Jan Garbarek Group featuring Trilok Gurtu


    Cand: 18 Nov 2013
    Ora:20:00
    0
    324

    UPDATE

    Concertul Jan Garbarek Group care ar fi trebuit sa aiba loc pe 18 noiembrie la Sala Palatului a fost anulat din motive obiective. Cei care si-au cumparat bilete se pot adresa punctelor de vanzare de unde le-au procurat (reteaua Eventim) pentru a li se returna contravaloarea acestora.


     

    Dacă eşti amator de jazz fusion, merită să-ţi notezi în agendă data de 18 noiembrie, când vom avea ocazia să vedem în concert la Sala Palatului Jan Garbarek Group featuring Trilok Gurtu.

    Compozitorul şi saxofonistul norvegian Jan Garbarek se sustrage clasificărilor convenţionale. Muzica sa, fie că e subsumată jazz-ului ambiental sau genului new age, e o contopire de influenţe, de la folclorul scandinav la muzica religioasă şi muzica de meditaţie. Garbarek e într-o căutare mereu reînnoită, întorcându-se spre începuturile muzicii europene – cum a făcut-o în colaborarea sa cu cvartetul de muzică veche The Hilliard Ensemble –, explorând muzica etnică sau ţesând tăcerea în compoziţiile sale.

    Parcurgând întregul spectru, de la grav şi monumental la delicat şi eteric, muzica lui Jan Garbarek se reinventează perpetuu, având ca singură constantă o notă de mister, ce îndeamnă la meditaţie şi introspecţie.

    La Bucureşti, artistul va fi acompaniat de legendarul percuţionist indian Trilok Gurtu, de pianistul german Rainer Brüninghaus şi de basistul brazilian Yuri Daniel.

    Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim (Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, Cărtureşti, Humanitas), la casa de bilete a Sălii Palatului şi online pe eventim.ro. Preţurile sunt următoarele: 290 lei (categoria I), 250 lei (categoria II), 200 lei (categoria III), 140 lei (categoria IV) si 95 lei (categoria V).

    Galerie video

    LASĂ UN COMENTARIU

    Please enter your comment!
    Please enter your name here