Izgnanie – exil în singurătate

0
1022

Se poate întâmpla ca un regizor să creeze două capodopere în mod consecutiv. Deși critica nu i-a recunoscut acest merit lui Andrey Zvyagintsev, mulți dincei care i-au văzut atât Vozvrashchenie (Întoarcerea), cât și Izgnanie (Exilul) sunt convinși de acest lucru.

Exilul (2007) este un film plin de mister, lucru care transpare încă din primele cadre. Plotul, în mod eronat considerat a fi prea subțire pentru durata filmului (150 de minute), creează mijlocul de a portretiza drama unei familii ruse; dramă care pornește de la neajunsuri și suferințe personale și ascunde o puternică dorință de evadare.

Alexander părăsește, temporar poate, locuința din oraș, înlocuind-o cu cea a copilăriei sale de la țară. Pleacă împreună cu soția, Vera, și cei doi copii, Kir și Eva. Întinsa stepă rusească care găzduiește această casă devine un personaj în sine; este un loc destinat tăcerii, însă nu una care precede pacea.

Căsnicia lui Alexander și a Verei a ajuns într-un punct din care nu mai există nicio posibilitate de întoarcere. Momentele petrecute în doi sunt iremediabil marcate de tăcerea neputinței de a comunica. Alexander dă impresia unui tată și soț dur, straturile pe care și le-a adăugat, gradual, propriei persoane fiind de nepătruns. Vera, deși încearcă să comunice cu acesta, întâlnește întotdeauna un bloc impenetrabil. Îi este frică de influența pe care personalitatea lui Alexander ar putea-o avea asupra copiilor; se teme ca micul Kir să nu ajungă ca el. Cu toate astea, se pare că lui Kir i s-au inculcat deja normele unei societăți patriarhale; nu i se pare în regulă, de exemplu, ca mama lui să petreacă timp singură cu un alt bărbat, fie el și cumnatul ei; mai mult, îi mărturisește acest lucru tatălui.

Tăcerea ce caracterizează atmosfera din familie devine cu atât mai pregnantă cu cât ea se mută în mijlocul unei pustietăți pline de liniște. Anterior acoperită de zgomotele adiacente mediului urban, tăcerea devine o realitate de care nu se mai pot ascunde. Filmul este impregnat de scene lungi îmbibate de o naturalețe frumoasă.Mai mult, ele ascund, de fapt, o stare a lucrurilor de care pare că nimeni nu e conștient – depresia adâncă în care se află Vera și care îi schimbă, iremedial, comportamentul și puterea de judecată. Fiind mult timp departe de familie, din cauza slujbei, Alexander ratează toate semnele îmbolnăvirii. Vera recurge, în consecință, la sprijinul lui Robert, pe care îl sună după o tentativă de sinucidere și căruia i se plânge de Alexander, pe care îl descrie ca pe un tiran. Cu toate astea, e clar la acel moment că Vera nu mai poate fi rațională întrucât, ca urmare a depresiei, a pierdut contactul imediat cu realitatea.

Mărturisirea că este gravidă, dar nu cu copilul lui Alexander, reprezintă ultima tentativă a Verei de a ajunge la el. Această turnură declanșează o serie de evenimente care nu se pot concluziona decât cu moartea ei – atât de râvnită de ea. Alexander este lăsat cu conștiința propriei vinovății, care nu este decât parte a scenariului pe care Vera îl gândise în prealabil – în mintea ei blurată de depresia care o incapacitează psihic.

Exilul este o poveste despre boală, familie și, în ultimă instanță, despre dragoste. Cele două ore și jumătate de frumusețe audiovizuală captivează în mod irevocabil și, deși la sfârșit misterul ce acompaniază întreg filmul este, într-o oarecare măsură, elucidat, senzația care rămâne este una de regret și tristețe  aproape  covârșitoare – pentru personaje, pentru părinții noștri, pentru noi înșine.

Influența lui Tarkosvki în filmul lui Zvyagintsev este neîndoielnică; mai mult, referințele biblice încarcă filmul de profunzime – dar faptul că noi nu suntem doar copiii părinților noștri poate fi sfâșietor în lipsa credinței în divinitate.

Izgnanie lasă în urmă dorința de a-l revedea. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here