi răsplătit, la finalul romanului, cu discuţii contradictorii legate de greşelile şi calităţile femeii nonconformiste, întruchipate de Vibeke.

imagini: free-images.gatag.net/www.dagbladet.no

Editura Univers, 2012

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here