Jobs – Un film cu, dar nu si despre Steve Jobs

0
495

Pe cât de cunoscut este numele lui Steve Jobs, pe atât de dezamăgitor este filmul lui Joshua Michael Stern despre viața acestuia. Pe cât de inovatoare sunt produsele companiei sale, pe atât de lispsit de inspirație este filmul. Pe cât de comercială a devenit marca Apple, pe atât de comercial este și scenariul. Și pe cât de inaccesibile sunt produsele companiei, pe atât de accesibil și facil a fost abordat subiectul.

Jobs urmărește un tipar cinematografic comun, folosind atât de multe clișee, încât aproape uiți că, de fapt, urmărești un film bazat pe fapte reale. Așadar, ne aflăm în anul 1974, atunci când un tânăr, cu o atitudine nonșalantă se plimbă, desculț, pe aleile campusului universitar, după ce tocmai a renunțat la studii, protestând împotriva sistemului și afirmând sus și tare că prețul educației este experiența. Apoi consumul unei doze de LSD îi deschide ochii, îi eliberează mintea și îl determină să realizeze că potențialul există, deci trebuie valorificat.

Mai departe, îl întâlnim pe tânărul Steve în garajul părinților, unde alături de cei patru acoliți ai săi, prin muncă și iar muncă, revoluționează industria informaticii. Însă nimeni nu îi ia în seamă. Tocmai atunci când credeam că totul se va duce pe apa sâmbetei apare personajul salvator, Mike Markkula (Dermont Mulroney) care le oferă imboldul ce le transformă afacerea într-una din ce în ce mai profitabilă.

Apoi, prin ambiție, dar mai ales inteligență și creativitate, Steve Jobs devine un fel de guru tehnologic. Prezența lui îi copleșește pe toți de respect și admirație, iar tot ce zice și ce gândește, oricât de nebunesc ar fi, are sens până la urmă, pentru că, să nu uitam, filmul se numește Jobs, de aceea Jobs trebuie sa fie centrul universului tuturor. Nu lipsesc nici cei care îi pun bețe în roate, moment în care renunță la afacerea Apple sau momentul când reia conducerea firmei și, pe ultima sută de metri, o salvează de la faliment. 

Jocul actoricesc a lui Ashton Kutcher a fost unul decent pentru el. Interpretarea nu a fost una impresionantă. Nu se poate spune ca și-a depășit limitele, dar nici că a coborât sub ele, chiar dacă imitarea gesturilor și a comportamentului a fost puțin stângace și personajul lipsit de autenticitate.  De multe ori, singurul moment în care îți aminteai că filmul este unul biografic, era atunci când erau pronunțate numele Steve Jobs sau Apple.

Biografic sau nu, clișeic sau nu, filmul are acel efect inspirațional, alimentat și de ideea că, totuși, este bazat pe o poveste reală. Acest strop de motivație ar fi singurul motiv pentru care aș recomanda filmul. 

Galerie video

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here