Iubirea nebuna – Reintoarcerea la arta interbelica

0
734

Andre Breton este unul dintre zeii celor fascinaţi de arta interbelică, mai ales de Suprarealism. Alături de Nadja, Iubirea nebună este una dintre cărţile sale cult. Vei descoperi un amestec de amintiri îmbibate de stranietate, impresii despre cartierele boeme ale Parisului sau despre peisajele din Tenerife, care incită imaginarul unui suprarealist. Nu lipsesc nici explorările freudiene ale inconştientului.

Iubirea nebună deviază căutarea sufletului-pereche spre lumea celor ce nu pot respira fără artă. Pentru Andre Breton, arta şi iubirea pătimaşă au în comun o cheie gata să deschidă uşi către părţi ale sinelui neexplorate până atunci. În lumina difuză din spatele acestor uşi, întâlnirile cu persoana iubită, coincidenţele şi declaraţiile incandescente ajung să semene cu seducţia dublată de misterul ce înconjoară o pictură suprarealistă.

Andre Breton a fost unul dintre părinţii Suprarealismului. Ideile despre artă i-au influenţat şi modul în care a scris despre iubire. Asemenea unei picturi, sculpturi, poezii sau fotografii suprarealiste, iubirea supremă este doar cea în stare să flirteze sofisticat şi exuberant cu sfidarea logicii plate, cu bizarul, cu libertatea supremă şi cu partea necunoscută a psihicului.

Iubirea nebună este genul de carte despre care îţi vine greu să povesteşti. Nu o poţi încadra uşor într-o categorie. Îmbină intimitatea unui roman introspectiv-neconvenţional. Se apropie foarte mult de stilul unui eseu despre artă şi anumite pagini reflectă apetitul generaţiei sale pentru experimentul avangardist deghizat într-o scriitură ce nu pare să respecte vreo regulă.

Datorită stilului hibrid, Iubirea nebună devine un deliciu pentru cei atraşi de avangarda anilor ’20 şi ’30. Este amintit si acel Paris cucerit de Bunuel, de artiştii rebeli, de fotografii precum Brassai şi Man Ray şi de psihanaliza lui Freud.

Mulţi ar considera Iubirea nebună o lectură precum un labirint în care sensurile sunt înşelătoare. Când apar clar şi dătătoare de revelaţii, când se evaporă într-o ambiguitate perfectă. Nu respectă o logica predefinită. Cartea este mai degrabă precum o pictură sau fotografie suprarealistă, în care obiectele şi anumite scene banale sunt aduse împreună pentru a contesta până la urma tocmai banalul şi nevoia de a da un sens imaginii pe care o vezi.

De unde vine această obsesie a lui Andre Breton de a sabota nevoia de coerenţă şi de sens a cititorului său? De ce amestecă (aparent) haotic fragmente de amintiri despre marile sale iubiri, despre dialogurile cu artiştii Parisului şi despre călătoriile în Spania? Ei bine, asemenea celor din generaţia lui, Andre Breton a vrut să pună la îndoială convenţiile. A vrut să conteste ideile despre modul în care este perceput şi transmis mesajul unei opere de artă şi mai ales relaţia dintre lumea subiectivă şi realitate.

Un alt element definitoriu pentru arta epocii lui Breton este legătura cu psihanaliza. Arta generaţiei lui Breton a fost cucerită de Suprarealism. De fapt, Breton devenise un lider al suprarealiştilor, impunându-şi concepţiile în cercurile frecventate de artişti precum Salvador Dali. Iar Suprarealismul pleda obsesiv pentru arta abandonată visului, inconştientului, de unde şi legătura cu psihanaliza lui Freud. Noua artă nu trebuia înţeleasă prin lumina raţiunii, ci printr-o scufundare în inconştient.

Deşi pare un puzzle ce dă o imagine voalată, pe măsură ce te adânceşti în lectură, amintirile, fragmentele şi impresiile haotice încep să capate sens. Îţi dai seama că trimiterile aparent haotice spre anumite opere de artă sunt folosite pentru a explica mai bine lumea subiectivă a lui Andre Breton. Astfel, paginile cărţii vor deveni o voluptate pentru cei familiarizaţi cu eseurile prin care Freud descoperea o legătură între secretele abisale şi obsesia cuiva pentru o anumită operă de artă.

În contextul acestei legături a omului cu arta avangardistă este plasată şi pledoaria lui Breton pentru binefacerile iubirii. Asemenea unei opere de artă suprarealistă, iubirea este însoţită de aura misterului, a inexplicabilului.

Iubirea văzută de Andre Breton modifică frapant modul de a percepe realitatea. Peisajele, impresiile din timpul călătoriilor şi viziunea asupra lumii devin stranii. Iubirea mai este şi  o sursă de inspiraţie. De fapt, majoritatea paginilor seamănă cu poezia în proză, în care se trece de la observaţia lucidă la exaltare. Indragostitul ce distorsionează creativ sau profetic imaginile realităţii. Peisajele vulcanice din Tenerife, unicitatea grădinii botanice din Orotava şi cartierul halelor din Paris devin pânze pe care sunt pictate proiecţiile din mintea îndrăgostitului Andre Breton, acel îndrăgostit acaparat de Suprarealism.

Citeşte şi 13 romane de dragoste apărute în ultimii ani, pe care să nu le ratezi

13 romane de dragoste aparute in ultimii ani, pe care sa nu le ratezi

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here